Life

Florin Dumitrescu spune tot! Ce relație există între jurații de la MasterChef România, în spatele camerelor: „Cătălin e la polul opus”

Florin Dumitrescu a făcut o serie de dezvăluiri despre noul sezon MasterChef România, dar și cum se înțelege pe bune cu colegii săi.
10.07.2024 | 12:04
Florin Dumitrescu spune tot Ce relatie exista intre juratii de la MasterChef Romania in spatele camerelor Catalin e la polul opus
Florin Dumitrescu, adevărul despre relația cu colegii de la MasterChef. Foto: Instagram/ PRO TV/ Montaj foto: FANATIK
ADVERTISEMENT

Florin Dumitrescu a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, cum se înțelege cu Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu în spatele filmărilor de la MasterChef România, dar și care este caracteristica principală a colegilor lor, trăsăturile care îi fac cu totul speciali în ochii lui.

Florin Dumitrescu, adevărul despre prietenia cu Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu de la MasterChef: „Ar fi în stare să pârjolească tot în jurul lui”

Juratul concursului culinar de la PRO TV a mărturisit că între el și colegii săi e aproape un parteneriat civil, doar că nu reușesc să își facă vacanțele împreună. Rugat să ne spună ce au special Sorin Bontea și Scărlătescu de poate fi menținută prietenia, Dumitrescu a avut niște răspunsuri surprinzătoare pentru mulți telespectatori.

ADVERTISEMENT

„Prietenia noastră arată ca un parteneriat civil. Între noi trei e o relație atât de unită și de apropiată încât ne lipsește doar să ne facem vacanțele împreună. În rest, majoritatea lucrurilor le facem împreună. Uniunea asta pe care am construit-o în timp s-a construit dincolo de camerele de filmat. Dacă ar fi fost vorba de competiție între noi trei, competiție pe post, poate nu am fi fost aici. Noi am înțeles un lucru și de aia am reușit să supraviețuim și astăzi. Noi trei suntem mai puternici împreună decât fiecare separat. Atunci am reușit să ducem relația asta de prietenie la alt nivel, mai ridicat decât o simplă prietenie.

Sorin e un băiat foarte calculat. Cu Sorin e foarte bine să mergi la drum. Își calculează foarte clar pașii. Nu face pași în plus și nu face pași în minus. E bine să ai un prieten de genul ăsta. Cătălin e la polul opus. Ar fi în stare să pârjolească tot în jurul lui și după aceea să se gândească ”Oare e bine ce am făcut?”, dar de cele mai multe ori, Cătălin aterizează în picioare. E foarte bine să ai prieteni de genul ăsta, și mai ales parteneri de genul ăsta”, a dezvăluit Florin Dumitrescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

„M-am maturizat poate mai repede decât alți băieți”

Maestrul bucătar ne-a povestit cât de important e ca oamenii să aibă prejudecăți în ceea ce-l privește, dar și cu ce complex s-a luptat de-a lungul anilor. Florin susține că a avut o mare perioadă o problemă cu vârsta, căci i s-au întâmplat lucruri, care l-au maturizat, poate mult prea devreme.

În ciuda imaginii de dur la MasterChef, Florin a ținut să reamintească faptul că a fost mereu, în același timp, extrem de înțelegător și de inimos cu concurenții, în evaluarea lor.

ADVERTISEMENT

„Eu am fost cel mai inimos dintre jurați. Prejudecata este foarte bună, să știi. Dacă îți faci poleiala și la interior găsești o mizerie… Mai bine să par altfel. N-am o problemă cu prejudecata. Singurul meu complex pe care l-am avut și l-am trăit, dar nu mai e cazul acum, a fost legat de vârstă. 

Întotdeauna mi s-au întâmplat lucruri când eram mai tânăr decât trebuia și am fost mai precoce decât trebuia. Am pățit chestii. M-am maturizat poate mai repede decât alți băieți de vârsta mea și atunci vârsta, da, a fost mereu o problemă. Din păcate, și eu mai cad în păcatul prejudecății, dar mi se pare ca un film bun. Îți creează, așa, ca o poveste, iar atunci când dai poleiala deoparte să vezi, de fapt, ce e în miez”, ne-a mărturisit Florin Dumitrescu.

ADVERTISEMENT

Florin Dumitrescu de la MasterChef recunoaște: „De cele mai multe ori am dat chix”

Chef-ul a mai spus că a dat greș de multe ori în bucătărie până s-a perfecționat. De altfel, consideră că fără să gafezi, să greșești, nu prea poți evolua în viață. Pentru el e foarte importantă să greșească pentru a studia apoi unde putea face altfel, astfel încât fiecare preparat să atingă nivelul de perfecțiune, cel puțin pentru el.

„De cele mai multe ori am dat chix. N-ai cum să evoluezi dacă nu greșești. Ce faci atunci când cazi? Te ridici! Asta trebuie să faci și în bucătărie. În primul rând, atunci când vrei un lucru bun, trebuie să ai curiozitate. Cum se manifestă la mine treaba asta? Eu gătesc ca și creativitate… Poate sunt un pic mai curajos decât alți bucătari. Ca să pot să ajung să împing limitele cât mai sus, mă duc să studiez chestii, adică greșelile, ca să pot să iasă perfecte pentru mine. Da, trebuie să dai chix în bucătărie și, în viață, în general, trebuie să greșești ca să știi ce ai de reparat”, ne-a spus Florin Dumitrescu.

Șiroaie de lacrimi pe platourile de filmare de la MasterChef: „Era un moment foarte emoționant”

În continuare, juratul de la MasterChef România a dat puțin din casă despre cel de-al nouălea sezon, care va începe la toamnă, la PRO TV. Dumitrescu a declarat că s-a plâns destul de mult la marea revenire în locul unde s-a făcut, până la urmă, cunoscut unei țări întregi. Va fi o ediție extrem de emoționantă!

„În sezonul ăsta MasterChef va fi foarte mult vorba despre emoție. Multă emoție. În primul rând, noi avem emoție. Suntem emoționați, pentru că îi vedem pe concurenți cu câtă pasiune se uită la noi. Am avut azi momentul de cunoaștere, primul moment, practic, în care ne-am văzut și am avut lacrimi în ochi. 

Chiar și cei noi din echipă, pe care nu îi cunoaștem foarte bine, plângeau, la fel și cei vechi cu care am început, plângeau și ei. Era un moment foarte emoționant. Și, din punctul meu de vedere, sezonul ăsta va fi despre foarte multă emoție. Reîntoarcerea asta acasă chiar e pe bune. Nu e doar o campanie de făcut valuri”, a încheiat Florin Dumitrescu.

 

 

 

 

 

 

ADVERTISEMENT