Life

Florin Călinescu, dezvăluiri despre proprietățile pe care le deține: “Am mai multe case în mai multe locuri”

Florin Călinescu, detalii despre proprietățile sale. Fosta vedetă de la Pro TV deține mai multe locuințe în diverse locuri.
05.04.2023 | 17:14
Florin Calinescu dezvaluiri despre proprietatile pe care le detine Am mai multe case in mai multe locuri
Florin Călinescu, dezvăluiri despre proprietățile pe care le deține. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Florin Călinescu a vorbit despre proprietățile pe care le deține. Fostul jurat de la Românii au talent are mai multe locuințe în România, dar și în afara țării.

Florin Călinescu, detalii despre proprietățile sale

După ani buni petrecuți în lumea televiziunii, Florin Călinescu a strâns sume mari de bani, pe care le-a investit în case. Fostul prezentator deține mai multe proprietăți în țară, dar și în străinătate.

ADVERTISEMENT

Florin Călinescu s-a mutat la țară după ce s-a retras din televiziune, la casa părintească din Argeș. Totodată, fostul jurat de la Românii au talent nu a renunțat nici la Capitală. Atunci când simte nevoia, merge la una dintre proprietățile pe care le deține.

“Nu m-am mutat definitiv la țară. Am o tactică, mi-am făcut niște locuri în care când mă plictisesc de condus mașina să mă opresc să stau câte o săptămână, am mai multe case în mai multe locuri, dar nu le popularizez. Am și la mare, dar nu la noi, dar și la munte. Peste tot”, a declarat Florin Călinescu pentru Cancan.

ADVERTISEMENT

Florin Călinescu nu și-a schimbat nici regimul alimentar și nu are de gând să facă acest lucru dacă doctorul nu îi va spune. În prezent, vedeta mănâncă de toate, după cum a precizat în cadrul aceluiași interviu.

“Regimul alimentar nu o să-l schimb niciodată, doar dacă va spune doctorul. Mă delectez în continuare cu ce m-am delectat de mic copil, de toate, fripturi, carne fiartă, spanac, leurdă”, a mai spus actorul.

ADVERTISEMENT

Cum își va petrece Florin Călinescu ziua omnomastică

Duminică, 9 aprilie, sunt Floriile, iar fosta vedetă de la Pro TV va merge la țară. La finalul lunii își va sărbători ziua de naștere, dar niciodată nu a făcut petreceri la restaurant, ci alături de cei dragi.

Atunci când lucra la Pro TV, actorul avea parte de petreceri surpriză, după cum și-a amintit. “Petrec printre florile mele. Am plante mai perene. Cel mai mult îmi plac florile care apoi produc fructe sau legume.

ADVERTISEMENT

Pe 29 petrec, e și ziua mea de naștere, am o lună grea. Niciodată nu am făcut petreceri la restaurant. În general, în familie. Mai bine să exist 365 de zile.

Doar de câteva ori, când eram la PRO TV, mi s-au organizat petreceri oarecum surpriză, eram o persoană prea publică atunci”, a adăugat actorul.

După plecarea de la Pro TV, Florin Călinescu a semnat cu Prima TV, unde a avut propriul show, timp de câteva luni. Actorul nu are de gând să revină în televiziune în viitorul apropiat și pregătește un nou proiect, de data aceasta în mediul online.

ADVERTISEMENT