Fotbal intern

Florin Niță, cel mai bun portar din preliminariile CM 2022! Note mai mari decât Neuer sau ter Stegen

01.04.2021 | 10:45
Florin Nita cel mai bun portar din preliminariile CM 2022 Note mai mari decat Neuer sau ter Stegen
Goalkeeperul echipei naționale a României, Florin Niță, a fost desemnat cel mai bun portar din Grupa J a preliminariilor CM 2022, după încheierea partidelor din primele trei etape. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Goalkeeperul echipei naționale a României, Florin Niță, a fost desemnat cel mai bun portar din Grupa J a preliminariilor CM 2022, după încheierea partidelor din primele trei etape.

”Tricolorii” au cedat cu 3-2 la Erevan după ce au condus cu 2-1 și se află după trei meciuri pe locul 4 în grupă, micșorându-și șansele de calificare la CM 2022.

ADVERTISEMENT

Ajuns titular în prima reprezentatică la 33 de ani, Niță a avut o nouă prestație remarcabilă, dar  și-a găsit cu greu cuvintele atunci când a fost întrebat dacă poate găsi explicații pentru căderea ”tricolorilor”.

Cel mai bun portar din Grupa J a preliminariilor CM 2022 a fost ales Florin Niță

Florin Niță a făcut meciuri memorabile în partidele pierdute cu Germania și Armenia, iar în urma acestor prestații a fost desemnat de site-ul whoscored.com, cel mai bun  portar din Grupa J a preliminariilor CM 2022.

ADVERTISEMENT

Internaționalul român a avut o medie a notelor de 7,31 în primele trei etape din campania de calificare, fiind peste celebrii portari ai Germaniei, Manuel Neuer (7,10 pentru evoluțiile din partidele cu Islanda și România) și Marc-Andre ter Stegen (6,00 pentru prestația din întâlnirea cu Macedonia de Nord).

Neuer, legendarul portar al celor de la Bayern Munchen, a prins ultima treaptă a podiumului în această ierarhie, al doilea fiind Justin Ospelt din Liechtenstein, care a primit nota 7,19 în eșecul cu Islanda, 1-4, singurul său meci în care a apărat în actualele preliminarii.

ADVERTISEMENT

Florin Niță cel mai bun portar preliminarii CM 2022

Niță, remarcat pentru prestația din meciul cu Germania

Sursa citată a întocmit și o echipă ideală a Grupei J după disputarea primelor trei etape în funcție de notele primite de fotbaliști în aceste meciuri, iar singurul ”tricolor” care a prins primul ”11” este Florin Niță.

El a pătruns în această formație datorită prestației incredibile din partida cu Germania, pentru care a fost notat cu 8,8. Aceeași notă a primit-o și macedoneanul Eljif Elmas, în timp ce cel mai bun jucător a fost ales atacantul macedonean Aleksandar Trajkovski, cu 9,4.â

ADVERTISEMENT

Florin Niță cel mai bun portar preliminarii CM 2022

De remarcat este faptul că în echipa ideală a Grupei J și-a făcut loc doar doi nemți, Lukas Klostermann și Serge Gnabry, în timp ce Islanda și Liechtenstein nu au niciun reprezentant. Formația ideală este dominată de macedoneni, cu cinci jucători, în timp ce armenii dau și ei trei fotbaliști.

ADVERTISEMENT