Fotbal intern

Flavius Stoican, ultimatum pentru conducere: „Nu vă bateţi joc! Mergeţi după regulile mele“

18.03.2021 | 17:47
Flavius Stoican ultimatum pentru conducere Nu va bateti joc Mergeti dupa regulile mele
ADVERTISEMENT

Flavius Stoican, antrenorul care a condus-o pe Viitorul Pandurii Tg. Jiu pe locul 3 în Liga 2 şi în semifinalele Cupei României, a fost anunţat verbal că este demis. Totul a durat câteva ore, iar la o zi distanţă, tehnicianul a răbufnit la adresa conducerii.

Flaviu Stoican, dat afară pentru câteva ore: „Nu vă bateţi joc de viaţa mea“

Flavius Stoican este bolnav de COVID şi se află la domiciliu, în luptă cu virusul. El a intrat prin telefon, într-o emisiune Digisport, şi a lămurit situaţia creată cu „demiterea“ lui. Viitorul Pandurii Tg. Jiu, locul 3 în Liga 2, ar putea juca în Europa în sezonul viitor, dacă va câştiga Cupa României. Pentru asta, are nevoie de licenţă, iar în momentul de faţă are uşoare probleme la acest capitol, din cauza unor datorii..

ADVERTISEMENT

„Oficial sunt antrenorul echipei, acum sunt acasă, mă lupt cu COVID. Sunt dezamăgit, nu vreau ca oamenii să-și bată joc de munca mea. Am primit, verbal, vestea că nu mai e nevoie de serviciile mele. Apoi, oficial, că e o neînţelegere, că se supără șeful, prim-ministrul, toată lumea. Nu vă jucați cu mine! Eu am făcut treabă, am făcut rezultate, spectacol, fotbal, oamenii mulțumiți. Apoi, stai că-l dăm afară pe Stoican. 

Stoican nu stă de scaune, dar să-mi spună în față, nu că stai că s-a supărat șeful (n.r. – Nicolae Sarcină, finanţatorul neoficial al echipei), că după nu s-a mai supărat. M-au sunat oameni din club, mi-au zic că e bine așa, să renunțăm. Mie-mi plac oamenii asumați, să spună că e jucăria lor și plecam, nu țineam de scaun. Eu nu sunt om nebun, sunt om pe pământ, sunt asumat. Eu am zis că vreau să bat pe toată lumea, nu mă dau după cireș. 

ADVERTISEMENT

Flavius Stoican: „Să-și asume și să mă dea afară, nu că s-a supărat șeful. Putea să se supere preşedintele României“

Să nu se joace cu viața mea, cu pasiunea mea, cu jucătorii, cu tot, că nu v-am făcut nimic. Am venit şi am făcut treabă. Eu nu stau de clauze, nu stau de nimic. Nu vă bateţi joc de mine şi de munca mea. Eu am făcut lucruri, am luat niște băieții care erau debusolați, nu știau care, cine, cum. I-am învățat fotbal. Eu îi învăț tot, cum să paseze, cum să facă pressing, cum să deschidă unghiurile, toate lucrurile, să vadă oamenii și spectacol.

Ei pot pune pe cine vor antrenor, dar să-și asume și să mă dea afară, nu că s-a supărat șeful, putea să se supere și președintele României. Aud că s-a supărat șeful că Stoican duce jucătorii către alte echipe. Eu i-am luat pe jucătorii ăștia într-un stadiu și i-am făcut ca oamenii să fie mulțumiți de ei.

ADVERTISEMENT

Flavius Stoican, ultimatum pentru conducere: „Mergeţi după regulile mele!“

Jucătorii ăștia mi-au răsplătit toată încrederea și oamenii acum spun că îi dirijez eu către alte echipe. La mine, un jucător dacă are contract și își dă sufletul pentru echipă, poate să se supere cine o vrea, poate să se supere şi preşedintele României, cât e în curtea mea, mergeţi după regulile mele!

Nu sunteţi mulţumiţi?, la revedere, Flaviusică, pa-pa! Andrei Dragu, Marius Cioiu, Daniel Paraschiv se pot duce și la Barcelona după aia, dar cât sunt în curtea mea și pun suflet, joacă, atunci când nu mai pun suflet, îi iau eu și-i zgândăr.

ADVERTISEMENT

Eu i-am găsit la un nivel și i-am făcut să fie șmecheri, buni. Eu merg până în pânzele albe cu ei, că-s oxigenul meu. Ei au dat goluri și acuma e supărat patronul că nu vor să prelungească contractele“, a tunat Stoican, în direct, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT