News

Florin Cîțu, adevărul din spatele clipului cu Superman! „Sper că s-a înţeles că este doar o glumă şi nimic altceva”

Premierul Florin Cîțu a spus adevărul din spatele clipului cu Superman, unul care a făcut înconjurul spațiului online și nu numai
25.09.2021 | 22:00
Florin Citu adevarul din spatele clipului cu Superman Sper ca sa inteles ca este doar o gluma si nimic altceva
ADVERTISEMENT

Șeful Executivului nu a stat o clipă pe gânduri după ce a reușit să-și adjudece mandatul de președinte al Partidului Național Liberal. Acesta a precizat, întrebat de ce se crede Superman, că speră doar că a fost o glumă apreciată.

„Era o glumă. Eu sper că a fost o glumă apreciată. Era dar o glumă, pentru că s-a făcut aşa de mult caz de acel filmuleţ, era normal să revin astăzi cu această… Sper că s-a înţeles că este doar o glumă şi nimic altceva”, a spus râzând Florin Cîţu, la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu, adevărul din spatele clipului cu Superman postat în online!

Vă readucem aminte că pe 9 septembrie, Florin Cîţu a publicat pe contul personal de Instagram un videoclip din filmul „Superman Returns”.

În traducere liberă, Superman Revine a făcut ravagii. Au existat mii de distribuiri, dar și reacții ale oamenilor implicați în politică.

ADVERTISEMENT

În filmul postat de Cîțu, eroul principal este interpretat de actorul Brandon Routh, dar faţa acestuia a fost înlocuită de cea a premierului.

De asemenea, la puțin timp după ce a devenit noul lider al liberalilor, Cîțu a invitat USR PLUS la masa discuţiilor. Aceștia trebuie să vină însă după ce încetează colaborarea cu AUR şi PSD în vederea susţinerii unei moţiuni de cenzură.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu a mai transmis că sunt şanse mici să existe o variantă a unui guvern minoritar susţinut de social-democraţi.

„Orice negociere viitoare poate avea loc doar atunci când cei USR PLUS se vor aşeza la masă. Şi se vor aşeza la masă când vor scăpa de AUR şi PSD.

ADVERTISEMENT

Nu ne băgăm în alegerile altor partide, avem opţiunea de premier. Vom vedea pe cine vor alege preşedinte la USR PLUS”, a afirmat Florin Cîţu.

Întrebat ce şanse ar avea variata unui guvern minoritar PNL – UDMR susţinut de PSD, Cîţu a răspuns: „Şanse foarte mici. Cele mai mari şanse o are coaliţia de guvernare PNL – USR PLUS – UDMR şi minorităţile.

Abordarea e aceeaşi ca întotdeauna, atâta timp cât ne vom face treaba în Guvern şi vom înţelege că nu sunt trei guverne, lucrurile vor merge bine”.

ADVERTISEMENT