Florentin Marinescu, interviu tăios! Despre FCSB, Tommy Neubert și fotbaliștii români: “Când îi văd, înnebunesc!”. Exclusiv

Florentin Marinescu a fost preparatorul Stelei în perioada de glorie în care echipa a câștigat Cupa Campionilor, în 1986, și la începutul acestui an a primit cea mai înaltă distincție din artele marțiale: centura neagră cu 10 dani. 

Reporterii FANATIK l-au vizitat pe Sensei în dojo-ul din apropierea Arenei Naționale în care îi pregătește pe karatiști. În momentul în care maestrul vorbește este o liniște mormântală și sportivii din sală îl ascultă cu sfințenie: “Vă rog luați un loc. Vreau să le mai arăt ceva și discutăm”, ne invită Sensei, moment în care se ridică și din două mișcări îl pune la pământ pe unul dintre sportivi: “Vedeți, dacă îl țineți de aici (n.r. avea o mână pe cotul sportivului și una pe spate) nu mai are cum să se ridice. Hai, la treabă”

Nu puteam să nu remarcăm că Sensei era vădit dezamăgit în momentul în care vorbea de fotbalul românesc de acum: “mă uit rar la meciuri, este un nivel foarte, foarte, foarte slab. Nu pot”, ne-a spus Florentin Marinescu.

Florentin Marinescu, interviu tăios: “Mă uit foarte puțin la Liga 1. Îmi displace”

În discuția care a durat o oră, maestrul nu a evitat subiectele delicate care țin de pregătirea fizică deficitară din fotbalul românesc, metodele revoluționare ale lui Thomas Neubert de la FCSB, acuzele de dopaj care planau asupra roș-albaștrilor, dar și de ce îl consideră pe Mircea Lucescu cel mai bun antrenor român.

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Domnule Marinescu, vedem că în Liga 1 există din ce în ce mai multe probleme care derivă din pregătirea fizică. Spuneți-ne, de ce este important să ai un preparator fizic bun la echipă? 

– Pregătirea fizică este importantă pentru orice sportiv. Este baza pe care poți pune partea tehnică, toate celelalte părți. Nu poți să ai tehnică fără să ai partea fizică. Dacă grupele musculare nu sunt bune pregătite, n-ai cum să construiești. Uitați-vă la campionatul nostru.

Chiar, urmăriți meciurile din Liga 1? 

– Mă uit foarte puțin la Liga 1. Îmi displace. Nivelul este foarte scăzut, foarte, foarte scăzut. Din punct de vedere tehnic, majoritatea jucătorilor nu opresc o minge dintr-o singură mișcare. Au nevoie de foarte multe mișcări. Se dezechilibrează, mai au nevoie de un pas doi în plus ca să preia mingea. Asta este o chestiune de parte fizică. În general, sportivii de mare performanță înțeleg foarte multe lucruri care trebuie făcute pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. La noi, marea majoritate a celor care face fac fotbal nu înțeleg că, dacă pentru a ajunge în vârf ai nevoie să mănânci 5 mere, tu trebuie să mănânci acele 5 mere. Ei mănâncă jumătate dintr-un măr și jumătate din altul și zic că e gata.

“Și lui Neubert îi este foarte greu. Bariera lingvistică e și ea importantă. Poate are multe lucruri pe care vrea să le spună și nu poate”

Despre Thomas Neubert, preparatorul fizic de la FCSB se vorbește foarte mult. Cum vi se pare?

– Nu l-am cunoscut. Ca să mă laud puțin. Când un preparator fizic din lumea asta nu va avea un accidentat într-un an, voi spune că a făcut o treabă extraordinară. Până una alta, eu trei ani și jumătate n-am avut accidentați. Și lui Neubert îi este foarte greu. Bariera lingvistică e și ea importantă. Poate are multe lucruri pe care vrea să le spună și nu poate. Eu sunt convins că știe foarte multe lucruri, dar el nu va putea face niciodată la Steaua ce am făcut eu. Eu am făcut pregătirea psiho-fizică. Este o diferență destul de mare.

