News

Florin Cîțu vorbește acum de refacerea alianței, dar USR PLUS refuză mâna întinsă: ”Minciuni răspândite de echipa câștigătoare!”

În ciuda ultimelor declarații ale premierului Florin Cîțu, cei de la USR PLUS nu concep să se întoarcă la guvernare cu același șef la Palatul Victoria.
25.09.2021 | 15:52
Florin Citu vorbeste acum de refacerea aliantei dar USR PLUS refuza mana intinsa Minciuni raspandite de echipa castigatoare
ADVERTISEMENT

Zi importantă pentru țară, pentru PNL, partid aflat la guvernare, dar și pentru Florin Cîțu și Ludovic Orban, cele două personaje politice care se bat pentru șefia partidului. Considerat favorit, premierul are în plan readucerea la guvernare a foștilor aliați de la USR PLUS.

“De luni mergem la muncă, vine Ursula von der Leyen, va fi toată ziua ocupată, vom aprobă PNRR, luni va fi o zi plină, importantă pentru România. Pe de o parte am văzut tot felul de critici că nu se va întâmpla. S-a întâmplat înaintea multor alte țări, vom primi banii la final de noiembrie, început de decembrie”, a declarat Florin Cîțu pentru Digi24, chiar înainte să înceapă votul la Congresul PNL.

ADVERTISEMENT

Florin Cîțu despre foștii aliați: ”Se vor întoarce, avem multe de făcut împreună!”

Florin Cîțu a confirmat și posibilitatea revenirii USR PLUS la guvernare, idee pe care premierul a tot adus-o în discuție în această dimineață, la Congresul PNL. “Se vor întoarce, avem foarte multe de făcut împreună. Sunt convins că după congresul din octombrie vor dori să vină înapoi la guvern. Discut până atunci cu ei.”, a mărturisit premierul.

Cîțu s-a declarat mulțumit și de faptul că fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, va fi prezent luni la întânirea de luni cu înalții oficiali. “Chiar e foarte bine, am lucrat foarte mult împreună la acest PNRR, Este foarte bine să fie și el acolo”, a amintit premierul.

ADVERTISEMENT

”Dialogul cu colegii de la USR nu a încetat niciodată!”

“Dialogul cu colegii de la USR nu a încetat niciodată. Am discutat și de PNRR, dar am discutat și cu liderii politici în această perioadă, cu unii mai mult, cu alții mai puțin. Eu rămân la ceea ce am spus: în momentul în care se rupe alianța USR-AUR există șanse foarte mari să refacem coaliția, de aceea nu am numit pe nimeni în funcțiile care erau și care sunt ale celor de la USR, deci lucrurile rămân la fel până se hotărăsc să se despartă de AUR”, a comentat premierul la Antena 3.

Astăzi, de la tribuna Congresului am spus foarte clar că nu susțin o alianță cu PSD. Românii ne-au trimis în Parlamentul României să ținem PSD în opoziție acum și eu vă garantez că îi ținem și după 2024. Eu văd că cei de la USR se roagă de voturile celor de la PSD pentru a da jos Guvernul. Eu nu m-am rugat de PSD, nu mă rog de PSD. Astăzi este despre Partidul Național Liberal și viitorul acestuia pe scena politică din România acum și după 2024″, a precizat Florin Cîțu pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

USR PLUS: ”Nu putem continua guvernarea cu Florin Cîțu premier”

Numai că, acum o oră, conducerea USR PLUS a dat un comunicat oficial prin care contrazice total declarațiile de intenție generate de Florin Cîțu.

”USR PLUS a luat o decizie în unanimitate: nu putem continua guvernarea cu Florin Cîțu premier. Această decizie nu se va schimba, indiferent câte minciuni încearcă să răspândească „echipa câștigătoare”. Vrem reforme pe bune, nu participarea la guvernare de dragul puterii, acceptând orice fel de condiții”, așa sună comunicatul sec al celor de la USR PLUS.

ADVERTISEMENT