Fotbal intern

Florin Prunea, despre selecția portarilor înainte de România – Suedia: “Nu l-a convocat pe Radu? Contra va răspunde dacă nu iese bine” EXCLUSIV

11.11.2019 | 18:32
Florin Prunea despre selectia portarilor inainte de Romania  Suedia Nu la convocat pe Radu Contra va raspunde daca nu iese bine EXCLUSIV
ADVERTISEMENT

România – Suedia este meciul crucial pentru calificarea la Euro 2020. Lotul convocat de Cosmin Contra a fost unul cu multe surprize, unul dintre numele cele mai importante care nu au prins lista pentru meciurile decisive cu Suedia și Spania fiind Ionuț Radu, de la Genoa. Florin Prunea a vorbit pentru FANATIK despre modul în care a ales Contra portarii. 

  • Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 1.46 este cota pentru “peste 1,5 goluri” la meciul România – Suedia. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

Florin Prunea, despre selecția portarilor înainte de România – Suedia: “Probabil va miza pe experienţă”

Fostul internațional român a declarat pentru FANATIK că în momentul în care Cosmin Contra a decis să nu îl convoace pe Radu, este foarte clar că vrea trei portari experimentați în lot: “Cosmin i-a convocat pe Tătărușanu, Niță și Lung, deci vrea portari experimentați pentru meciurile cu Suedia și cu Spania. Da, Radu este titular în Serie A, iar singurul om care va fi tras la răspundere pentru această convocare este Cosmin Contra. Vom vedea cum vor ieși cele două jocuri”.

Față de ultima convocare, de la meciurile cu Feroe și Norvegia, Cosmin Contra a decis să îl convoace pe Florin Niță în detrimentul lui Ionuț Radu. Portarul titular de la Genoa nu a apucat să debuteze la naționala mare a României, acolo unde locul de titular este acontat de Ciprian Tătărușanu.

ADVERTISEMENT
Florin Prunea, despre selecția portarilor înainte de România - Suedia: "Nu l-a convocat pe Radu? Contra va răspunde dacă nu iese bine" EXCLUSIV
Florin Prunea, despre selecția portarilor înainte de România – Suedia: “Nu l-a convocat pe Radu? Contra va răspunde dacă nu iese bine” FOTO: Florin Prunea in meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Dinamo Bucuresti, din cadrul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, sambata 27 iulie 2019. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES

Niţă a pierdut postul de titular la Sparta Praga

În ciuda situației dificile de la Lyon, unde este rezerva lui Anthony Lopes, Tătărușanu a fost unul dintre cei mai buni oameni ai României la ultimele convocări. ”Tătă” a fost imperial în meciurile cu Spania, Malta şi Norvegia şi mai mult ca sigur că va fi titular în ultimele confruntări ale grupei: cu Suedia şi Spania.

Convocarea lui Florin Niţă la echipa naţională este cu atât mai surprinzătoare cu cât portarul Spartei Praga şi-a pierdut postul de titular la echipa cehă. Deşi a început în “primul 11” sezonul, Florin Niţă a fost rezervă în ultimele 8 etape din campionatul ceh.

ADVERTISEMENT
Florin Prunea, despre selecția portarilor înainte de România - Suedia: "Nu l-a convocat pe Radu? Contra va răspunde dacă nu iese bine" EXCLUSIV
Florin Prunea, despre selecția portarilor înainte de România – Suedia: “Nu l-a convocat pe Radu? Contra va răspunde dacă nu iese bine” FOTO: Fotbalistii Romaniei Alexandru Mitrita,Paul Anton si Florin Nita alaturi de Cosmin Contra la antrenamentul dinaintea meciului cu Muntenegru, din cadrul Ligii Natiunilor, desfasurat la Centrul National de Fotbal din Mogosoaia, duminica 2 septembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Radu, cel mai bine cotat fotbalist român

Pe de altă parte, Ionuţ Radu (22 de ani) este văzut drept următorul titular al naţionalei României. Titular în Serie A la Genoa, Radu este jucătorul român cu cea mai mare cotă, 15 milioane de euro. Aşadar, din acest punct de vedere, alegerea lui Niţă în detrimentul lui Radu este o surpriză.

România are nevoie de o victorie cu Suedia şi un egal împotriva Spaniei pentru a se califica la Euro 2020. Dacă nu vor reuşi să treacă din această grupă, “tricolorii” mai au o şansă în Liga Naţiunilor, acolo unde au mari şanse să ajungă la baraj.

ADVERTISEMENT
  • 2,5 milioane de euro este cota lui Florin Niţă
  • 2 selecţii în echipa naţională are Niţă