Florin Piersic, reacție acidă pe scenă: “Bucurați-vă că mai pot să vă vorbesc”

Claudiu Ilie   
în Hot News
13/06/2019, 08:28
Florin Piersic, reacție acidă pe scenă: “Bucurați-vă că mai pot să vă vorbesc” GALERIE FOTO
Florin Piersic le-a raspuns celor care il acuza ca vorbeste mult!

Actorul Florin Piersic a avut o reacție acidă pe scenă, supărat pe cei care îl acuză că vorbește prea mult! Marele actor este invitat special al Festivalului Serile Filmului Românesc de la Iași. Ediția din acest an a festivalului îi este dedicată chiar lui Florin Piersic. Şase dintre filmele în care apare actorul vor fi proiectate în aceste zile la Iaşi.

Florin Piersic, reacție acidă pe scenă pentru cei care îl acuză că vorbește prea mult

Florin Piersic a spus cu mâna pe inimă că nu îi plac cei care se plâng de faptul că vorbește mult. „Instrumentul actorului e cuvântul, bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine”, a spus actorul, potrivit MEDIAFAX.

„Sincer să vă spun, aici am aflat, chiar acum 24 de ore, că acest festival de film e dedicat unui actor pe care îl plac aşa, cât de cât, dar nu în totalitate, ca alţii care mi-au spus: ştiţi, îl iubim pe Florin Piersic. Ce să le spun? Aveţi gusturi bune, dar nu sunt chiar de acord cu dumneavoastră.

Florin Piersic vorbeste mult
Ce le-a transmis Florin Piersic celor care il acuza ca vorbeste mult

”Noi când mai apucăm să vorbim?”

(…) Nu-mi place că de fiecare dată când vrea să spună ceva cel care îl intervievează sau cel care îl provoacă spune: a, a venit Florin! Noi când mai apucăm să vorbim? Mie mi se pare o poveste tristă chestia asta. Cum adică? În loc să vă bucuraţi şi să ştiţi că instrumentul actorului e cuvântul, bucuraţi-vă că mai pot să vă vorbesc, să vă povestesc despre mine, despre colegii mei”, le-a spus jurnaliştilor Florin Piersic.

Festivalul Serile Filmului Românesc a ajuns la cea de-a zecea ediţie. Timp de cinci zile, în Iași vor fi 30 de proiecţii, în opt locuri diferite. „Am pornit o iniţiativă studenţească, nu ştiam ce vom face acum 9 ani. Iată că am făcut bine pentru filmul românesc, l-am promovat şi l-am adus la adevărata lui valoare, în faţa publicului spectator din Iaşi.

Au fost sute de invitaţi, aproximativ 40 de mii de spectatori până în acest moment, atât a reuşit festivalul nostru să adune, e cifră mare, vă spun eu. Am crescut cu 35% consumul de film românesc aici, în Iaşi, după ce s-a născut acest festival, am creat un brand unic în ţară şi asta au spus-o invitaţii noştri”, a declarat directorul Festivalului Serile Filmului Românesc, Andrei Giurgia.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles