Video. Sparta Praga, învinsă la debutul lui Niţă! Fostul stelist a fost căpitan

sparta praga, nita, stanciu, vatajelu

Sparta Praga - Spartak Moscova, meci amical la Marbella, cu cei trei romăni pe teren in echipa ceha. A debutat Florin Nita în poarta Spartei.

Sparta Praga era neînvinsă în meciurile de pregătire din această iarnă până la ora celui mai tare test pentru echipa pregătită de italianul Andrea Stramaccioni, împotriva campioanei Rusiei, Spartak Moscova.

Stramaccioni a decis să înceapă acest meci folosind întregul contigent românesc. Florin Niţă şi-a făcut debutul în poarta cehilor, primind, conform tradiţiei, banderola de căpitan, la fel cum s-a petrecut şi cu Nicuşor Stanciu la prima sa apariţie în tricoul Spartei. Alături de Niţă au intrat din primul minut şi Stanciu şi fundaşul Bogdan Vătăjelu.

Florin Niţă, învins dintr-un lob perfect

Din păcate, invincibilitatea echipei celor trei români a luat sfârşit în acest meci. Spartak Moscova a reuşit să câştige cu 2-1, goluri ale lui Promes şi Melgarejo, cu 12 minute înainte de final, respectiv Kadlec. Niţă nu a avut ce face la cele două goluri, la ultimul marcatorul său reuşind să pătrundă pe o pasă în adâncime printre puternicii Kanga şi Kadlec şi să îl lobeze foarte precis pe portarul român.

Stanciu a alergat mult, a oferit destule pase utile coechipierilor, iar Vătăjelu a alternat momentele bune de urcat în atac cu anumite omisiuni defensive, dar pare a fi într-un bun feeling cu colegii săi, care îl şi cunosc bine, fiind veteranul la echipă din rândul românilor.