Kylian Mbappe și-a prelungit contractul cu Paris Saint-Germain până în 2025, deși era așteptat pe Santiago Bernabeu în această vară, când rămânea liber de contract. Vârful francez și-a motivat decizia „spunând da Franței și unui nou proiect pe Parc des Princes”, fără să resimtă presiuni din partea șefilor qatarezi.
Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, a vorbit pe larg despre situația lu Mbappe și a făcut mai multe dezvăluiri despre modul în care superstarul în vârstă de 23 de ani a fost convins să semneze prelungirea contractului cu campioana Franței.
Boss-ul campioanei Europei susține că Mbappe a fost supus unor presiuni uriașe pentru a rămâne în capitala Franței, inclusiv din partea președintelui țării Emmanuel Macron.
„Kylian Mbappe nu m-a trădat pe mine. Mbappe ne-a spus că visul lui este să joace pentru Real Madrid, de mai multe ori. Apoi totul s-a schimbat în 15 zile, din cauza unor presiuni politice și economice. Visul lui s-a schimbat.
Macron l-a sunat pe Mbappe, nu are niciun sens! PSG i-a oferit statutul de lider în acest proiect, asta a schimbat totul. Nu am mai văzut același Mbappe pe care l-am dorit la Real Madrid, s-a schimbat foarte mult. Au pus presiune pe el, iar acum este alt fotbalist.
Mama lui a vrut ca Mbappe să vină la Real Madrid, știa că era visul lui de mic copil. Am înțeles că mamei lui i-a fost rușine, după decizia de a rămâne la PSG. Totuși, îl respect în continuare pe Kylian Mbappe, absolut.
Mbappe pe care l-am dorit la Real Madrid nu mai este același, așa că mai bine că a rămas la PSG. Eu voiam acel băiat cu visul, adevăratul Mbappe. Dar nu am spus niciodată că e un subiect încheiat definitiv între Mbappe și Real Madrid. În trei ani, multe lucruri se pot schimba.
Real Madrid are anumite valori. Niciun jucător din istoria clubului Real Madrid nu va fi mai important decât clubul. Acest lucru nu se va schimba. Mbappe este un fotbalist extraordinar, dar este un sport colectiv, avem anumite valori și principii pe care nu le putem schimba”, a declarat Florentino Perez, citat de Marca.
Preşedintele Ligii profesioniste de fotbal spaniole a depus plângere la UEFA după ce Kylian Mbappe și-a prelungit contractul cu Paris Saint-Germain. „Nu vom permite unui club european să distrugă ecosistemul fotbalului european”, a transmis Javier Tebas, reamintind că PSG a pierdut între trei și patru sute de milioane de euro în ultimele trei sezoane.
„Cu aceste pierderi şi cu o masă salarială de 600 milioane euro, mai mult decât Real Madrid şi Barcelona, reînnoirea contractului lui Mbappe este imposibilă, doar dacă nu există nereguli în sponsorizare sau aportul de capital mai mare decât cel stabilit de UEFA”, a adăugat președintele LaLiga.
Potrivit raportului anual al Direcţiei naţionale de control a finanţelor fotbalului francez (DNCG), echipa lui Mauricio Pochettino ar fi înregistrat pierderi de aproximativ 225 milioane euro în plină pandemie, mai exact în sezonul 2020-2021.