Fotbal intern

Florentin Petre consideră că Patrick ar putea fi titular fără probleme la Dinamo: „Fiecare doarme cum își așterne”. Exclusiv

13.02.2021 | 23:50
Florentin Petre considera ca Patrick ar putea fi titular fara probleme la Dinamo Fiecare doarme cum isi asterne Exclusiv
Florentin Petre considera ca Patrick ar putea fi titular fara probleme la Dinamo: „Fiecare doarme cum isi asterne”. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Florentin Petre e de părere că Patrick ar putea juca fără probleme la Dinamo, mai ales în situația actuală a echipei, care se află pe locul zece în Casa Pariurilor Liga 1. În etapa a 23-a din Liga 1, roș-albii au făcut un nou pas greșit.

„Câinii roșii” au obținut doar o remiză cu Sepsi, scor 0-0. Echipa lui Jerry Gane e la șase puncte deasupra locului de baraj pentru salvarea de la retrogradare și la șapte lungimi de play-off.

ADVERTISEMENT

FANATIK a stat de vorbă cu unul dintre cei mai mari dinamoviști, Florentin Petre. Acesta a vorbit despre fiul său, Patrick, care a început fotbalul la juniorii lui Dinamo, acolo unde a jucat între 2004 și 2014.

Florentin Petre îl vede pe Patrick drept o soluție viabilă la Dinamo: „A dat o grămadă de goluri!”

Florentin Petre este un simbol al lui Dinamo, care știe cu adevărat cu ce se „mănâncă” acest club. Fostul mare jucător al lui Dinamo a îmbrăcat tricoul alb-roșu între 1994 și 2006 și a jucat nu mai puțin de 259 de meciuri, înscriind 43 de goluri.

ADVERTISEMENT

Fostul mijlocaș dreapta este convins că Patrick ar putea juca fără nicio problemă în actuala echipă a lui Dinamo, chiar dacă momentan se află în Liga 3 la Dacia Unirea Brăila: „El se pregătește foarte bine, a dat o grămadă de goluri la Brăila. Să îți spun sincer ar juca fără nicio problemă la Dinamo! Fără nicio problemă!”, a spus Florentin Petre în exclusivitate pentru FANATIK.

Actualul antrenor al Daciei Unirea Brăila este unul dintre cei mai aspri și exigenți când vine vorba de fiul său, Patrick Petre, însă fostul mare jucător al lui Dinamo chiar e încântat de evoluțiile lui Patrick: „E foarte bine și sunt foarte mulțumit de felul în care se prezintă la antrenamente și ce face când intră pe teren”, a mai spus „Piticul”.

ADVERTISEMENT

Florentin Petre îi avertizează pe cei de la Dinamo: „Fiecare doarme cum își așterne!”

Florentin Petre e dezamăgit de ceea ce se întâmplă la Dinamo și consideră că Patrick ar fi putut ajuta echipa din Ștefan cel Mare în această situație delicată, însă cei care se află acum la club trebuie să răspundă pentru rezultatele echipei: „Dar fiecare își face programul, strategia, trăiește și doarme după cum își așterne!”, a mai spus cu tâlc Florentin Petre.

Chiar dacă nu mai e la Dinamo, Patrick trăiește în continuare foarte intens derby-urile cu FCSB, la fel ca atunci când juca la Dinamo sau când tatăl său făcea meciuri memorabile: „Da! Patrick se uită la meciuri, e în continuare foarte implicat emoțional”, a mai spus legenda dinamovistă.

ADVERTISEMENT

Patrick Petre a jucat la echipa mare a lui Dinamo între 2014 și 2017, apoi a fost împrumutat pe rând la Sepsi OSK și Poli Iași, iar în 2019 a ajuns la Farul Constanța, pentru care a evoluat în opt partide. Din decembrie 2019, este la Dacia Unirea Brăila, unde este antrenat chiar de către tatăl său.

  • 23 de ani are Patrick Petre
  • 19 meciuri are Patrick în tricoul lui Dinamo
  • 2 goluri a înscris mijlocașul pentru câini
  • 200.000 de euro e cota lui Petre jr. conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT