Fotbal intern

CUTREMUR la Dinamo! Prunea – Rednic, acuze şocante: “Acest profitor şi fiica lui au căpuşat clubul Dinamo! Fomică, dolărică, vindeai și câinii de la Săftica!”

23.07.2019 | 02:38
CUTREMUR la Dinamo Prunea  Rednic acuze socante Acest profitor si fiica lui au capusat clubul Dinamo Fomica dolarica vindeai si cainii de la Saftica

Florin Prunea a participat luni la o ședință cu Ionuț Negoiță, după a doua înfrângere a lui Dinamo din acest sezon, 0-2 cu Universitatea Craiova. Principala temă de discuție a fost legată de drumul pe care îl va urma clubul, care este aproape sigur fără antrenor, dat fiind accidentul suferit de Eugen Neagoe și sfatul pe care acesta l-a primit din partea medicilor: cel puțin 3 luni departe de gazon.


UPDATE Ora 00:00 / După ce Mircea Rednic l-a acuzat pe Florin Prunea că minte, în urma atacurilor voalate ale şefului lui Dinamo împotriva fostului antrenor al “câinilor”, Prunea a răbufnit fără perdea la TV Digisport, lansând o serie de acuzaţii şocante la adresa “Puriului”:

“Rednic este principalul instigator şi am dovezi clare. Cei care au venit cu torţe la casa lui Bălănescu, i-au speriat familia, au vopsit maşini, au venit de la Rednic de acasă, sunt suporteri care au recunoscut asta. Am avut o discuţie cu Ionuţ Negoiţă şi nu trebuie să mai ascundem mizeria sub preş! Acest profitor şi fiica lui au căpuşat clubul Dinamo! Au încasat sute de mii de euro din comisioane! Fabbrini a fost îndepărtat de la Dinamo pentru că transferul nu s-a făcut prin firma fiică-sii. Aceeaşi regie şi la Gnohere, şi la Salomao, şi au încercat şi cu Montini acum. Vă aduceți aminte de celebrul caz cu Lobonț, în care se auzea că jucătorii au luat bani de la CFR Cluj? Rednic a luat cei mai mulți bani atunci, și de la morți, și de la vii! Rednic nu mai era antrenor, trecuse în partea cealaltă. Ăștia vindeau și câinii de la Săftica! A fost jaf armat ce a făcut Rednic! Ar fi luat comisioane de la 12-13 jucători!

Autorităţile statului trebuie să intervină pentru că a fost instigare la violenţă, iar Eugen Neagoe putea să moară. Nu ne putem juca, dacă nu se intervine, lucrurile o vor lua razna, aici e o bombă cu ceas. M-a durut când Neagoe era întins pe jos şi se striga ”demisia”, ăştia nu sunt oameni. Nu ne vom da la o parte, cineva va trebui să plătească pentru asta! Această atmosferă este întreţinută de Mircea Rednic, merg până în pânzele albe ca să demonstrez asta. E de un cinism inimaginabil – cică s-a interesat de starea lui Neagoe. Trebuia să iasă primul şi să potolească spiritele.”

Prunea, atac şi la doctorul Liviu Bătineanu, acuzat că e prieten bun cu Rednic

“Lui Neagoe nu-i face plăcere când îi pronunță numele lui Rednic. Voi avea o discuție și cu doctorul echipei (n.r. Liviu Bătineanu), nouă ne răspunde rar la telefon, dar lui Rednic văd că îi răspunde la 1 noaptea. Doctorul nu m-a sunat să mă întrebe pe mine cum se simte Neagoe, dar cu Rednic vorbește de 3-4 ori pe zi.

Acum nu vor mai sifona bani de la Dinamo! Acest club nu trebuia să accepte bani împrumut de la el şi vă asigur că banii s-au dat înapoi. Primul lucru a fost să ia banii înapoi pe loja închiriată pe Arena Naţională. Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăştia? Ăsta nu mai e antrenor, ăsta vindea şi câinii de la Săftica. Am documente, ce s-a întâmplat cu contractele unor jucători. De dimineaţa până seara se ocupau doar de transferuri şi comisioane, nu le-a spus nimeni că nu e ograda lor aici. Aici a dictat doar el şi fiică-sa. A fost jaf armat şi urma o nouă campanie, pentru că el dădea afară aceiaşi jucători şi iar lua comisioane, au fost acuzaţiile de o mare gravitate aduse de Prunea la emisiunea Fotbal Club de la Digisport.


ŞTIREA INIŢIALĂ

Florin Prunea îl acuză voalat pe Mircea Rednic de incitarea fanilor împotriva lui Eugen Neagoe!

După discuțiile din biroul lui Ionuț Negoiță, Prunea a oferit mai multe delcarații, atacând cele mai sensibile subiecte, inclusiv cel legat de Mircea Rednic, care ar fi incitat suporterii din “Peluza Cătălin Hîldan” împotriva tehnicianului Eugen Neagoe, încă din prima zi în care acesta a fost anunțat. Prunea, cel care a luat apărarea fanilor după meciul de la Ovidiu, pierdut de Dinamo, fără drept de apel, cu 5-0, i-a acuzat acum pe membrii galeriei.

O parte dintre fani au ajuns masă de manevră, acesta e adevărul. Am sesizat încă de la Constanţa că lucrurile nu sunt în ordine şi să nu ne mai ferim acum şi să spunem anumite lucruri! Unii dintre suporterii de la Constanţa se aflau sub influenţa unor substanţe. Nu a băuturilor alcoolice, erau drogaţi.

Fac un apel la instituţiile statului pentru că s-a ajuns la nişte lucruri foarte periculoase. Era să moară un om, iar lucrurile pot degenera pe viitor. Sunt interese foarte mari, politice şi de tot felul ca Dinamo să ajungă în mâinile altcuiva. Iar o parte dintre suporteri sunt masă de manevră, influenţaţi de câţiva din galerie, fără să-şi dea seama“,  a declarat Florin Prunea la ieşirea de la întâlnirea cu Negoiţă.

Fac un apel public lui Mircea Rednic, pe care îl rog să se potolească. Îl rog să ne lase în pace şi să nu mai pronumţe numele lui Eugen Neagoe. Fac public acest apel, după ce am vorbit cu el la telefon şi atunci când am venit preşedinte şi l-am rugat acelaşi lucru. Am fost colegi, ne ştim de mult, dar e timpul să înţeleagă aceste lucruri şi să realizeze unde am ajuns“, a adăugat Prunea.

Dinamo are un început dezastruos de sezon. “Câinii roșii” au pierdut ambele meciuri din actuala stagiune a Ligii întâi, 0-5 la Ovidiu, cu Viitorul lui Gică Hagi și 0-2 pe Arena Națională, contra Craiovei, și se află pe ultima poziție în campionat.