Florin Halagian a murit la 80 de ani! Era ultimul antrenor care a câştigat titlul în România fără înfrângere. Reacţii din fotbalul nostru: “E o pierdere imensă!”

Florin Halagian a murit la 80 de ani, anunţul fiind făcut pe pagina oficială a clubului FC Argeş. “Suflarea alb-violetă transmite sincere condoleanțe familiei celui care a adus ambele titluri în Trivale!”, au anunţat oficialii clubului argeşan.

Florin Halagian a murit la 80 de ani. Câte meciuri antrenase în prima ligă

Luni, clubul FC Argeş a anunţat că Florin Halagian a murit la 80 de ani. “Armeanul” era ultimul antrenor care câştigase titlul de campion al României fără înfrângere, performanţă realizată cu Dinamo în sezonul 1991-1992. În plus, alături de formaţia piteşteană a câştigat titlul în sezoanele 1971-1972 şi 1978-1979. Pe finalul carierei, Florin Halagian era recunoscut pentru faptul că avea o superstiţie şi la fiecare meci purta o şapcă a lui Chicago Bulls. “De purtat n-o mai port, dar şapca este obiectul meu cel mai scump”, spunea fostul mare antrenor într-un interviu.

Florin Halagian avea 878 de meciuri în prima ligă din România şi se retrăsese din viaţa publică în ultimii ani. În 2011 a pregătit-o pe Gloria Bistriţa pentru trei săptămâni, aceasta fiind ultima lui echipă din cariera de antrenor.

A făcut junioratul la Dinamo. Ce echipe a antrenat de-a lungul timpului

Născut pe 7 martie 1939, la Bucureşti, Florin Halagian a jucat pentru formaţia de juniori a lui Dinamo între 1950-1957. La seniori, “Armeanul” a evoluat pentru Progresul Bucureşti, Pompierul Bucureşti, Dinamo Piteşti, Petrolul Ploieşti, Minerul Baia Mare, Politehnica Bucureşti şi Vagonul Arad.

Şi-a început cariera de antrenor la începutul anilor ’70, iar de-a lungul timpului le-a pregătit pe FC Argeş (1971-1973, 1974-1979, 1979-1981, 1985-1988, 1999-2000 şi 2001-2002), FC Olt (1981-1984), Steaua Bucureşti (1984), U Craiova (1984), Victoria Bucureşti (1988-1989), Dinamo Bucureşti (1991-1994), Inter Sibiu (1994-1995), FC Naţional (1995-1997), FCM Bacău (1999), FC Braşov (2000), Ceahlăul Piatra Neamţ (2000), Gloria Bistriţa (2009-2010, 2011) şi Dacia Mioveni (2010). În 1979, Florin Halagian a fost interimar pe banca tehnică a naţionalei României, iar în perioada 1990-1991 s-a ocupat de pregătirea lotului B al tricolorilor. Pe 25 martie 2008, Traina Băsescu l-a decorat cu Ordinul “Meritul Sportiv” – clasa a III-a pentru întreaga activitate. Mulţi dintre fanii stelişti consideră că Florin Halagian şi-a adus o contribuţie importantă la câştigarea Cupei Campionilor Europeni în sezonul 1985-1986, “Armeanul” fiind cel care a adus mai mulţi dintre jucătorii care au strălucit în finala cu Barcelona de la Sevilla.

• „Este o pierdere imensă pentru fotbalul românesc. Florin Halagian a fost un antrenor special, un om special, de la care puteai învăța lucruri pe care alții nici nu putea să ți le spună. Mi-a marcat puternic viața, chiar dacă nu l-am avut niciodată antrenor, dar am lucrat mult cu el în cea mai bună perioadă a lui FC Național. Era dificil, dar nu puteai să nu-l iubești. Jucătorii îi știau de frică, dar tot îl iubeau. Repet, este o pierdere imensă pentru fotbalul românesc. Dumnezeu să-l odihnească!” – Gino Iorgulescu
• „Dumnezeu să-l ierte! Avea, domnule, un fler extraordinar la jucători, un ochi care vedea potențialul jucătorului înaintea oricui. Dincolo de «Focu” la ei!» sau «Pe ei, pe mama lor!», știa cum să scoată totul de cei pe care îi trimitea pe teren. A avut rezultate, a luat campionate, dar nu trebuie uitat ce conducere a avut la FC Argeș, la primul titlu: Puiu Rapaport președinte, Mișu Căiseanu, oameni adevărați de fotbal… Repet, însă, «mirosea» jucătorii, domnule, ca nimeni altul” – Cornel Dinu
• „S-a mai dus un mare antrenor de-al nostru… L-am cunoscut bine, am avut ocazia să lucrez cu el. Prin 2001 – 2002 s-a format naționala B a româniei la FRF și eu am fost numit antrenor. LPF a făcut și ea o națională a ligii, tot un fel de națională B, cu «Armeanul» pe bancă, lucrurile n-au mers prea bine și s-a hotărât contopirea loturilor și să lucrăm împreună. Eram într-un turneu în Coreea de Sud, la Seul, jucam cu naționala lor, iar el, vulcanic cum îl știm toși, se agita pe margine și striga la jucători. La un moment dat, nervos și obosit, s-a așezat pe bancă. Am intrat eu în rol și am început să strig la jucători. El s-a uitat câteva minute, așa, cam mirat, după care mi-a spus «Ia uite, Gigi, poți să urli mai tare ca mine! Încinge-i!”… Știa să facă echipe, să le ridice de la zero, avea fler, avea «nas» la jucători cum se spune. Dispariția lui lasă un mare gol și un mare regret în fotbalul românesc” – Gigi Mulțescu
• „Nici nu-mi vine să cred că nu mai este Dom’ Profesor… Cu majuscule să scrii. Câte amintiri am cu dânsul! M-a învățat atât de multe despre fotbal, dar și despre viață. Am trăit, am jucat cei mai frumoși ani cu dânsul la Progresul… FC Național, cum îi spunea atunci… Și ce aproape de titlu și Cupă ne-a dus… Era dur, era sever, dar nu aveai cum să te superi pe dânsul. Te enrvai, poate, pe loc, nu admitea replică, dar îți dădeai seama când te linișteai că avea dreptate, era tobă de fotbal, avea ochi la jucători, știa unde să ne pună pe teren ca să dăm randament maxim, știa să facă echipa cea mai bună cu ce avea la dispoziție. Dumnezeu să-l odihnească! A fost un mare antrenor și educator” – Marin Dună