Premier League

Florin Andone crede că Leo Messi este cel mai bun jucător din lume! ”E imposibil să-i iei mingea”

18.10.2018 | 16:07
Florin Andone crede ca Leo Messi este cel mai bun jucator din lume E imposibil sai iei mingea

Atacantul echipei Brighton & Hove Albion, Florin Andone, crede că fotbalistul Barcelonei, Leo Messi, este cel mai bun jucător din lume. Deși încă nu a apucat să debuteze în Premier League, internaționalul român a acordat un amplu interviul pentru site-ul oficial al clubului englez.

Florin Andone a vorbit despre îndelungata sa carieră în Spania, dar și despre echipa națională a României. ”Cel mai important meci în care am jucat a fost cel de debut de la Euro 2016, împotriva Franţei, pe Stade de France. Stadionul era plin, probabil 80.000 de oameni, şi toţi ştiam că întreaga lume urmăreşte acel meci. A fost o partidă foarte grea şi am pierdut în minutul 89. Am jucat foarte bine şi am ţinut scorul egal, 1-1, dar Payet a marcat golul victoriei în minutul 89. Ce gol! În ceea ce priveşte cel mai bun meci al meu, cred că a fost primul meu joc pe Santiago Bernabeu. Nu am marcat, dar am dat o pasă decisivă”, a declarat atacantul român.

Florin Andone în timpul unui antrenament de forță la Brighton
Florin Andone în timpul unui antrenament de forță la Brighton

Florin Andone crede că Leo Messi este cel mai bun jucător din lume: ”E incredibil”

”Cel mai bun jucător împotriva căruia am jucat este Lionel Messi. Sunt un mare fan al lui Cristiano Ronaldo şi cred că el şi Messi sunt cei mai buni jucători din istorie. Nu Maradona, nu Pele sau altcineva. Messi şi Ronaldo sunt cei mai buni. Messi e incredibil. Ronaldo e un asasin pe gazon – goluri, goluri, goluri şi continuă să muncească. Dar Messi e diferit. Când îl vezi pe teren, e imposibil să-i iei mingea. Când am jucat împotriva lui la Cordoba, cred că a marcat trei goluri. Am pierdut cu 8-0, dar era cea mai bună echipă a Barcelonei”, a afirmat Florin Andone când a fost pus să aleagă cel mai bun jucător din lume.

”Cel mai frumos gol al meu fost marcat pentru Deportivo La Coruna, împotriva Sevillei, acum doi ani, când am câştigat cu 2-0 acasă. Sunt convins că a fost cel mai frumos gol al meu. Am alergat în bandă şi am dat mingea printre picioarele unui fundaş pentru a intra în careu. Am trimis mingea printre doi adversari şi apoi am înscris cu stângul. Portarul s-a dus spre colţul scurt, dar eu am tras pe centru. Trebuie să vedeţi golul!”, a mai precizat internaționalul român.

Florin Andone a fost achiziționat de Brighton în acestă vară de la Deportivo La Coruna. Atacantul român s-a accidentat în cantonamentul din vară și nu a apucat să debuteze în Premier League. Din această cauză el a fost ironizat de un fan al formației din La Coruna.