Florentin Petre a povestit pentru FANATIK un episod savuros de pe vremea când era la Dinamo și în care Giovani Becali i-a făcut un DVD de prezentare: „Zici că puteam să joc la orice echipă de pe planetă!”.
Fostul căpitan al lui Dinamo îi sfătuiește pe cei din conducerea lui Dinamo să ia exemplul celor de la CFR Cluj, FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș, care au reușesc să aducă jucători străini valoroși și fără eforturi financiare considerabile.
„Piticul” a recunoscut că mai are și acum de primit bani de la Ionuț Negoiță, și consideră că cei din DDB ar trebui să îi implice în proiect pe toți foștii jucători importanți ai lui Dinamo și nu numai. Petre a vorbit și despre primul său salariu la Dinamo, dar și de motivele pentru care Patrick a fost îndepărtat de „câini”.
„Piticul” a relatat în exclusivitate pentru FANATIK momentul în care Giovani Becali încerca să îl transfere pe jucătorul lui Dinamo în străinătate, iar impresarul a apelat chiar și la un DVD de prezentare, așa cum era la modă la acea vreme: „La un moment dat, aveam și eu DVD, îmi făcuse nea’ Giovani. Dacă îl vedeai, credeai că pot să joc la orice echipă de pe planetă!”, a povestit amuzant fostul jucător al „câinilor”.
Florentin Petre consideră că Dinamo, și în general cluburile din Liga 1, trebuie să aleagă cu mult mai mare atenție jucătorii străini pe care îi transferă: „Eu nu vreau să critic pe nimeni. Nici pe jucători, atât timp cât nu își bat joc de meseria lor. Atât timp cât nu sunt rezultate, ar trebui să se trezească foarte, foarte repede cei care conduc și să fie foarte, foarte atenți la selecția și la jucătorii pe care îi aduc la club”, a declarat dinamovistul despre ultimele transferuri din „Groapă”.
În 2008, atunci când s-a transferat de la ȚSKA Sofia la Terek Groznîi, ruși îi scoseseră un adevărat „dosar”, după ce l-au urmărit o perioadă lungă de timp: „Pe mine mă interesează ce a făcut un jucător în ultimele trei luni, maxim șase luni și să văd ce formă are. Când m-au luat la Terek Groznîi mi-au scos un desfășurător cu tot ce am făcut în ultimii cinci ani!”, a șocat fostul fotbalist.
Florentin Petre le sare în ajutor celor din conducerea lui Dinamo și îi sfătuiește să ia exemplul celor de la FC Botoșani, Gaz Metan Mediaș și CFR Cluj: „Au de unde să ia exemplu. Mă bucură foarte mult managementul la Botoșani, la CFR Cluj, unde se dau 20-25 de euro, dar măcar știi ce aduci. Nu poți să arunci așa cu bani”, a mai spus antrenorul Daciei Unirea Brăila.
Gaz Mediaș are extrem de mulți jucători străini, iar unii deja s-au impus ca titulari la ardeleni, ceea ce l-a impresionat pe Florentin Petre, care îi laudă managementul sibienilor, care nu transferă de pe youtube: „La Gaz Metan Mediaș oamenii ăia se duc, văd jucătorii zi de zi îi testează o lună de zile la antrenamente, în meciuri amicale, nu îi iei așa de pe youtube!”.
Antrenorul de 45 de ani e de părere că nu poți să transferi astfel de jucători și să le oferi salarii de 25.000 de euro pe lună, doar pentru că au CV foarte bun: „Hai, să zicem că îl aduci, dar nu poți să-l aduci pe 25.000 că a jucat acum zece ani la nu știu ce juniori de la nu știu ce club”, a mai spus acesta.