News

Florin Cîțu, critici pentru premier și ministrul Rafila: ”Nu știu dacă e momentul să relaxăm măsurile, cu 1.000 de cazuri pe zi”

Florin Cîțu, președintele PNL, lansează critici pentru premierul Ciucă și ministrul sănătății, Alexandru Rafila, după relaxările măsurilor din pandemie.
09.12.2021 | 12:07
Florin Citu critici pentru premier si ministrul Rafila Nu stiu daca e momentul sa relaxam masurile cu 1000 de cazuri pe zi
ADVERTISEMENT

Florin Cîțu, președintele PNL, partid care dă premierul în noua coaliție de guvernare, are o poziție diametral opusă față de decizia Executivului în privința măsurilor din perioada sărbătorilor.

Fostul premier a criticat joi relaxarea restricțiilor, decizie luată de premierul Nicolae Ciucă PNL printr-o hotărâre de guvern și anunțată de ministrul PSD Alexandru Rafila.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu nu este de acord cu relaxările de sărbători și lansează critici pentru premier și ministrul Rafila

Într-o declarație făcută în fața presei la Parlament, liderul PNL se arată surprins de modul în care Guvernul condus de Nicolae Ciucă gestionează pandemia de Covid-19.

Florin Cîțu afirmă că nu prea înțelege măsurile de relaxare, în condițiile în care numărul de cazuri Covid-19 pe zi este unul destul de mare, în opinia sa.

ADVERTISEMENT

Fostul premier nu s-a sfiit să-i critice pentru actualii colegi de coaliție. Mai mult, Cîțu a lansat un atac voalat la adresa celor de la PSD, despre care spune că îl criticau pentru măsurile de relaxare luate în această vară, iar acum tocmai ei fac acest lucru în privința restricțiilor.

”Sunt puțin surprins. Eu îmi aduc aminte că am fost criticat în această vară când au fost măsuri de relaxare, când erau mai puțin de câteva zeci de cazuri pe zi.

ADVERTISEMENT

Azi, vorbim de 1.000 de cazuri pe zi și văd că se relaxează. Unii din cei care ne criticau în această vară, acum sunt foarte relaxați.

Eu privesc cu atenție și îngrijorarea la tot ce se întâmplă în acest moment și vă spun că nu știu dacă este un moment în care să relaxăm”, a spus Florin Cîțu, președintele Senatului, joi într-o conferință de presă.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu spune că relaxările nu au fost discutate în coaliție

Președintele PNL dezvăluie că decizia relaxării măsurilor nu a fost discutată în coaliție. Tot joi, Florin Cîțu s-a pronunțat din nou pozitiv în privința introducerii certificatului verde, despre care spune că ar ajuta la o creștere a ratei de vaccinare.

”Introducerea certificatului verde oferea posibilitatea de a menține economia deschisă în această perioadă și de a avea o rată de vaccinare în creștere. Este decizia guvernului, nu a fost discutată în coaliție, eu vă spun doar opinia mea.

Îmi aduc aminte când am relaxat în vară oameni care susțin această relaxare, atunci criticau, deși atunci erau câteva zeci de cazuri pe zi”, a mai adăugat fostul premier.

ADVERTISEMENT