Fotbal intern

Florin Prunea, condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare! Reacția oficialului de la Dinamo pentru FANATIK: “Nu este nimic adevărat!”

06.02.2020 | 15:51
Florin Prunea condamnat la 9 luni de inchisoare cu suspendare Reactia oficialului de la Dinamo pentru FANATIK Nu este nimic adevarat
ADVERTISEMENT

Președintele clubului Dinamo București, Florin Prunea, a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, anunţă Newsweek

Florin Prunea, condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare! Oficialul lui Dinamo neagă: “Nu e nimic adevărat

Conform sursei citate, Florin Prunea a primit o condamnare de 9 luni de închisoare cu suspendare, oficialul dinamovist având o perioadă de probațiune de doi ani. Prunea a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pe 19 iunie 2019 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

ADVERTISEMENT

FANATIK l-a contactat pe Florin Prunea cu privire la acest caz, însă oficialul dinamovist a negat: “Nu este adevărat că am fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare. Cum să îmi dea 9 luni pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Nu este nimic adevărat”, a reacţionat Prunea.

Prunea a avut o alcoolemie de 1,55 gr ‰

În rechizitoriu, procurorul a prezentat faptul că, la data de 17 decembrie 2018, în jurul orei 02.00 noaptea, Florin Prunea a condus băut un autoturism marca Mercedes Benz pe o stradă din București.

ADVERTISEMENT

Pentru stabilirea alcoolemiei la momentul depistării, s-a dispus și efectuat un raport de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, din care a reieșit că, la ora 02.00, alcoolemia era de 1,55 gr ‰.

”Instanța apreciază că fapta săvârșită reprezintă un derapaj izolat”

Florin Prunea și-a recunoscut fapta, iar judecătorul a decis ca oficialul dinamovist să primească o pedeapsă cu suspendare. A contat și faptul că fostul internațional nu are antecedente penale, iar în ultimii cinci ani nu a săvârșit abateri grave la regimul circulației rutiere.

ADVERTISEMENT

”Instanța apreciază că fapta săvârșită reprezintă un derapaj izolat în comportamentul inculpatului și reține că inculpatul a fost sportiv de performanță, decorat în semn de apreciere pentru activitatea fotbalistică de Președintele României”, se arată în decizia judecătorului.

Prunea a negat informațiile

În ceea ce privește permisul de conducere, judecătorul a decis ca acesta să-i fie restituit, după un an în care i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Pe durata perioadei de probațiune, Prunea trebuie să respecte următoarele măsuri:

ADVERTISEMENT
  • să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de către acesta;
  • să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
  • să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
  • să comunice schimbarea locului său de muncă;să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență
ADVERTISEMENT