Florin Cernat, adevăruri despre o carieră de vis. „’Diamantul’ mi-a zis Mihai Stoica, nănașul, el a fost cu ideea”

Florin Cernat a spus pas fotbalului, însă doar într-o oarecare măsură. A lăsat mirosul ierbii și a trecut în birouri, acolo unde pare că se simte de minune. S-a retras din cariera de jucător după ce a traversat o adevărată dramă și a continuat la FC Voluntari, dar de data aceasta din calitate de oficial al echipei. Acum, Cernat a ajuns la ora mărturisirilor. FANATIK îți oferă partea a doua a unui interviu de excepție în care fostul mijlocaș al echipei naționale a spus toate adevărurile din spatele unei cariere de vis.

„Am câștigat și prime de 25.000 de euro pe meci”

Hai să ne întoarcem în timp și să luăm echipele la care ai jucat. O amintire importantă de la fiecare. La ce te gândești prima dată în legătură cu fostele echipe…

– Oțelul e echipa mea de suflet, acolo mi-am început cariera, acolo m-am simțit cel mai bine, era și-acasă, eram la echipa pe care o iubesc și în continuare, păcat că e în situația în care e acum, nu trebuia să se ajungă în situația asta.

Primul meci?

– Îmi aduc aminte când am jucat primul meci ca titular. Era prin mai 1999 și, sincer, nu mă așteptam să fiu atunci titular, pentru că nu vorbise nimeni cu mine înainte și nu mi s-a spus nimic. Am aflat la ședința tehnică, cum se făcea înainte, într-o cameră de hotel înainte să plecăm la stadion. Era un meci cu CSM Reșița, am bătut acolo cu 3-2, am dat două goluri și de atunci am jucat constant la prima echipă. Deși era foarte greu pe-atunci să prinzi prima echipă, nu ca în zilele de astăzi. Acum cei tineri au un avantaj foarte mare, înainte nu era așa, era și alt fotbal… Când am prins tricoul de titular, am încercat să nu-l mai dau jos și am încercat să fac tot ce îmi cere antrenorul.

„A plecat Briliantul și a venit Diamantul. Pietrele prețioase ale lui Dinamo”

La Dinamo cum ai ajuns și cum a apărut „Diamantul”?

– „Diamantul” mi-a zis Mihai Stoica, nănașul, el a fost cu ideea. A zis că sunt ca un diamant al Oțelului Galați. Și s-a legat, când am venit la Dinamo (n.r. – în 2000), că era Mutu „Briliantul” și eu „Diamantul”, a fost chestia asta că a plecat „Briliantul” și a venit „Diamantul”. Pietrele prețioase ale lui Dinamo…

De ce ai ales Dinamo? Aveai vreo afinitate pentru ei sau a fost, pur și simplu, oferta bună?

– Îmi plăcea Dinamo, îmi plăceau niște jucători pe care îi urmăream, era Lupu, care venise de la Galați, ca mine, fotbalist extraordinar, cu toate calitățile, era Lupescu, care îmi plăcea, era Răducioiu, era Gică Mihali… Echipă bună, bună! Am făcut eventul la pas, n-am avut adversari, nu ne-a pus probleme nimeni, n-am avut contracandidate. Și chiar am jucat anul ăla, chiar am jucat un fotbal bun, aveam calitate și aveam câțiva lideri în vestiar care și-au pus amprenta în jocul nostru.

„Primul roșu din carieră l-am luat la Dinamo. M-a făcut praf pe culoar nea Tică Dănilescu…”

O amintire de la Dinamo, un meci? Cu Steaua, nu știu, din cupele europene?

– O amintire? Cu Steaua? Nu… îmi aduc aminte că am luat… până să mă întorc în țară în 2013… luasem un singur cartonaș roșu și ăla a fost la Dinamo… bine, din două „galbene” și nu fiindcă am faultat eu dur, nu am fost niciodată genul rău, mi-a dat în mână de două ori cu mingea și așa am luat două „galbene”. Bine, am intrat în repriza a doua și într-un sfert de oră, maxim douăzeci de minute, am luat „roșu”…

Ce meci era, mai știi? Sau ce arbitru?

– Din ce mai țin eu minte, un meci cu Petrolul era… La București…  Și mai știu că golul doi a fost marcat de Florentin Petre. M-a certat nea Tică Dănilescu pe culoarul ăla de sub tribuna a doua, că sunt inconștient, că nu știu ce… Eu eram copil, nu înțelegeam de ce mă ceartă în halul ăla, chiar nu fusese greșeala mea, dar știi cum e, tensiunea mare, era 1-1, s-a terminat 2-1 pentru noi, a ieșit bine, m-am scos…

Digisport.ro

FOTO Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”

„Pentru mine Dinamo Kiev și Liga Campionilor a fost vârful”

De la Dinamo ai plecat tot la Dinamo…

– Da, de la Dinamo am plecat tot la Dinamo (n.r. – Dinamo Kiev, în 2001), care a însemnat pentru mine o perioadă foarte, foarte bună din toate punctele de vedere, jucam an de an în Champions League, am ajuns și prin Ghencea… de două ori, de fapt, am jucat. Primul meci am fost pe bancă, la acel 4-2 (n.r. – Steaua – Dinamo Kiev 2-4 pe 8 august 2001, în turul 3 preliminar din Champions League), și 1-1 la noi, la Kiev, returul, și apoi la acel „Du-te, Dică, du-te!” de coșmar pentru noi, 4-1 pentru Steaua la Kiev și 1-1 apoi la București, când trebuia să batem ca să ne calificăm noi de pe locul 3, și am avut două goluri anulate atunci, la care n-a fost nici fault, nici ofsaid… era nașul atunci la Steaua (n.r. – Mihai Stoica). La Dinamo Kiev a fost vârful pentru mine, că jucam în Champions League, și toți jucătorii asta-și doresc, să ajungă în competiția asta pentru că, după mine, e cel mai înalt nivel.

Și cel mai tare meci al tău în Champions League cu Dinamo Kiev?

– Au fost mai multe meciuri, a fost acela în care am dat gol împotriva celor de la Leverkusen (n.r. – 28.09.2004, Dinamo Kiev – Leverkusen 4-2, două goluri Cernat la 2-2!)… Mi-a rămas în cap și meciul de „Anfield”, cu Liverpool, am pierdut cu 0-1, ne-au bătut dintr-o lovitură liberă (n.r. – 26.09. 2001), țin minte că a șutat Gerrard, i-a mișcat-o cineva, eu fiind în zid, dar „zburător” cum ar veni, am ieșit în întâmpinare, am băgat alunecare, m-a atins și din piciorul meu a sărit la Litmanen, a fost un gol mai ciudat, da… Eu am încercat să blochez acea minge, dar ea s-a dus în poartă. Mi-a rămas în creier și 5-0 cu care am pierdut la Juventus (n.r. – 24.09.2002), cum să uit așa ceva?

„De ce am ales Hajduk Split? Eu întotdeauna m-am dus unde am fost dorit de toată lumea”

Mai vorbești cu cineva de la Kiev?

– Mai țin, așa, legătura cu cine a mai rămas prin conducere, am mai vorbit și cu Kațkevici, actualul antrenor, am fost coechipieri vreo patru ani… Din păcate doi dintre foștii mei colegi nu mai sunt în viață, unul, Gușin, accident de motor, celălalt, Bialkevici a făcut atac cerebral, tineri, foarte tineri s-au dus… asta-i viața… trist…

Da, cu bune și cu rele… Cum te-ai hotărât să pleci din Ucraina?

– Voiam o schimbare și am ales un club care m-a dorit foarte mult, Hajduk Split (n.r. – în 2007), zi de zi mă sunau și îmi ziceau să vin la ei. Eu întotdeauna m-am dus unde am fost dorit, nu m-am dus că m-a dorit doar antrenorul sau doar președintele, nu, unde am fost dorit de toată lumea. Eu zic că așa e cel mai bine, a fost, de fapt, cel mai bine, m-am simțit bine și am dat randamentul cel mai bun.

„În Turcia am câștigat foarte, foarte bine, chiar dacă am ajuns la o nou-promovată”

Și Turcia?

– Turcia… Cei de la Hajduk aveau probleme cu banii, nu-și mai permiteau să investească bani mulți și atunci au decis… de fapt am decis de comun acord, să rupem contractul pentru că era fără nicio pretenție, nicio clauză din partea mea sau a clubului. A fost o despărțire amiabilă pentru că mi s-a părut OK, ei m-au dorit, cum spuneam, foarte mult și eu m-am dus doar din cauza asta și mi s-a părut normal să terminăm la fel de OK. Am primit oferta aia din Turcia (n.r. – de la Kardemir Karabükspor, în 2010), care a fost de nerefuzat, și financiar și oricum ai lua-o.

Acolo ai câștigat cel mai bine?

– Da, am câștigat și în Turcia foarte bine, și la Dinamo Kiev am câștigat, dar și în Turcia am câștigat foarte, foarte bine. Am fost acolo, am ajuns la Karabük, la o nou-promovată, primul an chiar am terminat pe locul 9, care a fost chiar o performanță pentru ei, nu mai fuseseră în prima ligă de zece-cinșpe ani de zile și să termini pe locul 9, prima jumătate, cu ditamai echipele din Turcia… Vreau să spun că atunci am pierdut „acasă” cred că două meciuri, dacă nu mă-nșel… (se gândește preț de vreo jumătate de minut) …Da, două meciuri, am câștigat și cu Fener, și cu Galata, cu Beșiktaș am făcut ultima etapă egal, 1-1, în rest i-am bătut și pe Trabzon, toate forțele astea din Turcia, un an foarte bun a fost acolo.

„Sumele pe care le luam din Champions League aveau multe zerouri”

Ce colegi aveai acolo?

– Păi vârf de atac îl aveam pe Emenike… Emmanuel Emenike… fusese cu Karabük în liga a doua, cu el au promovat. A mai stat un an acolo, am jucat împreună acel an, și l-a luat Fenerbahce cu 9 milioane de euro. Fener, forță în Turcia, investea foarte mult. De la Fener el a plecat la Spartak Moscova pe 10 milioane și s-a întors la Fener, după un an, pe 13 milioane. A mai jucat prin Anglia, pe la West Ham, a fost un jucător foarte bun din punctul meu de vedere.

Care a fost cel mai mare salariu pe care l-ai avut? Și care a fost cea mai mare primă pe care ai primit-o…

– Cea mai mare primă? Cea mai mare primă am avut-o și în Turcia, când jucam cu granzii, Fener, Galata, Beșiktaș… am ajuns și la 25.000 de euro la victorie. Dincolo, la Dinamo Kiev, erau primele din Champions League, sumele erau mari, cu multe zerouri. Dar, repet, a fost bine și în Turcia, financiar…

„La două-trei înfrângeri, la turci treaba începe să scârțâie”

Cine sunt mai pasionați, turcii sau croații? 

– Diferența știi care era la Hajduk? La Hajduk, când jucam cu Dinamo Zagreb, derby-ul lor mare, era stadionul arhiplin, câteva zile înainte se vorbea peste tot numai despre meci. Dar când jucam cu alte echipe venea lumea, nu zic, dar nu mai venea în număra așa mare, adică 10.000 erau la meci. Cu Dinamo Zagreb, însă, veneau 50.000. Chiar 55 de mii, era full stadionul. Pe când dincoace, în Turcia, meci de meci era stadionul arhiplin. Plus că pe unde jucam… nu că eram noi o echipă cine știe ce, dar pasiunea lor pentru fotbal era imensă. Turcii sunt foarte fanatici, vorbesc numai de fotbal continuu.

Dar și trec foarte repede de la bucurie la…

– Știi cum sunt, ca peste tot, când sunt rezultate toată lumea e fericită. La două, trei înfrângeri lucrurile încep să scârțâie și la turci.

„Bașkanul nu face echipa, nu vine în vestiar și nici în cantonament”

Bașkanii?

– Bașkanul… În perioada când eram eu acolo, chiar era implicat.

Făcea și echipa?

– Nu, în niciun caz.

Venea să vă încurajeze?

– Venea, venea… Venea și la hotel când jucam în deplasare, stătea de vorbă cu noi, dar niciodată nu s-a băgat să facă echipa și nici să apară cu critici pe la televizor… Chiar, uite, când am fost dincolo, la Rize (n.r. – Çaykur Rizespor, în sezonul 2013-2014), l-am avut antrenor pe Mustafa Denizli, celebrul Mustafa Denizli. A câștigat campionatul cu toate forțele lor, și cu Galata, și cu Fener, și cu Beșiktaș, și a fost și la națională, unde a avut rezultate bune. El avea o regulă acolo, la Rize, unde aveam noi baza de antrenament, cantonamentul, hotelul: a cerut să nu vină nimeni din conducere cât timp suntem noi la antrenament. A zis bașkanilor „Noi suntem aici concentrați, ne facem treaba cât mai bine, răspundem de rezultate, voi răspundeți de partea administrativă, care nu ne interesează pe noi, treaba voastră e să fie bine financiar la echipă”. Venea conducerea, bașkanii, doar la meciuri, în tribună, doar așa-i mai vedeam, niciodată în vestiar sau în cantonament, Denizli a ținut la asta, asta fost regula lui. Bine, și seriozitatea pe care ți-o cerea, pe care ți-o impunea, care era tot așa, regulă de bază. Și era foarte respectat de toată lumea.

„Îmi doream să mai fiu la națională, dar nu s-a putut”

Ai vreo părere de rău legată de cariera ta, ceva ce-ai fi vrut să realizezi și nu ai reușit?

– Nu, am spus de mai multe ori, chiar nu regret nimic din ce-am făcut. Da, poate au fost unele momente în teren sau în afara terenului pe care le-aș fi putut rezolva altfel…

Mă refer la lucruri importante, unde ai jucat sau n-ai jucat…

– Nu, nu, nu au fost.

Nici măcar cu naționala?

– Nu a depins de mine episodul ăla…

Episodul de la…

– Nu, eu chiar voiam să joc la echipa națională, chiar îmi doream să fac parte din lot, dar nu s-a putut, s-a schimbat conducerea, antrenorul care era atunci… nu intram în planurile lui tactice sau, nu știu, eu așa țin să cred, și nu… nu a fost… așa a fost să fie. Dar, o mai spun o dată, eu îmi doream, ca orice jucător, să fiu la națională…

Dubla din Andorra și meciul de povestit cu Macedonia

Cine era selecționer?

– Pițurcă. Victor Pițurcă. Asta e, fiecare are strategia lui, eu mi-am văzut de joc, am mers mai departe, mi-am făcut treaba la echipa de club și fără națională…

Care a fost cel mai bun meci al tău la națională?

– În 2004, când am jucat cu Macedonia la Craiova (n.r. – 4.09.2004, 2-1 în preliminariile campionatului mondial 2006), când am câștigat contra Macedoniei cu un gol al lui Mutu din lovitură liberă în ultimele minute … Apoi, în Andorra, (n.r. – 8.09.2004, 5-1 în aceleași preliminarii), am dat și două goluri atunci… Bine, eu am 16 meciuri la echipa națională, foarte puține… puteam să am mult mai multe, dar n-a depins de mine. Așa a fost să fie…