News

Florin Cîțu, după ce s-a anunțat că România are a 9-a cea mai mică datorie publică din UE: ”Adevărul iese la suprafață”

Fostul premier Florin Cîțu a avut o reacție acidă pe Facebook, la scurt timp după ce s-a anunțat oficial că România are a 9-a cea mai mică datorie publică din UE.
08.12.2021 | 11:34
Florin Citu dupa ce sa anuntat ca Romania are a 9a cea mai mica datorie publica din UE Adevarul iese la suprafata
ADVERTISEMENT

În ultimii ani, adversarii politici ai lui Florin Cîțu, în frunte cu actualii colegi de coaliție de la PSD, l-au acuzat pe fostul premier, care anterior fusese și ministru de finanțe, despre creșterea datoriei publice a României.

Între timp, marți, 7 decembrie, un comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului de Finanțe, condus de social-democratul Adrian Câciu, indică faptul că ”România are a 9-a cea mai mică datorie publică din UE”.

ADVERTISEMENT

Actualul lider al PNL nu a rămas impasibil după această știre și a reacționat destul de acid pe pagina sa de Facebook.

România, a 9-a cea mai mică datorie publică din UE. Florin Cîțu: ”Adevărul iese la suprafață”

Într-o postare de miercuri dimineața, președintele liberalilor, fost premier şi fost ministru al Finanţelor, a transmis că ”adevărul iese întotdeauna la suprafaţă”, referindu-se la datoria publică a României.

ADVERTISEMENT

Acesta a trimis săgeți și în direcția actualilor colegi de coaliție din PSD, spunând că ”adevărul este prezentat, astăzi, de ministrul Finanţelor de la partidul foștilor adversari politici”.

”Adevărul iese întotdeauna la suprafaţă. Tot felul de aşa-zişi specialişti avansează diverse scenarii apocaliptice cu privire la datoria publică a României. Oameni fără pregătire care vorbesc despre cum funcţionează Finanţele unei ţări. Toţi sunt profesionişti peste noapte.

ADVERTISEMENT

Critici şi acuzaţii de un an de zile şi nimic nu s-a adeverit. Adevărul este prezentat, astăzi, de ministrul Finanţelor de la partidul foștilor adversari politici, a scris Florin Cîţu, miercuri, pe Facebook.

Anunțul Ministerului de Finanțe privind datoria publică a României

În urmă cu 24 de ore, pe site-ul Ministerului de Finanțe a apărut un comunicat în care se precizează că, din datele comunicate de Institutul Național de Statistica (INS) în 7 decembrie 2021 privind valoarea estimată a PIB aferent trimestrului III 2021, la sfârșitul lunii septembrie 2021, indicatorul datorie guvernamentală reprezintă 48,5% din PIB, sub plafonul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

ADVERTISEMENT

”Potrivit celui mai recent Comunicat Eurostat din luna octombrie 2021 privind evoluția nivelului de îndatorare la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2021, România s-a situat pe locul 9 între statele membre UE, cu un nivel de îndatorare de 47,5% din PIB.

Țara noastră se află după Estonia (19,6% din PIB), Bulgaria (24,7% din PIB), Luxemburg (26,2% din PIB), Suedia (37,9% din PIB), Danemarca (39,7% din PIB), Republica Cehă (42,7% din PIB), Letonia (43,3% din PIB) și Lituania (44,6% din PIB), sub media datoriei guvernamentale pentru zona euro (EA 19) (98,3% din PIB), sub media datoriei guvernamentale pentru UE27 (90,9% din PIB)”, se arată pe site-ul oficial.

Cîțu a postat și el pe Facebook acest comunicat și a transmis un mesaj către criticii săi: ”Cititul nu a omorât pe nimeni”.

ADVERTISEMENT