Fotbal intern

FANATIK confirmat! Florin Costea a semnat cu FC U!

23.08.2018 | 17:52
FANATIK confirmat Florin Costea a semnat cu FC U

Florin Costea a revenit la FCU! Adrian Mititelu încearcă să își întărească echipa şi l-a adus în Bănie pe fostul golgheter al României, dar și omul care a devenit idolul tribunelor de pe Ion Oblemenco pe vremea în care a jucat pentru FC Universitatea Craiova.


FANATIK.RO a aflat că Florin Costea a semnat în cursul zilei de joi un contract pe un an cu drept de prelungire pe încă doi cu FC U Craiova 1948. În jurul orei 18:00 fostul golgheter al României va efectua şi primul antrenament sub comanda lui Ştefan Stoica.


U Craiova 1948 a început cu stângul sezonul oficial după ce a fost eliminată din Cupa României de către Slatina. Astfel, după ce alb-albaștrii au fost repartizați între timp și în Seria III din Liga 3, acolo unde vor întâlni adversari precum U Craiova 2. Alexandria, Astra 2, Brașov, Adrian Mititelu a decis că formația sa are nevoie urgent de întăriri.

Florin Costea, aproape de o revenire la FCU!

FANATIK.RO a aflat că patronul echipei din Bănie a luat deja legătura prin oamenii săi de încredere cu Florin Costea și i-a propus acestuia un transfer la echipa pregătită acum de Ștefan Stoica. În cursul acestei săptămâni “Briliantul” este așteptat la sediul clubului FC U din Craiova pentru a discuta cu Adrian Mititelu detaliile transferului. Dacă cele două părți se vor înțelege asupra aspectului financiar, atunci mai mult ca sigur fostul internațional o să semneze cu FCU.

Însă FANATIK.RO a aflat că între timp Adrian Mititelu se confruntă și cu o problemă în cadrul echipei sale. Olivian Surugiu nu s-a mai prezentat la antrenamentele lui FCU după ce a acuzat faptul că suporterii alb-albaștrilor au avut un comportament necuvincios față de el după partida pierdută cu Slatina. Însă patronul alb-albaștrilor i-a dat mână liberă lui Ștefan Stoica și i-a transmis acestuia că poate să decidă orice dorește el cu privire la situația lui Surugiu.

Florin Costea, aproape să semneze din nou cu echipa FCU!

În cazul în care o să se înțeleagă cu Adrian Mititelu și va semna cu FC U Craiova, Florin Costea o să redevină coleg de echipă cu Dănănae, Mădălin Ciucă și Mihai Dina. Aceștia au juca împreună la FC Universitatea Craiova între anii 2006-2011. Însă în tricoul lui FCU, Florin Costea a devenit golgheterul României în sezonul 2008-2009 după ce a reușit să marcheze pentru leii din Bănie 17 goluri. Pe atunci “Cioară” a reușit să marcheze goluri împotriva lui Dinamo, Poli Timișoara, Rapid, CFR Cluj, Oțelul Galați , FC Vaslui și Steaua, actuala FCSB.

Din postura de jucător al celor de la FC Universitatea Craiova, Florin Costea a strâns și șase selecții la naționala României în mandatul lui Victor Pițurcă, dar a avut parte și de cea mai gravă accidentare din carieră. Pe 23 martie 2010 Florin Costea a fost lovit în careu, la genunchi, de portarul Brăneț de la Poli Iași și a părărsit terenul în lacrimi. Ulterior fostul internațional a fost operat la București de medicul Filipescu după ce a fost diagnositcat cu ruptură a ligamentelor încrucişate şi colaterale la genunchiul stâng, Fotbalistul alb-albaștrilor a mai revenit pe teren după o pauză de șapte luni, iar de atunci pe unde a mai jucat, fie că a fost vorba de FCSB sau CFR Cluj, Florin Costea s-a luptat să revină la forma pe care o avea până la accidentarea respectivă.