Flora Năstase a pierdut un milion de euro și se judecă de ani buni în speranța că va recupera măcar un leuț din ”gaura” uriașă pe care a primit-o, acum câțiva ani. În exclusivitate pentru FANATIK, ”Regina Blănurilor” a povestit drama prin care a trecut.
Flora Năstase a dezvăluit, în cel mai sincer interviu acordat vreodată, care este povestea adevărată din spatele imaginii ”Reginei Blănurilor”. A avut bani, sume uriașe, atât cash, cât și ca investiții, avea totul la picioare… Dar a pierdut într-o secundă totul: banii – și prietenii – după ce a fost păcălită să investească la Bursă. Sunt ani de când este o anchetă pe rol, asta însă, fără nicio rezolvare.
Ajunsă în punctul în care nu mai avea bani nici de pâine, ”Regina Blănurilor” a fost la un pas de sinucidere. Pentru a nu-și lua viața, spune ea pentru FANATIK, a luat un taxi și s-a internat, voluntar, la spitalul de psihiatrie Obregia.
– Ce faceți? Cum mai sunteți atât pe plan profesional, dar și personal?
În primul rând muncesc, în al doilea rând muncesc și în al treilea rând… muncesc. Fac blănuri și creez, lucrez. În puținul timp rămas încerc să trăiesc!
– Vă întreb asta pentru că de-a lungul timpului știu că ați mai fost implicată în diverse afaceri.
Eu nu mai dezvolt proiecte imobiliare în acest moment pentru că nu mai am capitalul necesar. Am fost ca un sportiv, am avut un record, am făcut suma de 1.000.000 de euro cash, după care a venit altul și l-a doborât.
– Am citit povestea cu investiția la bursă. Ați reușit să o mai rezolvați ceva?
Nu, Parchetul a tergiversat totalmente ancheta. Suntem așa, în ultimele zvâcniri. A retrimis Tribunalul dosarul la Parchet, dar nu, nu există șanse. În decursul anchetei penale am făcut nenumărate intervenții la instanță. Toate mi-au dat câștig de cauză, dar toate au întors dosarul la Parchet. Iar Parchetul nu face nimic în continuare. Asta a fost linia de la început să se prescrie faptele.
Noi trăim într-o țară în care sistemul juridic este eminamente în favoarea infractorilor. Noi trebuie să fim conștienți de asta. Cine nu este conștient, nu trăiește pe lumea asta. Tot sistemul nostru juridic este construit în favoarea infractorilor. Iată ce se întâmplă chiar și la infracțiunile cu violență. Oameni care violează copiii, primesc 2 ani, li se dă drumul acasă. Adică trăim într-o lume care infracțiunea și infracționalitatea sunt protejate de legislativ.
– A existat vreun moment în care s-au gândit că banii pe care îi aveați dumneavoastră nu erau făcuți legal?
Păi n-aveau cum. Dacă se gândeau la asta, verificau! Bani au provenit din vânzarea unui imobil de la părinții mei. Bani au fost foarte clari. Toate operațiunile s-au desfășurat prin bancă. Nu a existat nimic, nimic care să nu fie perfect controlabil. Motivul pentru care Parchetul a făcut acest lucru a fost că în acest dosar au fost implicat nume foarte grele, că prin acest om s-au tranzacționat sume imense, imense, ale proeminenților vremii și că nu trebuia să i se întâmple nimic. Eu am fost, ca să zic așa, o victimă colaterală în chestia asta. Eu sunt cineva peste care s-a trecut cu buldozerul în atingerea unor scopuri și unor interese. Faptul că am reușit să mă ridic și să exist, asta ținut eminamente, de faptul că Dumnezeu mă iubește.
– Cum sunteți după ce ați fost internată și la Obregia? V-ați revenit în totalitate?
Am un an de când nu mai urmez tratament pentru depresie, dar am reușit și să mă internez, am reușit să recunosc această boală, am reușit să accept, să mă duc, să caut, să cer ajutor. De aceea pe orice cale pot spun oamenilor să nu le fie teamă. Adică depresia nu este o rușine. Depresia nu este o boală rușinoasă. Depresia este o boală ca oricare alta și netratată este foarte, foarte periculoasă. Oamenilor nu trebuie să le fie frică sau rușine să spună sau să-și controleze această boală, pentru că e o boală ca oricare alta.
– Nu știu dacă este și cazul dumneavoastră, dar unii din cauza depresiei ajung la gesturi extreme. Ați avut și dumneavoastră astfel de gânduri?
Toți sinucigașii sunt depresivi. N-a fost cazul meu, pentru că n-aș putea să spun că nu m-am gândit în seara când m-am dus să mă internez, m-am dus singură. Eram în noaptea de Revelion. Era la mătușa mea și am simțit că nu… adică am simțit că trebui să fac două lucruri: ori să mă omor, or să mă duc să mă internez. M-am suit singură într-un taxi și m-am dus și m-am internat. M-au oprit acolo. Am avut suficient discernământ să fac ceea ce am făcut. De aceea mă întorc și spun că Dumnezeu mă iubește.
