News

Florin Cîțu nu consideră a fi discriminare folosirea certificatului verde. Ce spune premierul de testarea sau vaccinarea obligatorie

Florin Cîțu e convins că impunerea certificatului verde Covid-19 nu discriminează, ci ajută economia. În continuare, premierul susține vaccinarea sau testarea obligatorie pentru anumite categorii de angajați.
17.09.2021 | 07:38
Florin Citu nu considera a fi discriminare folosirea certificatului verde Ce spune premierul de testarea sau vaccinarea obligatorie
ADVERTISEMENT

Autoritățile din România au copiat măsura luată în alte state din vestul Europei de a folosi certificatul digital Covid în zonele cu incidență crescută a infectărilor.

Deși din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a venit o reacție care spune că o astfel de măsură are nevoie de trecerea prin Parlament, altfel riscă să intre în zona ”discriminării”, premierul e convins că nu poate fi vorba de așa ceva.

ADVERTISEMENT

Șeful Executivului este de părere că ”Nu este o formă de discriminare, pentru că accesul este permis atât celor vaccinați, cât și celor care au trecut prin boală sau își fac test COVID”.

Florin Cîțu nu vede nicio discriminare folosirea certificatului verde în România

Joi seara, la Televiziunea Română (TVR), Florin Cîțu a fost întrebat despre acest subiect care a trezit controverse. El a afirmat că introducerea acestei măsuri nu necesită adoptarea în baza unui proiect de lege, întrucât nu este vorba de restrângerea unor drepturi şi libertăţi.

ADVERTISEMENT

”Nu este adevărat. Şi astăzi, dacă mergi la spital faci un test COVID. Acest certificat a fost folosit la intrarea în România şi în toată Europa a fost folosit în această vară. Testul COVID a fost folosit până acum peste tot, deci nu există nicio discriminare, sunt trei lucruri pe acest certificat: vaccinare, ai trecut prin boală sau testare.

Deci chiar nu este nicio discriminare, eu nu văd nicio discriminare, din contră, văd că putem să avem un mod civilizat de a continua lucrurile şi transparent”, a declarat Cîţu la postul public.

ADVERTISEMENT

Premierul mai subliniază că introducerea obligativității prezentării certificatului verde pentru mai multe activități în localitățile cu incidența mai mare 3 la mia de locuitori ”ne ajută să nu închidem economia”.

”Nu vom mai închide pieţele, nu închidem mall-urile, nu închidem nimic. Astăzi avem şi vaccin, dar avem şi aceste instrumente prin care putem să spunem oamenilor că au trecut prin boală, sunt testaţi, este foarte uşor şi putem să ţinem economia deschisă.

ADVERTISEMENT

Am văzut impactul pentru economia României, dar şi pentru economia globală, anul trecut, când economiile au fost închise, dar efectele le simţim şi anul acesta”, a adăugat Cîţu.

Ce spune Florin Cîțu de testarea sau vaccinarea obligatorie

În aceeași ieșire publică de la TVR 1, Cîțu a mai fost întrebat despre vaccinarea sau testarea obligatorie a anumitor categorii. Premierul a spus că subiectul nu e închis și se ia în considerare serios mergerea pe una dintre variante pentru mai multe categorii.

”În continuare ne uităm la variante. Sunt anumite profesii – medicii de exemplu care intră în contact cu pacienţi – unde trebuie să fie foarte atenţi. Dacă vă aduceţi aminte, când a început campania noastră de vaccinare am mers în prima fază către personalul medical, pentru că o problemă pe care am identificat-o în pandemie, anul trecut, a fost că putem să avem focare în spitale şi atunci soluţia a fost întâi să avem personal medical vaccinat, să nu mai avem focare şi să putem să îi îngrijim pe oameni dacă sunt bolnavi.

Asta este strategia mergem pe ea în continuare şi de aceea pentru anumite profesii este nevoie ca toată lumea să fie vaccinată sau cel puţin testată. Este o discuţie despre vaccinarea obligatorie pentru acest personal.  Înclin în acest moment să merg spre testare şi pentru că vaccinul este gratuit, testarea se va face din surse proprii”, a spus premierul.

ADVERTISEMENT