Digisport.ro

Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei

El are avantajul de a avea un antrenor cu care colaborează de mult timp… 

– Cu anumiți antrenori se lucrează mai ușor. Cu marea majoritate nu se lucrează ușor. Majoritatea sunt orgolioși, nu vorbesc de nivelul lor profesional, sunt oameni care vor ca totul să fie ei, să treacă pe la ei, au pretenția ca jucătorul să îl respecte pe el și mai puțin pe cei din staff. Asta îți demonstrează că nu sunt pedagogi. Tu trebuie să îți respecți staff-ul. Numai antrenorul principal primește osanale. El este ridicat în slăvi.

“Ajungem la antrenori care într-un an de zile merg la trei-patru echipe, nu fac nimic, lasă echipa de izbeliște și își iau banii”

Da, rareori secunzii sau alți colaboratori primesc laude…

– Greșeala care se face. Comentatorii vorbesc despre echipa lui și spun numele antrenorului. Nu e echipa lui, că nu o deține el. Eventual este antrenată de omul respectiv. S-au înrădăcinat niște chestii aiurea. Sunt greșeli mari de tot. Când spui echipa lui, echipa lui, jucătorul o să spună că doar antrenorul contează, alții mai puțin. Preparatorul fizic este tot un antrenor. Este egalul antrenorului principal, numai că principalul este șeful grupului. Dar antrenorul principal nu este mai răsărit. La noi preparatorul fizic este un fel de maseur mai deștept. La noi încă se spune că la contracte dacă îi dai antrenorului principal 20.000 de euro, antrenorului secund nu poți să îi faci decât 30% din sumă. De ce? Dacă eu iau cel mai bun maseur dintr-o țară, vârful vârfurilor și iau un antrenor de nivelul 3. Cum să îi dau maseurului mai puțini bani condiționați de antrenor.

Pentru că este considerat un etalon… 

– Funcția de antrenor principal nu ar trebui să fie etalon. Cu ce răspunde antrenorul principal? Cu ce răspunde?

De rezultate…

– Da, dar cu ce răspunde? Își pune casa? Nu, cu postul. Își ia lucrurile și pleacă în altă parte. Și așa ajungem la antrenori care într-un an de zile merg la trei-patru echipe, nu fac nimic, lasă echipa de izbeliște și își iau banii. Perfect, totul e ok. Nu există o corectitudine managerială. În sport nu există încă.

“Să se ducă și să se facă taximetriști. Cum adică nu le convine? Patronul este ăla cu banul și ăla care face contractul”

Dar cum ar trebui să fie ca să fie bine? 

– Povestea este foarte simplă. Tu vii antrenor la mine și stabilim. Îmi doresc ca echipa mea să câștige anul ăsta Champions League. Și antrenorul spune, faci transferurile respective, creezi condiții, salariu de 1-2 milioane de euro pe an. Bun, și ultima întrebare, dacă ai salariu două milioane și nu câștigi competiția, ce facem? Rămân cu banii dați pe jucători, cu salariul de două milioane cheltuit și fără trofeu. Facem altfel. Ai salariu două milioane în cazul în care câștigi Champions League. Dacă tu câștigi doar campionatul național iei 300.000. Îți dau 5000 lunar și la final îți dau toți banii dacă ți-ai îndeplinit obiectivul. Îmi aduc aminte de o întâmplare în judo-ul mondial cu ani în urmă.

Așa… 

– A fost un japonez care a venit în Europa să antreneze. A avut câteva pretenții extraordinare și le înțeleg. Adică să nu se bage nimeni din sportul polonez peste el. I-au dat salariu de 2000 de dolari, la vremea aceea. Bani foarte mulți. Japonezul se numea Tomita. Voia casă, masă, bani de cheltuială și restul banilor la bancă. El promitea că în primul an Polonia va lua o medalie la Mondiale și al doilea an, o medalie la Jocurile Olimpice. Polonia în acel moment era zero. El spunea că dacă nu se va întâmpla chestia asta, nu va lua niciun ban din salariu doi ani de zile. Au făcut contract și într-adevăr au scos un campion european și anul viitor un vicecampion olimpic. Din zero a scos vicecampion olimpic. Și-a luat banul și a plecat. Așa mi se pare corect.