– Vă simțiți vinovată în toată povestea cu banii, poate de asta și depresia?
Am și eu partea mea de vine la acest lucru, deci trebuie să îmi asum. Nu pot să accept ce s-a întâmplat, nu pot să uit și n-am să pot probabil niciodată. Dar, drama fantastică n-a fost că am pierdut o sumă de bani. Drama fantastică a fost că am pierdut tot cash-ul meu, tot cash-ul meu și că într-o zi, într-o dimineață. eu am rămas, așa cum auzi, fără bani de pâine, fiind cu niște poziții de afaceri deschise, fiind cu niște credite deschise pe care a trebuit să le închid.
Deci să plătesc credite, să plătesc datorii, să plătesc… aia a fost marea mea dramă și problemă. Vinovată sunt pentru că nimeni nu mi-a pus pistolul la tâmplă. Eu am vrut să-l cunosc pe acest om timp de doi ani fără să-mi dau seama că e un escroc. L-am cunoscut prin directorul ziarului Bursa. Eu nu m-am dus așa ca… am făcut actele așa cum trebuia. Am avut stipulate în contract, de aceea este incredibil că parchetul, dar n-a avut ce să facă decât să tergiverseze. Nu putea să nu-mi dea dreptate pentru că contractele mele scria clar că nu poate să facă operațiuni cu risc și că îmi garantează suma investită în orice condiții. Dar totuși nu mi-a pus nimeni pistol la tâmplă să fac așa.
Vezi această postare pe Instagram
– A fost Dumnezeu cel care va ajuta să mergeți mai departe?
Doar Dumnezeu. Iar Dumnezeu a făcut și face minuni cu mine în fiecare zi. Poate că nu vă vine să credeți, dar eu atunci când cer ceva, cu toată puterea sufletului meu, Dumnezeu îmi îndeplinește dorința.
– Vă tremură vocea, aproape plângeți. Pentru ce vă rugați acum?
Dumnezeu îți dă întotdeauna ceea ce crede că-ți trebuie. Probabil Dumnezeu a considerat că eu nu trebuie să recuperez acei bani, pentru că în perioada aceea eu eram convinsă de faptul că tot ceea ce am realizat eu, ceea ce a fost foarte mult, cash-ul ăla am fost colosal, pentru că pe lângă cash-u ăla au mai fost alte milioane în investiții, și eu aveam sentimentul că toate lucrurile astea le-am realizat eu. Până când Dumnezeu mi-a arătat că nu e adevărat.
Probabil acesta este motivul pentru care în această direcție Dumnezeu nu mi-a deschis calea. Cred că a gândit că e mai bine pentru mine așa și poate că așa a fost. Ajunsesem într-un moment în care viața mea era închisă, adică nu prea mai aveam dorințe. Orice îmi doream puteam să fac, nu mai aveam motivație.
După această întâmplare, eu am revenit spectaculos în munca mea și în viața publică, lucru care pe mine nu mă mai interesa. Am fost forțată să fac lucru ăsta, dar asta mi-a dat putere. Dumnezeu mi-a arătat calea pe care trebuie s-o urmez și Dumnezeu mi-a dat, cum să spun eu dacă vrei un pansament, o recompensă pentru ceea ce mi s-a întâmplat. Am o convingere în mine că Dumnezeu nu mă va lăsa niciodată.
– Simțiți să lăcrimați acum pentru că mai doare?
Nu mai doare pentru că la un moment dat te obișnuiești cu durerea. Durerea vine din ce mi s-a întâmplat ulterior, faptul că a trebuit să mă zbat cu foarte multe greutăți, dar asta poate că mi-a arătat valoarea mea ca persoană. Găsesc și partea bună a lucrurilor. Eu m-am schimbat fantastic: ca și persoană, ca modul de a gândi, ca modul de a percepe viața, oamenii. Eu nu eram o persoană permisivă, eram o persoană extrem de autoritară pentru că altfel nu reușeam. Și încă mai am de schimbat la mine și Dumnezeu mă va ajuta.
– A durut și faptul că prietenii pe care îi credeați prieteni, nu au mai fost acolo?
Și prietenii și familia… este foarte interesant. S-a făcut un gol fantastic, dar în același timp eu am fost ajutată de un prieten, de un singur prieten. Am fost ajutată un an de zile de Sorin Florea. Un an de zile mi-a plătit ratele la credit. Deci Dumnezeu a făcut un gol în jurul meu, dar mi-a dat un singur om, de care am avut nevoi. Primul an a fost ceva îngrozitor. Dumnezeu mi-a luat banii, dar mi-a dăruit atât de mult mie ca persoană. Am învățat că rugăciunea este o terapie, pe care eu o fac de două ori pe zi. Rugăciune în care îmi mărturisesc toate păcatele și toate greșelile, este terapie. Terapie și pentru suflet, dar și pentru trup. Eliberând emoțiile, eliberând frustrările, liberând sentimentele de neîmplinire îți ajută și trupul material, pentru că bolile sunt dezechilibre energetice.