Vești bune pentru Florin Andone. Ar putea debuta în Premier League pentru Brighton în meciul de luni, 17 septembrie, împotriva lui Southampton. Transferat la gruparea britanică în această vară de la Deportivo La Coruna, Andone a jucat doar o repriză într-un meci amical cu Nice, având nevoie de recuperare după ce a suferit o accidentare.
“Florin s-a pregătit în intersezon, dar timpul său de joc a fost limitat. Încă nu a făcut tot ce poate. Ne vom decide în acest week-end dacă va fi în lot luni”, a declarat antrenorul lui Brighton, Chris Hughton. Dacă lucurile vor merge bine pentru Andone, jucătorul român ar putea prinde câteva minute în partida de luni seara pe care Brighton o va disputa în compania celor de la Southampton. Cele 2 echipe ocupă locurile 12, respectiv 14 în clasament și sunt la egalitate de puncte (4). Ambele au nevoie de o victorie pentru a se îndepărta de zona fierbinte.
Aportul atacantului român în jocul lui Brighton ar putea fi simțitor. Fără el în teren, echipa a marcat de 5 ori în cele 4 etape disputate. Andone are nevoie să joace la echipa de club pentru a rămâne în planurile selecționerului Cosmin Contra pentru meciurile echipei naționale.
Minutele jucate de Florin Andone în amicalul cu Nice au fost suficiente pentru ca antrenorul Chris Hughton să își facă o impresie bună despre atacantul român. Particularitatea amicalului cu Nice a fost faptul că s-a disputat fără spectatori, Hughton dorind să îi vadă la lucru pe cei doi atacanţi pe care i-a achiziţionat în această vară, Florin Andone şi iranianul Alireza Jahanbakhsh, fiecăruia acordându-le câte o repriză.