Sport

Florin Lovin dezvăluiri șocante despre comportamentul conducătorilor de club: „Am luat titlul, dar a venit în vestiar și ne-a umilit”

Triplu campion al României, fostul fundaș Florin Lovin afirmă că, în perioada în care evolua la Astra, patronul echipei a venit în vestiar și i-a umilit pe jucători, deși luaseră titlul.
24.11.2021 | 21:53
Florin Lovin dezvaluiri socante despre comportamentul conducatorilor de club Am luat titlul dar a venit in vestiar si nea umilit
Florin Lovin a fost umilit de Ioan Niculae în vestiar
ADVERTISEMENT

Florin Lovin a rămas mult timp în memoria suporterilor din fotbalul românesc după celebrul „caz bricheta”. Pe 20 martie 2008, Rapid și Steaua erau adversare pentru a 100-a oară. Dar meciul nu s-a terminat în minutul 90, ci în 74.

Scuzele lui Florin Lovin, după 6 ani, adresate suporterilor Rapidului

La momentul respectiv, o brichetă care a fost aruncată din Tribuna a II-a a Giuleștiului, unde stătea galeria Rapidului, l-a lovit pe Lovin, care a făcut presiuni asupra arbitrului de centru Alexandru Deaconu, iar până la urmă acesta a oprit partida.

ADVERTISEMENT

Echipa alb-vișinie a pierdut cu 3-0 la „masa verde”, iar după 7 ani jucătorul și-a prezentat scuze suporterilor alb-vișinii pentru atitudinea pe care a avut-o. Acum, Florin Lovin și-a spus punctul de vedere vizavi de implicarea patronilor la echipele pe care le finanțează.

Florin Lovin și-a pierdut orice urmă de speranță

În fotbal și în societate mă supără că se ajunge ca anormalul să fie normal. Și invers. Chiar am pierdut orice urmă de speranță. Cum de se propagă ideea că Becali are dreptate când face ce face?

ADVERTISEMENT

Asta vorbesc oameni din fotbal de la care te așteptai să aibă decență. Înseamnă că ne-am pierdut cu totul și că ne merităm soarta! MM Stoica spunea recent că Becali s-a implicat la o schimbare în meciul cu Ajax și zicea că ‘Stai, domnule, că a mers’.

Mai ziceau unii că Berlusconi a insistat să joace Inzaghi în finală, că a dat gol și că sunt mulți care fac așa… Sunt lucruri aberante!

ADVERTISEMENT

Steaua și Astra au luat titlul cu patronii la închisoare, precizează Florin Lovin

Vă dau exemple concrete. Steaua a luat ultimul campionat fără Gigi aproape. Astra a câștigat singurul campionat fără Niculae aproape. Ambii erau închiși. S-a văzut că, dacă sunt lăsați în pace, antrenorii își fac treaba.Să mai spun ceva. Am câștigat campionatul cu Astra, iar în etapa a doua a sezonului următor l-am văzut prima dată pe Ioan Niculae. A ieșit din închisoare și a venit la noi, noi nu-l știam.

Florin Lovin a primit umilințe în loc de felicitări și premii pentru titlul câștigat

Pierduserăm în prima etapă, dar credeam că vine să ne felicite pentru că am câștigat campionatul. Știți care a fost reacția lui? A zis: ‘Bă, voi mai aveți chef de fotbal?!’.Am rămas înmărmurit. Să-ți spună asta patronul… El ar trebuie să aibă cea mai mare satisfacție. Începi un proiect, iar încununarea e câștigarea campionatului.Tu vii și ne umilești? De ce a făcut asta? Aveam bani de luat pentru campionat, aveam salarii de luat, de-aia!

ADVERTISEMENT

”, a spus Florin Lovin în cadrul emisiunii DigiSport Special.

Florin Lovin a fost scupat de tot vestiarul după o gafă făcută în minutul 90+1

Recent, fostul fundaș a mai făcut dezvăluiri despre unele fapte care s-au întâmplat la începutul carierei lui. „Eu, când am debutat în fotbal (n.r – la FCM Bacău), am greșit în minutul 90.

Jucam cu FC Național și trebuia să facem un egal pentru ca Dinamo să ia campionatul. Aveam promisă o primă de aceea indirectă, astronomică. Am intrat pe teren în minutul 90 iar în minutul 91 am dat pe lângă minge și a dat gol Adi Matei.

A venit tot vestiarul la mine și m-au scuipat și mi-au spus că ‘n-o să mai avem bani de vacanță’. Era în 2000. Vă dați seama ce a fost în sufletul meu, aveam 18 ani. Să greșești și să te scuipe un vestiar întreg”, a declarat Florin Lovin, la Digi Sport.

Singurul jucător care a venit și mi-a luat apărarea a fost Cristi Ciocoiu. El i-a și certat pe agresori. Mi-a zis: ‘stai liniștit, o să ai o carieră lungă și frumoasă în față!’. El jucase la Steaua, avea o altă atitudine”, a adăugat fostul mijlocaș.

Florin Lovin are trei titlul de campion și două Supercupe ale României

Florin Lovin a început fotbalul profesionist în 2001, la FCM Bacău, echipă la care a jucat trei sezoane. A ajuns la Steaua în 2004, iar timp de cinci ani a bifat 103 meciuri și a înscris 3 goluri. După o scurtă perioadă la Steaua II, a ales să-și continue cariera în străinătate.

Doi ani a jucat la Munchen 1860, după care a mai trecut pe la Kerkyra, Kapfenberg și Mattersburg. În 2014 a revenit în campionatul României, la Oțelul.

În sezonul următor s-a dus la Concordia Chiajna, iar cariera și-a încheiat-o în 2017, la Astra Giurgiu. Are în palmares trei titluri de campion (cu Steaua în 2005 și 2006 și Astra în 2016), plus Supercupa României în 2006 și 2016. Nu are nicio selecție la naționala României.

ADVERTISEMENT