Credeți că se poate face așa ceva la noi? Sunt mulți antrenori cărora nu le-ar conveni să fie plătiți pe aceste criterii… 

–  Să se ducă și să se facă taximetriști. Cum adică nu le convine? Patronul este ăla cu banul și ăla care face contractul. Trebuie schimbată mentalitatea. Avem o mentalitate proastă. Asta este problema. Și în pregătire și în felul în care ne tragem de șireturi cu jucătorii. Avem senzația că suntem prieteni. Și chestia asta cu “suntem o familie”. Asta este o vrăjeală românească ce nu funcționează.

“Am văzut cu ochii mei. Erau antrenori care spuneau preparatorului «Băi, ia du-te și adu apa!»”

De ce spuneți că nu funcționează? 

– Și în povestea asta cu familia, când se vorbește de familie, în general, s-au făcut la nivel de grupări mafiote. Aia e familia, o chestiune cu o ierarhie foarte clară, foarte bine structurată, ca la armată. Aia e familia. Care ne respectăm, știe fiecare care e locul lui, rolul lui, fiecare își aduce contribuția. De ce este impropriu spus? Uită-te în majoritatea familiilor: ce ceartă, se bat, se bălăcăresc, divorțează. Asta e familia? Nu, e cu totul altceva. O grupare în care fiecare știe ce rol are. De ce zic asta? Că și preparatorul fizic are un rol. Știu cazuri în care antrenorii principali îi persiflau, treceau peste ei în timpul antrenamentului.

Au fost preparatori fizici din fotbal care s-au plâns la dumneavoastră că antrenorul s-a băgat peste ei sau au fost persiflați? 

Da’ cum să nu. Am văzut cu ochii mei. Erau antrenori care spuneau preparatorului “Băi, ia du-te și adu apa!”. E aiurea. Când spui asta de față cu jucătorii pe teren e complicat. M-ai întrebat de preparatorul fizic de la Steaua. Vine din altă țară, eu zic că are o relație bună cu jucătorii. Poate mai lasă și el de la el, dar cred că lucrurile merg bine acolo și colaborarea există.

“Cel mai bun antrenor român? Trebuie să încep cu Lucescu”

Dumneavoastră ați venit din artele marțiale în fotbal. V-ați așteptat să aibă atât de mare succes metodele dumneavoastră?

În momentul în care reușești să captezi oamenii, da. Jucătorii nu înțeleg de ce fac unele exerciții sau de ce vine unul din afară, care nu a jucat fotbal. Pentru că ăla de afară te învață să ții furculița și cum să folosești cuțitul. Pentru că poate tu nu știi cum să ții furculița și ți-o bagi în ochi, în loc să o bagi în gură. De aia trebuie să fie altcineva. Toți antrenorii cred că știu să facă pregătire fizică și atunci e foarte tentant să te bagi. El ar trebui să fie supervizer. Dacă vrem să facem o statuie dintr-un bloc, eu ca preparator fizic îi dau o formă, dar o dau mai departe și antrenorul principal este cel care îi dă ultima șlefuire și care o pune în valoare și o pune în expoziție. Antrenorul principal nu trebuie să se bage. El trebuie să îmi ceară ca jucătorii să poată alerga 90 de minute.

Conform criteriilor dumneavoastră, care este cel mai bun antrenor român?

– Trebuie să încep cu Lucescu. Indiferent cum ar fi, rămâne o emblemă. Faptul că a stat atât de mult afară, că a antrenat echipe mari, a scos jucători. A adus niște nimeni din Brazilia și i-a făcut super jucători. Un antrenor principal trebuie să aibă ochi, să vadă jucătorii, să facă tactica. Un antrenor deștept se sfătuiește cu ceilalți. Trebuie să simtă pulsul. Eu, ca preparator fizic, trebuie să îmi dau seama și de micile leziuni, pentru că ele există. Și, înainte de meci, antrenorul principal să se consulte cu medicul, cu preparatorii fizici, înainte să facă echipa.Mai e o altă chestie. La echipe ar trebui să existe un psiholog, care să vină din lumea sportului și este complicată treaba.

“N-ai experiență, sportivul care este șmecher, este pervers, te păcălește. Te face bucăți”

Într-adevăr. Mulți români se sperie când aud de psiholog… 

– Nu numai asta. Dar noi aducem psihologi care vin de la facultate. N-au experiența sportivului care este șmecher, este pervers, te păcălește. Au multă școală în chestia asta. Păi un sportiv te face bucăți. Îmi amintesc că, la un moment dat, am făcut pregătire cu Rapid, am rămas un final de tur cu ei și treaba a fost extraordinară. Au fost mai mult decât mulțumiți. Au fost respectuoși. Dacă știi să vorbești cu sportivii, înțeleg ce trebuie să facă și ajung la rezultate extraordinare. Dar a venit cineva la Rapid ca preparator fizic. Îmi povesteau băieții de acolo: “Aaaa, păi domn profesor, facem un mișto de ăsta de nu se poate. Îl punem să lucreze, noi ne uităm la el. Îi spunem că nu ne pricepem la treaba aia”. Depinde cum colaborezi cu jucătorul. Fiecare trebuie să aibă personalitatea lui și tu ca antrenor nu trebuie să i-o calci în picioare, că se schimbă treaba.

Despre metodele neconvenționale de la FCSB: “Oprești echipa, iei sânge, iei urină și se vede clar. Nu e greu. Dacă ai interes. Dacă nu ai interes și vrei să iasă o anumită campioană”

S-a vorbit mult și despre metodele neconvenționale de pregătire de la Steaua în ultimii ani. Celebrele punguțe cu suc, benzi TRX sau ozonoterapie. Ce părere aveți? 

– Am auzit și eu de treburile astea. Știu la ce te referi. Diverse bomboane, corcodușe… Nu este exclus. În general, este foarte, foarte greu cu ce ți-a dat natura. Mai ales dacă în prima perioadă nu te-ai pregătit atât de bine. Corpul nu este atât de bine pregătit și uneori ai nevoie de unele suplimente nutritive care pot căpăta alte valențe. Este aiurea să spui de cineva atâta vreme cât nu probezi. Aici este de probat. Oprești echipa, iei sânge, iei urină și se vede clar. Nu e greu. Dacă ai interes. Dacă nu ai interes și vrei să iasă o anumită campioană…

Este un avantaj să avem preparatori fizici din alte țări? 

– Acum niște ani de zile îmi amintesc că au fost foarte mulți accidentați și au venit la mine să mă întrebe de ce se întâmplă chestia asta. Și le-am spus foarte clar. Ăla care vine din Italia sau din Germania, este obișnuit cu nivelul celei mai mari performanțe. El vine de la un nivel înalt din Germania la un nivel înalt din România. Și se așteaptă ca jucătorul din România să fie ca și cel din Germania la nivelul ăla. Ori jucătorul neamț de la nivelul ăla a avut o pregătire și o alimentație la juniori care la noi nu există. Și el consideră fără să vrea că sunt la același nivel. Până se dumirește că nu merge treaba. Păi dacă un jucător din Germania face o pregătire cu o halteră de 150 de kg și el vine și pune greutatea asta pe un jucător român care nu e pregătit, i-a terminat picioarele și le-a terminat de-a binelea.

“Și căderile se învață. Sigur că le antrenam la Steaua pentru că se pot evita accidentări”

Profesionalismul jucătorilor de la noi, un subiect delicat… 

– Un profesionist nu bea, se relaxează, face băi fierbinți, masaje, știe ce are de făcut. La noi, abia așteaptă să termine antrenamentul și fuga la mall cu iubita, să îl vadă lumea cine e. Toți tatuați. Nu îmi vine să cred. De ce? Înnebunesc. Dacă faci fotbal, arată că ești cel mai bun la fotbal. Toți, mă uit la ei, tineri, cu freza aiurea, cu tatuaje. Și îi mai văd și pe antrenori care habar n-au. Păi cum să îți tragi jambierul peste genunchi? O grămadă de fotbaliști fac asta pentru că ei cred că sunt cool. Nu sunt cool, sunt proști, pentru că suprafața respectivă este preluată de jambier și la mii de mișcări pe care le fac, lezează genunchiul. La fiecare pas, jambierul apasă pe genunchi. Nu te protejează cu nimic, dimpotrivă. Faptul că îl ții la antrenamente și meciuri, îți distruge genunchiul. Astea la Steaua se știau.

