Fotbal intern

Florentin Petre, singurul gol înscris cu capul în „Derby de România”: „Săream mai bine decât jucători care aveau peste 1,80 m!”. Exclusiv

10.02.2021 | 18:05
Florentin Petre singurul gol inscris cu capul in Derby de Romania Saream mai bine decat jucatori care aveau peste 180 m Exclusiv
Florentin Petre, singurul gol inscris cu capul in „Derby de Romania”: „Saream mai bine decat jucatori care aveau peste 1,80 metri!”. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Florentin Petre a povestit cum a reușit să marcheze singurul său gol cu capul în „Derby de România”, în meciul din optimile Cupei României, câștigat de Dinamo cu 3-0 împotriva Stelei în 2002.

FANATIK a vorbit cu fostul căpitan al lui Dinamo, Florentin Petre, despre ultima victorie a „câinilor roșii” împotriva rivalei Steaua București.

ADVERTISEMENT

„Piticul” a comentat la aproape 20 de ani distanță faza la care a marcat singurul său gol cu capul din „Derby de România”, deși are doar 1,66 metri înălțime.

Florentin Petre, gol la ultima victorie a lui Dinamo contra Stelei în Cupă: „Parcă a fost ieri…”

Dinamo – Steaua, 3-0 în 2002 în optimile Cupei României…

– Îmi aduc aminte foarte bine acel meci. A fost unul dintre cele mai bune meciuri făcute de Dinamo împotriva Stelei! O partidă pe care am dominat-o categoric. Parcă ieri a fost….

ADVERTISEMENT

Aveam o echipă fabuloasă atunci și era o sete mare de fotbal și performanță, cu un grup foarte unit. În acea perioadă am câștigat cam tot ce se putea în acea perioadă. Dacă dai timpul înapoi și vezi ce e acum, e foarte greu de digerat și de crezut.

Eram altfel educați, erau alți conducători și alți oameni în jurul lui Dinamo. Când s-a pierdut asta și au venit alți oameni la conducere, lucrurile au mers din ce în ce mai prost. Dinamo s-a zbătut în „mocirlă” în ultimii ani și e ținut în viață de fani.

ADVERTISEMENT

Ai marcat singurul gol cu capul împotriva Stelei la meciul din 2002…

– Așa e! A fost un meci special. Una dintre cele mai categorice victorii ale lui Dinamo în „Unicul Derby” după anii 2000. Dar am mai marcat cu capul. Cred că am 10-12 goluri la Dinamo cu capul. Am marcat cu o lovitură de cap și la echipa națională.

„Erau mulți în jurul meu care credeau că nu pot să reușesc și am făcut ceea ce ei nici nu își imaginau!”

Aveai ceva detentă…

– Ținând cont că sunt de o înălțime extraordinar de mare (n.r. râde cu poftă), chiar mă descurcam. Toți antrenorii îmi spuneau că am o detentă foarte bună și o explozie de pe loc suprinzătoare pentru un fotbalist de 1,66.

ADVERTISEMENT

Aparent, erau mulți în jurul meu care credeau că nu pot să reușesc în fotbal și am făcut ceea ce ei nici măcar nu își imaginau! De multe ori săream mult mai bine decât jucători care aveau peste 1,80 metri!

Florentin Petre: „A marcat cu capul cel mai scund jucător de pe teren!”

Povestește-mi un pic despre meci.

– A fost întradevăr ultima victorie a lui Dinamo în Cupa României împotriva Stelei/FCSB. Nea’ Cornel Dinu era pe bancă și ne formasem acel grup unit cu Niculescu, Dănciulescu, Bărcăuan și atunci am început să cucerim trofee.

Era stadionul plin, o atmosferă incredibilă. Cei de la Steaua au avut suporteri doar în zona unde ieșeam noi de la vestiar. Tot stadionul era roșu-alb! Am deschis scorul și îmi aduc aminte că am simțit foarte bine jocul, Bărcăuan a șutat singur cu portarul în bară, iar eu am stat pe respingere și am marcat cu capul scăpat din marcajul a trei fundași. Rădoi nu a mai ajuns la mingea care s-a scurs în plasă. A marcat cu capul cel mai scund jucător de pe teren.

A fost un gol pe care îl așteptam cu nerăbdare, pentru că eu veneam și după acele probleme cu hepatita. A contat foarte mult și m-a motivat extraordinar pe viitor.

Ar fi o surpriză uriașă să se repete scorul de atunci în seara asta?

– E greu de anticipat. Eu cred cu tărie că Dinamo are o echipă bună. Pot face un meci bun pentru că există calitate la Dinamo. Când joci cu Steaua în Cupă te gândești că poți salva sezonul cu un trofeu, care e mult, mult mai aproape decât titlul. Dinamo va arăta altfel în această partidă față de campionat.

Ce i-a lipsit cel mai mult lui Dinamo în meciurile cu FCSB din ultimii ani

În derby-urile cu Steaua (n.r. FCSB) a lipsit cel mai mult siguranța anilor trecuți, o legătură foarte puternică în toate compartimentele clubului! E greu acum la Dinamo să mai speri la un trofeu. Fie el și Cupa României. Ei au nevoie în primul rând de liniște financiară. Altfel nu vor avea rezultate. Pe vremea mea puteam juca cu oricine și am fi câștigat. Am luat trei titluri de campioni între 1999 și 2004. Nu ne era frică de nimeni!

Tot timpul au fost meciuri frumoase cu Steaua, chiar dacă eram unul dintre cei mai înjurați jucători ai lui Dinamo. Asta mă motiva și mai mult. Am câștigat multe meciuri directe și era senzațional. Când pierdeam era foarte dureros, pentru că noi creșteam cu tradiția asta de la copii și juniori și alta e să trăiești doar un moment.

Un mesaj pentru suporterii lui Dinamo înainte de „Derby de România”?

– Sunt mândru de ei și de tot ceea ce realizează în fiecare zi! Dinamo bate pe Steaua!

Cum au arătat cele două echipe la ultima confruntare din optimile Cupei României de 27 noiembrie 2002

  • Dinamo: Cr. Munteanu – Stoican, Kiriță, Tamaș, Onuț, Tâlvan – Fl.Petre(”46 Grigore), Alexa, Tameș(”65 V.Munteanu), Tâlvan – Dănciulescu (”79 Mitea), Bărcăuan. Antrenor: Cornel Dinu
  • Steaua: Nae – Ogăraru, Rădoi, Mutică, P.Stoica – Fl.Dumitru (”80 Panc), Trică, Aliuță (”67 Paraschiv), Trică – Cl.Răducanu (31′ Ghionea), Oprița.  Antrenor: Victor Pițurcă

Dinamo – Steaua 3-0 (Fl. Petre 23′, Stoican 67′, V.Munteanu 74′)

  • 2002 e anul în care Dinamo câștiga în fața Stelei în Cupa României
  • 259 de meciuri are Florentin Petre la Dinamo și 43 de goluri
  • 1 gol a marcat Florentin Petre cu capul contra Stelei, deși are doar 1,66 metri
  • 9 trofee a câștigat „Piticul” la Dinamo, dintre care 3 titluri de campion

  • (P) Cota BETANO pentru Dinamo – FCSB: 9,25 este cota pentru „total goluri: 0”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT