Florin Niță, cel care a aniversat alături de soția lui 19 ani de când sunt împreună, a dat o lovitură importantă. Ce se întâmplă acum cu portarul român, rămas liber de contract după despărțirea de Damac.
Florin Niță a evoluat în sezonul 2024-2025 pentru formația saudită Damac. Contractul său cu echipa a ajuns la final în vara acestui an, iar cele două părți au mers astfel pe drumuri diferite. Portarul de 38 de ani a dat însă o lovitură importantă.
După problemele financiare pe care jucătorul le-a întâmpinat la fostul club, FANATIK a aflat că Florin Niță și-a luat ultimele 4 salarii restante de la Damac la FIFA. Este vorba de suma de 260.000 de dolari.
Deși are o vârstă înaintată, Florin Niță nu are de gând încă să atârne ghetele în cui. Prestațiile sale, mai ales la echipa națională, au atras interesul mai multor cluburi din străinătate.
FANATIK a aflat de asemenea că portarul care s-a aflat între buturile României la Euro 2024 are mai multe oferte, inclusiv din Superliga. El va decide săptămâna viitoare cu ce echipă va semna în cele din urmă.
Situația lui Florin Niță la Damac era destul de clară încă de la finalul sezonului trecut. Andrei Nicolescu, oficialul lui Dinamo, a vorbit în vara acestui an despre posibilul transfer al portarului român. Ce i-a împiedicat, de fapt, pe „câini” să semneze cu Niță.
„Cred că orice club și l-ar dori, datorită profesionalismului de care dă dovadă. Este o discuție foarte complicată acolo și cred că este imposibil pentru că de acolo unde este, un club din România nu își poate permite să cumpere”, spunea Andrei Nicolescu în luna iunie, precizând că Dinamo nu își poate permite un salariu precum cel pe care Niță îl încasa la Damac (800.000 de euro).