Gabi Balint spunea la un moment dat că i-ați învățat pe cei de la Steaua inclusiv cum să cadă, acesta fiind încă un motiv pentru care accidentările apăreau atât de rar…

– Da, sigur. Și aceste lucruri se învață. Eu am venit din artele marțiale cu multe elemente care nu se găsesc în alte sporturi. Gabi Balint este unul dintre fotbaliștii mintoși. Cu Balint se poate discuta. Are la el limba română și toate celelalte. El nu avea mobilitate și a ajuns să alerge bine pentru că am reușit să fac cu el foarte bine mobilitatea. Preparatorul fizic face baza. Dar la multe echipe, nu s-a ajuns la nicio bază. De asta se întâmplă ca la echipele mari să alerge toți. Aleargă toți, toți. Nu există unul mai slab ca ceilalți. Sigur, zile proaste există, dar dacă vă uitați, din punct de vedere fizic, toți sunt apropiați. Căderile sunt importante. Dar când văd prefăcătoria asta, nu mai pot.

“Cristina Neagu este o luptătoare, are o manieră proprie de a pune problemele. Mi se pare războinică. De altă parte, Simona Halep…”

Vă referiți la simulări… 

– Uită-te la Bayern. Îi vezi pe ăia că se prefac? La noi, la echipele grele, nu există să nu cadă de 20 de ori, să se tăvălească. Băi, fă faza, joacă mingea. Dacă te-a faultat, atunci cazi. La Steaua niciodată nu s-a făcut meschinăria asta să simuleze. Când văd că unii se țin de față la cea mai mică atingere. Când știi că televiziunile arată tot în ziua de azi. În loc să duci faza până la final, tu ești atent la meschinăriile astea. Am senzația că se și antrenează lucrurile astea. Arbitrii nu fac biomecanică. Ei nu înțeleg că dacă îl trag pe unul de tricou, el nu poate să cadă în față când eu îl țin. Dacă el smucește și eu las tricoul, atunci cade în față. Dar nu e o cădere spectaculoasă. Tu, ca arbitru trebuie să știi. Nu poți să te împing din spate și să cazi în același sens.

Ce sportiv român vă impresionează? Nu mai avem chiar atât de mulți campioni: Simona Halep, Cristina Neagu… 

– Cristina Neagu este o luptătoare, are o manieră proprie de a pune problemele. Mi se pare războinică. De altă parte, Simona Halep, a muncit foarte mult, n-ar fi avut rezultatele astea. Este o super jucătoare. Este o emblemă. Ai dreptate, ele și cu Anamaria Brânză (n.r. Popescu) sunt cele trei supersportive pe care le mai avem. Și asta e grav.

La masculin de ce nu avem pe nimeni? 

– La băieți poți să iei înotul. Dar nu avem confirmări. Apar în alte marțiale, într-o serie de alte sporturi. Este urmarea firească a ultimilor 30 de ani, în care sportul nu a fost considerat o prioritate în niciun Guvern. Asta este marea problemă. Și acum, m-am uitat la primul ministru. Vorbea de planul PNL-ului și mă așteptam să spună despre educație fizică și sport. Ori el a vorbit de sănătate spunând că se vor construi spitale, se vor cumpăra medicamente. Dar nu asta înseamnă sănătate, ai înțeles? Sănătate înseamnă să ai o populație… “mens sana in corpore sano”, n-ai corpul sănătos, la revedere! Astăzi văd la copii deformări de coloană, obezi. Toți au probleme.

• 3 ani și 6 luni este perioada în care Steaua din anii 80 nu a avut niciun accidentat serioasă 
• 70 de ani are Sensei Florentin Marinescu

• (P) Cota BETANO pentru FCSB – UTA Arad: 1,35 este cota pentru „1 solist”. Vezi aici toate cotele!