Sport

Florentino Perez, derapaj înainte de Oviedo – Real Madrid. Cum a fost surprins președintele „Los Blancos”. Video

Cu scurt timp înainte de partida Real Oviedo - Real Madrid, președintele „Los Blancos”, Florentino Perez, a fost surprins făcând un gest sfidător.
25.08.2025 | 14:37
Florentino Perez derapaj inainte de Oviedo  Real Madrid Cum a fost surprins presedintele Los Blancos Video
Florentino Perez, gest controversat în Real Oviedo - Real Madrid. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Partida dintre Real Oviedo și Real Madrid s-a terminat în favoarea „Los Blancos”, elevii lui Xabi Alonso reușind să puncteze prin Mbappe (n.r. – 2 goluri), respectiv Vinicius. Fix înaintea acestui duel, la ajungerea la stadion, Florentino Perez a fost surprins făcând un gest sfidător la adresa fanilor echipei gazdă.

Florentino Perez, derapaj înainte de Oviedo – Real Madrid

Florentino Perez este fără doar și poate cel mai cunoscut președinte de club din lume. Cu el la conducere, Real Madrid a reușit să câștige toate trofeele posibile. Pe lângă triumfuri, Perez s-a remarcat și prin aducerea jucătorilor de clasă pe un preț modic. De exemplu, starul Kylian Mbappe a venit liber de contract în capitala Spaniei.

ADVERTISEMENT

Ei bine, cum La Liga a început, Real Madrid a dat semne deja de un joc bun sub comanda noului antrenor, Xabi Alonso. În etapa a 2-a din campionatul spaniol „Los Blancos” s-au deplasat la nou-promovata Real Oviedo. Nimic neobișnuit până acum, însă cu câteva zeci de minute înainte de fluierul de start, Florentino Perez a fost surprins într-o ipostază nu tocmai plăcută.

Concret, la intrarea în stadion, președintele de la Real Madrid le-a arătat degetul mijlociu fanilor lui Real Oviedo. Acest lucru s-a întâmplat după ce inițial Florentino Perez le-a arătat degetul mare, în semn că e totul ok, însă după a schimbat gestul și a dus la o controversă de neexplicat. Până la acest moment nu se știe de ce oficialul clubului a recurs la această mișcare.

ADVERTISEMENT

Real Madrid, parcurs perfect în La Liga

După un debut de sezon tensionat, cu o victorie la limită, 1-0 împotriva Osasunei grație unui penalty transformat de Mbappe, Real Madrid a obținut un succes clar în a doua etapă din La Liga, impunându-se cu 3-0 în fața celor de la Real Oviedo, meci în care Horațiu Moldovan, portar împrumutat de la Atletico Madrid, a rămas pe banca de rezerve.

ADVERTISEMENT

Astfel, formația pregătită de Xabi Alonso a ajuns la șase puncte și s-a aliniat la egalitate cu Villarreal și Barcelona în fruntea clasamentului. Mbappe a deschis scorul în minutul 37, după o pasă decisivă de la Arda Guler, iar în minutul 83 francezul a reușit „dubla”, de această dată servit de Vinicius Junior.

ADVERTISEMENT

Vinicius a înscris și el în prelungiri, stabilind scorul final la 3-0 în minutul 90. Următorul meci pentru Real Madrid este programat sâmbătă, 30 august, de la ora 22:30, pe teren propriu împotriva clubului Mallorca. „El Clasico” este programat în data de 26 octombrie, în etapa a 10-a din campionatul spaniol.

"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie