News

Florin Cîțu, acuzații la adresa lui Vlad Voiculescu: “A semnat pentru 9 milioane de doze de vaccin CureVac, care nu a fost aprobat niciodată”. Cum se apără fostul ministru. Update

Florin Cîțu i-a adus acuzații lui Vlad Voiculescu. Premierul a explicat că fostul ministru al Sănătății a semnat pentru 9 milioane de doze de vaccin CureVac. Acest ser nu a fost aprobat niciodată
22.09.2021 | 16:59
Florin Citu acuzatii la adresa lui Vlad Voiculescu A semnat pentru 9 milioane de doze de vaccin CureVac care nu a fost aprobat niciodata Cum se apara fostul ministru Update
ADVERTISEMENT
22-09-2021
13:58

Cum se apără Vlad Voiculescu

Cu puțin timp în urmă a venit și replica fostului ministru al Sănătății. Vlad Voiculescu a dezmințit că ar fi semnat pentru respectivele doze, ci a afirmat că era vorba de un acord, în cazul în care ar fi fost aprobat.

Au fost aruncate mai multe săgeți la adresa lui Florin Cîțu, prima fiind o comparație cu Viorica Dăncilă: „parcă nici dna Dăncilă nu își permitea să arunce cu cuvintele în halul ăsta. Florin Cîțu se joacă cu cuvintele așa cum s-a jucat cu bugetul sănătății – complet iresponsabil”.

Voiculescu a explicat și care ar fi fost situația cu respectivul vaccin: „dreptul dobândit prin semnarea acelui acord era acela de a plasa comenzi dacă acel vaccin ar fi fost aprobat și dacă la momentul respectiv statul român ar fi considerat acest lucru oportun”.

Au venit și acuzațiile la adresa premierului: „nevoia de vaccin în întreaga lume este enormă iar vaccinurile care nu sunt folosite pot fi revândute – fie de către producător, fi de către statul care are dreptul să le achiziționeze. Sigur, asta dacă nu cumva țara respectivă are un mare meșter precum Florin Cîțu care ia atâtea decizii proaste încât vaccinurile expiră în depozite, așa cum înțeleg că s-a întâmplat cu vreo 700.000 de doze de vaccin Astra Zeneca”.

„Mai pe românește: problema nu e să dobândești dreptul de a face ceva (ex: să ai carnet de conducere, să cumperi un vaccin, etc.), problema este cum faci uz de dreptul dobândit (ex: să conduci beat, să lași vaccinurile să expire, etc.),” a subliniat Voiculescu.

„Nu e greu să te comporți responsabil. Trebuie doar să rămâi cu picioarele pe pământ.
P.S.: Vaccinul CureVac-ul nu este încă aprobat, deci România nu a cheltuit nici măcar un singur cent pe acest vaccin,” a adăugat.

Miercuri, 22 septembrie, la finalul ședinței de Guvern, premierul Florin Cîțu a ținut un briefing de presă în care a abordat mai multe subiecte de interes. Între ele, a fost și cel al dosarului deschis de DNA cu privire la achiziționarea de vaccinuri.

Șeful Executivului a explicat că accesul statelor membre la vaccinuri a fost asigurat de Comisia Europeană. El a avut grijă să menționeze și acuzațiile aduse de unii miniștrii ai Sănătății.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu, acuzații la adresa lui Vlad Voiculescu: „A semnat pentru 9 milioane de doze de vaccin CureVac, care nu a fost aprobat niciodată”

„În momentul de față, din toate contractele negociate, Comisia Europeană a asigurat accesul statelor membre la un număr de 4,4 miliarde de doze până în 2023, adică de 10 ori mai multe doze decât populația UE. România, în baza negocierilor făcute de Comisie și a acordurilor semnate cu producătorii de vaccinuri, România poate accesa aproximativ 4,3% din numărul de doze autorizate la nivelul UE,” a spus premierul.

„Este cotă parte. Acest procent reprezintă proporția populației României raportată la populația UE, plus SEE. Toate țările UE accesează vaccinuri pro-rata, procent-raport la populație, din contractele încheiate de Comisia Europeană,” a adăugat acesta.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu a amintit și de comentariile foștilor miniștrii ai Sănătății: „Am văzut că foști miniștri ai Sănătății vin cu tot felul de dezinformări în spațiul public”.

În acest context, el a explicat că pentru orice comandă de vaccinuri, „cel care semnează în numele României este ministrul Sănătății. Ministrul Sănătății, dacă avea o problemă la un moment dat cu un anumit număr de doze ar fi spus ceva”.

ADVERTISEMENT

Șeful Executivului a declarat că fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a semnat pentru 28,29 milioane de doze, iar Nelu Tătaru a semnat pentru 33 de milioane de doze. La rândul său, Florin Cîțu, pe când asigura interimatul pentru funcția de ministru al Sănătății, a semnat pentru patru milioane de doze.

Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu, puși la zid

Florin Cîțu a mai spus și că Ioana Mihăilă a semnat, cu două luni în urmă, pentru 21.000 de doze. „Dacă erau prea multe, putea să spună că nu era nevoie”, a mai spus acesta.

ADVERTISEMENT

Mai mult, Vlad Voiculescu, care scria marți seară pe Facebook că România a achiziționat vaccinuri în mod irațional, ar fi semnat pentru achiziționarea a nouă milioane de doze ale unui vaccin care nu a fost aprobat.

„Domnul Vlad Voiculescu a semnat pentru 9 milioane de doze CureVac, vaccin care n-a fost aprobat niciodată”, a acuzat premierul. „Cred că aceasta închide dezbaterea cum s-au contractat vaccinurile”.

După anunțul DNA cu privire la înregistrarea dosarului penal cu privire la achiziția de vaccinuri, mai multe persoane au reacționat. Cele mai aspre comentarii au fost ale lui Vlad Voiculescu.

ADVERTISEMENT