Momentele imprevizibile sunt la tot pasul în orice sport. Florin Gardoș a fost martorul unui episod care se putea încheia extrem de neplăcut. Cum și-a salvat unul dintre colegi de la moarte.
Florin Gardoș este cunoscut pentru caracterul său și pentru spiritul său de întrajutorare. Fostul fundaș central a povestit un episod pe care nu îl va putea uita niciodată în viața sa.
Invitat în platou la ediția de marți, 2 decembrie, a emisiunii „FANATIK SuperLiga”, fostul fotbalist român a rememorat o poveste cu un fost coleg. Totul se întâmpla în toamna anului 2005, pe vremea când era junior la Someșul Satu Mare.
„Este un pic de exagerare. A fost un moment, la antrenament, cu un coleg, Daniel Goge. A căzut pur și simplu în antrenament. Domnul Dacian Nastai era antrenor, care acum cred că e la U Cluj la U19.
Avea o problemă medicală și a căzut. Noi nu știam de ea. A căzut în timpul antrenamentului, deși ne era coleg de clasă, și îl știam foarte bine. Și dânsul a încercat să-i scoată limba”, a spus inițial Florin Gardoș.
Despre fapta sa s-a scris și în ziare. Gardoș a povestit cum a procedat în momentul în care întreaga echipă a sărit în ajutorul tânărului fotbalist. Deși era copleșit de emoții, fostul fundaș central a reușit să sune în cele din urmă la salvare.
„Eu am alergat la vestiar să iau telefonul. Era un moment de panică, ne-am speriat toți. Au intervenit și câțiva colegi, au încercat să îi scoată limba. Eu am alergat la vestiar să sun la salvare și am sunat. E mult spus că i-am salvat viața. A fost panica aia, eram copil. Cred că aveam 14 sau 15 ani. La vestiar aveam lacăt, am luat cheile, care erau 3-4, și îmi tremurau mâinile. Nu nimeream cu cheia potrivită, dar într-un final am deschis și am sunat. Și-a revenit, e bine, joacă fotbal de plăcere acum. E totul ok”, a mai spus fostul fundaș central la FANATIK SUPERLIGA.