News

Florentin Pandele, referendum în Voluntari! Vrea să interzică în oraş păcănelele

30.03.2019 | 19:49
Florentin Pandele referendum in Voluntari Vrea sa interzica in oras pacanelele

Păcănelele ar putea fi interzise în oraşul Voluntari, unde primarul Florentin Pandele vrea să cheme lumea la un referendum pe această temă. Consiliul Local Voluntari a decis chiar organizarea unui referendum local în data de 26 mai, având ca subiect interzicerea sălilor de jocuri de noroc în oraşul Voluntari.

Păcănelele ar putea fi interzise în oraşul Voluntari

Primarul Florentin Pandele a explicat că a primit în audienţă numeroase persoane care s-au plâns că cei apropiaţi sunt dependenţi de jocuri de noroc, în oraş fiind peste 30 de astfel de săli, relatează news.ro.

”Această decizie am luat-o în urma mai multor audienţe pe care le-am primit, cetăţeni care au venit şi au spus că copiii lor au căpătat acest viciu. În oraşul nostru sunt mai bine de 30 de săli care desfăşoară asemenea activităţi comerciale, sunt soţii care au venit şi ne-au spus că soţii lor aduc mai puţini bănuţi acasă pentru că deja au căpătat viciul de care vorbeam mai devreme. Eu consider că asemenea activităţi ar trebui să nu se desfăşoare pe teritoriul administrativ al oraşului Voluntari”, a declarat Florentin Pandele, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Patima jocurilor de noroc, eliminata prin referendum

Referendum în ziua alagerilor europarlamentare

Soţul primarului General Gabriela Firea a explicat că decizia a fost luată de către Consiliul Local Voluntari, la propunerea sa, iar hotărârea va pleca la Prefectură pentru controlul de legalitate. Dacă acesta este întrunit, aceeaşi propunere va ajunge la Ministerul Afacerilor Interne care va decide dacă se poate organiza referendumul local în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare şi referendumul pe justiţie.

”Nu are nicio legătură cu referendumul pe justiţie, absolut niciuna. (… ) O altă modalitate legală prin care să ne facem auzită vocea şi de a interzice această activitate nu există, decât prin referendum. Nu se poate da o dispoziţie de primar prin care să se interzică jocurile de noroc în oraşul Voluntari, sau o hotărâre de consiliu”, a mai spus Pandele.

Tags: