Florin Prunea, fostul internațional român, a făcut o gafă în direct. Fostul portar a încercat să îl laude pe goalkeeperul celor de la Dinamo, Alaa Bellaarouch, pentru reflexele din meciul cu Universitatea Craiova, însă l-a numit „maimuță”, o expresie care poate avea conotații rasiste. Moderatorul Radu Naum a intervenit imediat și l-a rugat pe Prunea să își aleagă mai atent cuvintele.
Alaa Bellaarouch s-a remarcat în poarta lui Dinamo în meciul cu Universitatea Craiova. Portarul a reușit câteva parade importante și și-a etalat jocul foarte bun de picior. Goalkeeperul își ajută constant colegii din apărare și a avut o contribuție importantă la victoria echipei.
Florin Prunea, fost mare portar al echipei naționale, a remarcat calitățile goalkeeperului de la Dinamo. Totuși, cuvintele pe care le-a folosit pentru a-i descrie reflexele pot avea conotații rasiste. Acesta l-a comparat pe Alaa Bellaarouch cu o „maimuță”.
„Dinamo a câștigat toate duelurile până acum. Crețu a jucat bine. Nu-l jignesc, dar maimuța asta, în sensul bun, Bellaarouch… Ați văzut cum este? Zici că este «arc». Dinamo a fost o echipă atât de concentrată astăzi…”, a spus Florin Prunea în direct.
Moderatorul emisiunii, Radu Naum, a observat imediat gafa făcută de invitatul său și a intervenit în discuție. Realizatorul emisiunii de la Digi Sport i-a cerut fostului portar să fie mai atent la termenii pe care îi folosește: „O să te rog să nu mai folosești termeni d-ăștia că…”.
Florin Prunea a încercat apoi să explice că, în limbajul fotbaliștilor, termenul este folosit frecvent și nu are intenția de a jigni: „Noi știm în fotbal de ce îi spunem așa, maimuță, pentru reflexe, reacție. Este ceva… Vezi că joacă libero? El este libero la Dinamo, nu doar portar”.