Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Florin Maxim a dezvăluit câți bani vor încasa jucătorii de la Corvinul după câștigarea Cupei României: „Asta ne-a promis domnul primar”

Corvinul Hunedoara a câștigat în premieră Cupa României, iar antrenorul Florin Maxim a dezvăluit câți bani vor încasa jucătorii pentru această performanță.
17.05.2024 | 12:24
Florin Maxim a dezvaluit cati bani vor incasa jucatorii de la Corvinul dupa castigarea Cupei Romaniei Asta nea promis domnul primar
Florin Maxim a dezvăluit câți bani vor încasa jucătorii Corvinului pentru câștigarea Cupei României. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Corvinul Hunedoara este marea revelație a ediției 2023/2024 din Cupa României. Deși activează în liga secundă, formația antrenată de Florin Maxim a reușit să câștige trofeul după o finală de infarct cu Oțelul Galați, iar pentru această performanță jucătorii vor fi recompensați pe măsură de conducerea clubului.

Florin Maxim a dezvăluit câți bani vor încasa jucătorii de la Corvinul după câștigarea Cupei României

Corvinul a reușit să câștige în premieră în istoria clubului Cupa României, iar datorită acestui succes hunedorenii vor avea șansa să joace din nou în cupele europene după o pauză de 42 de ani. Trupa lui Florin Maxim a obținut dreptul de a evolua în turul 1 preliminar al Europa League și mai așteaptă doar ca UEFA să-i acorde licența necesară, anunțul fiind așteptat din moment în moment.

ADVERTISEMENT

Cum era și normal, performanța nu avea cum să nu fie răsplătită pe măsură de conducerea clubului, iar sumele pe care le vor primi jucătorii sunt semnificative. Cel puțin așa susține antrenorul Florin Maxim, care a dezvăluit și la cât se ridică fondul total de premiere.

„Tu, împreună cu jucătorii, ați avut vreo primă specială pentru câștigarea Cupei României?”, a fost întrebat tehnicianul Corvinului de moderatorul Cristi Coste la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30, numai pe site-ul FANATIK.RO.

ADVERTISEMENT

„Da! Domnul primar le-a spus băieților că toți banii care vin în club în urma câștigării trofeului se vor duce către echipă. Ei se vor împărți după contribuția fiecăruia, dar toată lumea va fi mulțumită”, a spus Florin Maxim.

Dar la cât se ridică fondul total de premiere? Doar pentru finala câștigată contra Oțelului, hunedorenii vor primi din partea FRF suma de 240.000 de euro. Acesteia i se adaugă și banii câștigați în tururile anterioare – 123.000 de euro, astfel că totalul premiilor ajunge la 263.000 de euro. O sumă deloc de neglijat, pe care o vor împărți fotbaliștii hunedoreni.

ADVERTISEMENT

Cum a trăit Florin Maxim penalty-urile decisive în finala Corvinul – Oțelul?

„Ce ai trăit și ce ai simțit la penalty-urile de departajare în finala contra Oțelului? Tu ai fost unul dintre antrenorii care a rămas pe teren, Dorinel nu a mai suportat și a plecat la un moment dat”, l-a mai întrebat moderatorul Cristi Coste pe tehnicianul Corvinului la FANATIK SUPERLIGA, emisiune disponibilă și în premieră lunea, marțea și vinerea, de la 17:30, pe canalul de YouTube Fanatik și pe pagina de Facebook Horia Ivanovici.

ADVERTISEMENT

„Nimic, credeți-mă! Știam că acolo nu mai depinde nimic de mine. Dacă m-ați urmărit pe tot parcursul jocului, sunt un antrenor activ, îmi place să rămân calm și să pot să le dau jucătorilor o informație bună, să-i coordonez puțin. În momentul în care apare oboseala nici creierul nu se mai oxigenează, iar ăsta e rolul nostru, să fim puțin atenți.

În momentul când noi avem mingea ofensiv, fundașii noștri sunt tentați să lase garda mai jos. Și rolul nostru e să asigurăm prevenția, noi am mers foarte mult în acest an pe această prevenție, cumva trebuie să-i ținem în priză. Pentru că pe faza de atac ei știu ce au de făcut. Iar încurajările vin și din faptul acesta, că trebuie să stăm pe linia de fund cu o prevenție și o precauție foarte foarte bună”,  a mai spus Florin maxim la FANATIK SUPERLIGA.

Corvinul, PRIMA RECORD! Florin Maxim RUPE TACEREA!