Sport

Florentino Perez a ales următorul antrenor al lui Real Madrid! Cine îi va lua locul lui Carlo Ancelotti

Carlo Ancelotti este un antrenor legendar, care a scris istorie la Real Madrid. Totuși, conducerea echipei de pe Bernabeu a pus ochii deja pe viitorul tehnician al echipei
03.11.2024 | 11:45
Florentino Perez a ales urmatorul antrenor al lui Real Madrid Cine ii va lua locul lui Carlo Ancelotti
Real Madrid a pus ochii deja pe înlocuitorul lui Carlo Ancelotti. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Carlo Ancelotti a revenit la Real Madrid în vara anului 2021, reușind de atunci să cucerească alături de „Los Blancos” mai multe trofee, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Totuși, finalul poveștii sale la echipa din capitala Spaniei nu este departe, iar conducerea clubului știe cine îi va lua locul lui „Don Carlo”.

Noul antrenor de la Real Madrid

Real Madrid a fost pregătită de-a lungul timpului de tehnicieni cu renume, unii scriind istorie pe Bernabeu, alții mai puțin. Totuși, dorința constantă de a face performanță l-a determinat pe Florentino Perez să își îndrepte atenția către un fost jucător al „Galacticilor”.

ADVERTISEMENT

Jurnalistul Fabrizio Romano a scris despre interesul celor de la Real Madrid pentru Xabi Alonso, spaniolul care a făcut-o pe Bayer Leverkusen invincibilă sezonul trecut în Bundesliga câștigând primul titlu din istoria clubului.

„Florentino Perez îl consideră candidatul perfect pentru viitor, după Ancelotti”, a scris Fabrizio Romano despre intenția celor de la Real Madrid pe contul său oficial de Facebook.

ADVERTISEMENT

Xabi Alonso a refuzat-o pe Liverpool în vara acestui an

Liverpool s-a despărțit după 9 ani de Jurgen Klopp, iar „Cormoranii” și-au căutat un nou antrenor în vara acestui an. Xabi Alonso, fostul lor jucător, a refuzat să preia fosta campioană a Angliei, pe banca acestora fiind numit în cele din urmă olandezul Arne Slot.

ADVERTISEMENT

Xabi Alonso a explicat de ce nu a acceptat oferta din partea fostului său club: „Toate astfel de decizii trebuie luate cu mare grijă. Trebuie să te gândești foarte bine la ele. Și în acest caz am preferat ceea ce am deja față de ce îmi lipsește”, a declarat atunci ibericul, pentru CNN.

ADVERTISEMENT

Carlo Ancelotti îşi încurajează jucătorii după “El Clasico”

Real Madrid a fost spulberată pe teren propriu de Barcelona în cel mai recent „El Clasico”. Catalanii au câștigat pe terenul rivalilor cu scorul de 4-0, având o prestație solidă în special în a doua repriză.

Carlo Ancelotti nu a dat înapoi la conferința de presă de după meci și și-a încurajat jucătorii: „Rezultatul nu reflectă ce s-a întâmplat în teren. Ei au profitat de ocaziile pe care le-au avut.

ADVERTISEMENT

Apoi au căpătat încredere. Până la primul lor gol, am irosit o mulţime de ocazii importante. Ultima dată când am pierdut cu 0-4 în faţa Barcelonei, am câştigat Champions League. Trebuie să mergem mai departe şi să muncim”, a spus printre altele italianul după Real Madrid – Barcelona 0-4.

Tags:
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie