Florin Condurățeanu a vorbit cu vocea gâtuită de durere despre Cornelia Catanga, remarcând prin ce cumpănă trece în ultima perioadă lumea muzicii lăutărești.
Țuțu, așa cum îi spun colegii din presă, a amintit cât de mult a luptat Cornelia pentru viața și familia ei, în special pentru băiatul ei, Alexandru, care la un moment dat a luat calea Americii.
Jurnalistul a vorbit și despre muzica ei, criticând cât de ușor a fost uitată de oameni, spunând că nu se compară deloc cu ceea ce astăzi numim muzică de petrecere.
„S-o pupăm pe suflet ridicându-se la cer cu acordeonul la piept. Doamne, ce pacoste! S-a ridicat la cer Cornelia Catanga, e menținut doar pe aparate Nelu Ploieșteanu…
Doamne, ce se întâmplă cu muzica asta, care era muzica de inimă albastră, muzica pentru sufletul în vibrație la punct de fierbere? Nu e o jelanie fără rost și cu cuvinte stupide precum multe din cântecele așa zis de petrecere actuale”, a declarat Florin Condurățeanu în emisiunea Florentinei Fântânaru de la Antena 3.
Acesta a mai precizat că pe lângă arta ei specială, Catanga l-a impresionat prin grija pe care i-a purtat-o fiului ei, Alexandru, pe care îl apăra ca o leoaică: „Cornelia Catanga și-a apărat puiul, pe Alexandru, ca o leoaică. Tot ce făcea era pentru drumul în viață al lui Alexandru. Când el a plecat în America, a simțit că nu va putea și s-a luptat”.
Îndrăgita artistă care s-a stins din viață din cauza nemilosului Covid-19 a fost ajutată ca să vadă mai bine în ultima perioadă de doctorița Monica Pop, căci puțină lume știe că muziciana era aproape oarbă.
„Ea rivaliza pe undeva cu cei menționați înainte, cu Ploieșteanu, cu Gabi Luncă. Gabi Luncă a izbândit de ani și ani să țină la ușă, să nu primească recidiva cancerului. Catanga era luminoasă și emana o trepidație pentru suflet pe clapele acordeonului ei.
Puțină lume știe că ea era aproape oarbă. Prietena și terapeuta ei, Monica Pop, mi-a spus că se minuna cum se descurca de demn și de bine, ea având în o boală nevindecabilă care îi lua vederea pe zi ce trece”, a mai dezvăluit Condurățeanu.