Probleme pentru Andone! Seedorf a anunţat de ce îl ţine pe bancă

Razvan Nicolae   
in Fotbal international
16/04/2018, 09:24
Probleme pentru Andone! Seedorf a anunţat de ce îl ţine pe bancă

Florin Andone nu parcurge cea mai bună perioadă a carierei şi a ajuns rezervă la Deportivo La Coruna. Internaţionalul român a bifat doar 11 minute în ultimele trei meciuri ale echipei antrenate de Clarence Seedorf, iar partida cu Athletic Bilbao l-a văzut în întregime de pe bancă.

Antrenorul de 42 de ani a dezvăluit care este motivul pentru care Florin Andone nu a mai prins primul “11” al echipei. “Andone nu joacă pentru că mă gândesc la alţi jucători. Este rândul altora. Nu Andone trebuie să joace, ci Deportivo”, a declarat Clarence Seedorf, conform El Desmarque.

Din ianuarie nu a mai marcat Florin Andone

Florin Andone a jucat 26 de meciuri pentru Deportivo La Coruna în actualul sezon din La Liga. Atacantul de 25 de ani a reuşit să marcheze şase goluri, ultima reuşită venind la sfârşitul lunii ianuarie, când a înscris în remiza cu Levante, scor 2-2.