Sport

Lupta pentru viață a fostului fotbalist Florin Hidișan se complică pe zi ce trece: „Tumora s-a extins mult”. 2.800 de euro strânși de CFR Cluj într-o licitație

Florin Hidișan continuă să lupte pentru viața sa, dar starea i se înrăutățește pe zi ce trece. Acum nu mai poate mânca, are nevoie de o proteză pentru stomac și trebuie să ajungă de urgență în Austria.
26.01.2022 | 15:00
Lupta pentru viata a fostului fotbalist Florin Hidisan se complica pe zi ce trece Tumora sa extins mult 2800 de euro stransi de CFR Cluj intro licitatie
Clipe grele pentru Florin Hidișan. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT
26-01-2022
14:07

Fanii campioanei CFR Cluj au donat 2.800 de euro pentru tratamentul lui Florin Hidișan

Fostul fotbalist Florin Hidișan trece prin momente cumplite, în care luptă pentru propria viață. Drama fostului mijlocaș al Universității Cluj i-a sensibilizat și pe rivalii de la CFR, oficialii campioanei României organizând o licitație pentru a strânge bani pe care să-i doneze familiei lui Hidișan.

Trupa din Gruia a scos la licitație un scaun identic cu cele folosite de staff-ul tehnic, pe arena Dr Constantin Rădulescu. Pentru că licitația a fost strânsă, reprezentanții campioanei au decis să ofere un scaun identic și fanului care, aparent, a pierdut licitația. În total s-au strâns 2.800 de euro.

”Licitația caritabilă pentru scaunul CFR-ist s-a încheiat! Suntem profund recunoscători și le mulțumim mult tuturor celor care au licitat și care și-au arătat dorința să îl ajute pe Florin Hidișan.

Câștigătorul licitației este Radu Mureșan, cel care a licitat și a donat deja suma de 1500 euro pentru scaunul CFR-ist. Datorită dorinței noastre de a-l ajuta pe Florin și pentru că diferența sumei nu a fost mare, împreună cu partenerii noștri de la OMP vom mai produce un scaun CFR-ist semnat de către jucători, iar acesta va merge către persoana care a ocupat locul 2 în cadrul licitației noastre, Dana Mureșan, cea care va dona suma de 1300 euro direct în contul lui Florin Hidișan.

Chiar dacă licitația noastră s-a încheiat, vă rugăm să donați în continuare pentru Florin Hidișan în conturile din acest afiș!

Vă mulțumim din suflet tuturor!”, au transmis oficialii clubului CFR Cluj.

 

21-01-2022
14:47

Universitatea Craiova este alături de Florin Hidișan: „Cu sprijinul nostru, al tuturor, va câștiga en-fanfare”

După CFR Cluj, a venit rândul Universității Craiova să-i sară în ajutor fostului fotbalist Florin Hidișan. În mesajul publicat pe pagina oficială de Facebook, suporterii sunt îndemnați să doneze pentru tratamentul pe care acesta îl va urma cât de curând în Austria.

Familia Universității Craiova este alături de fostul fotbalist, Florin Hidișan. Oltean la origini, Florin duce în aceste momente cel mai important meci al carierei sale. Meciul cu viața. Și cu sprijinul nostru, al tuturor, îl va câștiga en-fanfare.

El are nevoie de o sumă mare de bani pentru a beneficia de un tratament important în Austria, costurile fiind de 3.000 euro pe zi. Facem un apel către toți suporterii Științei și nu numai să distribuie această postare și să doneze pentru Florin în unul dintre conturile de mai jos:

  • 𝐂𝐎𝐍𝐓 𝐋𝐄𝐈: 𝐑𝐎𝟓𝟔𝐁𝐓𝐑𝐋𝐑𝐎𝐍𝐂𝐑𝐓𝟎𝐂𝐄𝟐𝟔𝟖𝟒𝟖𝟎𝟏
  • 𝐂𝐎𝐍𝐓 𝐄𝐔𝐑𝐎: 𝐑𝐎𝟎𝟑𝐁𝐓𝐑𝐋𝐄𝐔𝐑𝐂𝐑𝐓𝟎𝐂𝐄𝟐𝟔𝟖𝟒𝟖𝟎𝟏 ÎMPREUNĂ PENTRU FLORIN HIDIȘAN!”, au transmis alb-albaștrii.
21-01-2022
09:46

Un scaun semnat de Dan Petrescu și întreaga echipă, scos la licitație de CFR Cluj

CFR Cluj a scos la licitație un scaun semnat de Dan Petrescu și toți jucătorii echipei, urmând ca persoana care va dona cea mai mare sumă de bani direct în contul lui Florin Hidișan să intre în posesia lui, după ce va face, bineînțeles, dovada plății. Prețul de pornire este de 400 de euro (2000lei).

Acest scaun a fost creat special pentru clubul nostru de către OMP, unul dintre cei mai mari producători de scaune și echipamente pentru raliuri din lume și nu se comercializează”, se arată în comunicatul publicat pe pagina oficială de Facebook a echipei.

20-01-2022
11:53

CFR Cluj sare în ajutorul lui Florin Hidișan

Strigătul disperat al lui Florin Hidișan nu a rămas fără ecou. CFR Cluj a decis să se alăture campaniei demarate în sprijinul fostului fotbalist cu peste 100 meciuri la nivelul Ligii 1. În plus, fanii vor putea participa la o licitație specială, urmând ca banii strânși să acopere o parte din costurile pentru tratamentul din Austria.

Familia CFR se alătură campaniei prin care îl sprijinim pe fostul fotbalist Florin Hidișan, care de aproape un an se luptă cu o formă gravă de cancer. Are nevoie de o sumă importantă de bani pentru a beneficia de un tratament important în Austria.

Acum se află internat la Spitalul de Gastroenterologie și Chirurgie Medicală 3 din Cluj Napoca, unde îi va fi montată o proteză la stomac, iar mai apoi va urma tratamentul extrem de costisitor în Austria. Vă rugăm să vă alăturați și voi campaniei și să îl sprijiniți pe Florin! Aveți mai jos conturile în care puteți dona pentru fostul fotbalist.

Tot în cursul zilei de astăzi, vom organiza aici pe pagina noastră o licitație pentru un obiect extrem de special, iar suma licitată va merge direct în contul lui Florin Hidișan”, se arată în mesajul publicat pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Deși în decembrie 2021 părea că se apropie cu pași repezi de victorie în cel mai important „meci” din carieră, a cărei miză nu o reprezintă vreun trofeu sau punctele din clasament, ci propria viață, 2022 nu a venit cu vești deloc îmbucurătoare pentru Florin Hidișan. Din păcate, starea de sănătate s-a degradat rapid, iar acum se află internat la Spitalul de Gastroenterologie și Chirurgie Medicală 3 din Cluj-Napoca, unde urmează să-i fie montată o proteză specială pentru stomac, adusă de urgență din străinătate.

Florin Hidișan trece prin momente cumplite: „Tumora s-a extins mult”

Imediat după această intervenție chirurgicală, fostul fotbalist va trebui să meargă de urgență în Austria, pentru tratament, dar costurile sunt enorme. În ciuda calvarului la care este suspus, acesta reușește – cu forțe nebănuite – să rămână optimist și să-și păstreze intact simțul umorului.

ADVERTISEMENT

M-am mai pus pe picioare, eram frânt când am venit aici. Abia puteam sta în picioare. Acum mai că te-aș face un tenis. Din păcate, am niște complicații pe stomac, va trebui să merg în Austria. De câteva zile tot pe telefon stau, să văd cum mă pot încadra.

Sper din toată inima să trec cu bine peste acest moment, apoi urmează tratamentul dur. Mă hrănesc numai din perfuzii. Sunt ciuruit la ambele mâini.

ADVERTISEMENT

Nu știu exact să-ți spun cum e (n.r. operația prin care urmează să treacă). Ideea e că va fi o proteză atașată în stomac, pentru că tumora s-a extins mult. Dacă nu mă alimentez, pierd lupta”, mărturisește Florin Hidișan, conform gsp.ro.

Tratamentul din Austria este extrem de costisitor: „Nu am de unde, nu știu cum o să fac”

Aflând despre situația sa, o mulțime de persoane i-au sărit imediat în ajutor și astfel s-au strâns – prin intermediul campaniei „Inima Sportului”, inițiată de publicația amintită mai sus – aproape 20.000 de euro, cărora li se adaugă alte sume importante, din partea unor binevoitori ce au dorit să-și păstreze anonimatul.

ADVERTISEMENT

Pentru toate acestea, fotbalistul cu peste 100 de meciuri la nivelul Ligii 1 le va fi mereu recunoscător. „Oamenii mă iubesc mult! Am văzut asta în campania voastră și ce a venit pe lângă. Toți acei bani m-au ajutat și mă ajută pentru ce am acum de făcut. Nu totul este decontat de casa de asigurări.

Ce s-a strâns în campanie, ce mi-au mai dat și alți oameni, cărora le mulțumesc, îmi sunt acum de mare folos. Au fost niște adevărați îngeri pentru mine și cu dragostea lor mă hrănesc acum. Pentru că de mâncat, oricum nu o pot face”, mai spune Hidișan.

ADVERTISEMENT

Din păcate, banii strânși nu pot acoperi costurile tratamentului pe care trebuie să-l urmeze. O singură zi în Austria înseamnă cel puțin 3.000 de euro, dar fostul mijlocaș ofensiv legitimat de-a lungul carierei la echipe precum FC Brașov, UTA, Pandurii Târgu Jiu, FC Argeș sau Universitatea Cluj nici nu îndrăznește să ceară mai mult.

Din ce înțeleg, acolo totul costă. Undeva între 3-4 mii de euro pe zi. Nu am de unde, nu știu cum o să fac. Nu am de unde, nu știu cum o să fac.

Nu vreau să deranjez oamenii. M-au ajutat mult deja! Ce știu e că trebuie să rezolv urgent problema la stomac, apoi să reiau de urgență tratamentul cu chimioterapie pentru că tumora a avansat foarte mult”, dezvăluie acesta, cu timiditate în glas.

ADVERTISEMENT
Tags: