Tottenham trece prin momente extrem de grele și în Premier League, iar situația lui Radu Drăgușin este incertă la acest moment. Impresarul Florin Manea a intrat în direct și a lămurit situația fundașului central și ce urmează în viitor pentru jucătorul echipei naționale a României.
Agentul Florin Manea a dezvăluit faptul că Radu Drăgușin nu are clauză de reziliere în cazul în care Tottenham ar retrograda la finalul sezonului din Premier League, însă este sigur de faptul că internaționalul român în vârstă de 24 de ani va avea oferte de unde să aleagă în cazul unei plecări.
”Mai avem 4 ani contract din acest moment. Vom vedea, nu pot să vă zic. Noi nu avem clauză să plecăm, dacă Tottenham retrogradează. Oferte au fost și în iarnă. Acum vor fi și mai multe pentru că a jucat. În iarnă, cum se zice la poker, în blind, nu știa nimeni cât de bine și-a revenit Radu.
Acum cred că o să avem oferte. Mai e până la vară. Deocamdată, Radu se concentrează pe obiectivul clubului. Oriunde va merge, Drăgușin va avea competiție pentru că nu va merge la echipe meci. Asta e clar”, a declarat Manea, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
Omul care se ocupă de situația fotbalistică a fundașului de la Tottenham a mărturisit că plecarea jucătorului nu va depinde dacă va fi titular sau nu și s-a arătat încântat de modul cum jucătorul a revenit pe teren după aproape un an de pauză, după accidentarea teribilă suferită în startul lui 2025.
”Nu cred că plecarea lui Drăgușin de la Tottenham va fi determinată dacă joacă sau nu titular. Ne gândim, vedem. Nu ne-am gândit. Nici în iarnă nu am vrut să plecăm. Nu prea primea șanse să evolueze, acum lucrurile s-au schimbat. Noi nu am vrut să plecăm deloc. Planul nostru era să își revină, să aibă meciuri bune în picioare.
Dumnezeu a aranjat cum am vrut noi și a prins chiar mai multe meciuri decât mă așteptam. Nu a jucat rău. E normal să fie anumite lipsuri de orientare. Când nu joci un an de zile, nu ai reperele ca și cum ai juca săptămână de săptămână”, a mai spus Florin Manea.
În ciuda faptului că a fost criticat constant de suporterii lui Tottenham, Radu Drăgușin a ajuns să fie un jucător important la formația londoneză. El a fost titular în returul cu Atletico din optimile Champions League, a jucat 69 de minute și a fost considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lui Igor Tudor.
Presa a anunțat că Spurs și-a luat măsuri de siguranță în cazul unui dezastru nedorit prin care să retrogradeze din Premier League. Mai exact, majoritatea jucătorilor se vor confrunta cu reduceri salariale semnificative. În contracte există clauze prin care ar urma ca veniturile acestora să scadă cu aproximativ 50%.
Cu 8 etape înainte de finalul sezonului din Premier League, echipa lui Radu Drăgușin se află pe locul 16, cu 30 de puncte, cu un punct mai mult decât West Ham United, formație aflată pe prima poziție sub linia roșie a retrogradării.
După eliminarea din Champions League, Tottenham se va putea concentra exclusiv pe campionat, acolo unde o așteaptă o perioadă cu adevărat de foc. Programul trupei lui Radu Drăgușin până la finalul sezonului este următorul: