Sport

Florin Prunea îl desființează pe Răzvan Burleanu: “A distrus fotbalul românesc”

09.10.2020 | 16:21
Florin Prunea il desfiinteaza pe Razvan Burleanu A distrus fotbalul romanesc
ADVERTISEMENT

România a pierdut al treilea baraj din istorie, după unul dintre cele mai dezamăgitoare meciuri din istoria recentă a echipei naționale.

Am crezut cu toții într-o calificare la Campionatul European, dar ne-am trezit brusc îngenuncheați după un meci în care nu am ajuns la poarta islandezilor, iar înfrângerea poate influența chiar și calificarea la Mondiale.

ADVERTISEMENT

România a pierdut cu 2-1, un meci în care am dat impresia că nu avem nicio șansă și nici măcar dacă arbitrul Skomina ar fi dictat și cel de-al doilea penalty, un meci în care nu am putut să pasăm și în care selecționerul Mirel Rădoi a greșit echipa.

Florin Prunea, atac dinspre Generația de Aur la adresa lui Răzvan Burleanu

Florin Prunea atacă în plin Federația Română de Fotbal și îi îndeamnă pe suporteri să ia atitudine, altfel urmează o cădere în gol: ,,Este rezultatul unei politici falimentare a FRF, care a mințit tot fotbalul românesc cu regula U21. Acum s-a văzut realitatea și rezultatul acestei reguli.

ADVERTISEMENT

Fostul portar îl acuză pe președintele Federației că regula U21 a fost doar o mișcare de PR, iar strategia pe termen lung nu implică o creștere la nivel de copii și juniori sau o politică pro jucători tineri: ,,Președintele federației ne-a mințit că vrea să crească jucători tineri, iar noi convocăm fotbaliști străini. Dacă suporterii nu iau atitudine, ne merităm soartă și ne vom face de râs în continuare!”, și-a început atacul fostul portar al naționalei.

Prunea își continuă tirul virulent și îi cere lui Răzvan Burleanu demisia: ,,Burleanu trebuie să plece, să-și dea demisia! Trebuie să-și depună mandatul! Nu pot să înțeleg oamenii politici care l-au pus acolo. S-a terminat. E faliment total. A nenorocit fotbalul românesc. Vedem că nu avem fundași laterali, pentru că antrenorii români nu folosesc tineri pe acele posturi, pentru că ar risca prea mult. 

ADVERTISEMENT

Florin Prunea: ,,A fost o presiune mare pe Camora și a clacat. Trebuia protejat”

Deși inițial a contestat naturalizarea jucătorilor străini, fostul fotbalist din Generația de Aur, îi ia apărarea lui Camora și crede că a fost forțat inutil într-un meci cu o miză mult prea mare pentru un debut la echipa națională.

Florin Prunea a vorbit și despre următoarele meciuri cu Norvegia și Austria și e de părere că lui Mirel Rădoi îi va fi foarte greu să îi motiveze pe jucători atât de repede, iar aceste meciuri au în continuare o miză importantă: ,,Îi va fi foarte greu lui Rădoi să remonteze echipa națională, dar trebuie să meargă mai departe, să-și continue munca, pentru că este un antrenor bun. Repet, e nevoie de un proiect de salvare a fotbalului românesc”.

ADVERTISEMENT

În final, Prunea îi acuză pe oamenii lui Burleanu că s-au îmbogățit și au secătuit fotbalul românesc, aducându-l în pragul colapsului: ,,Actualii conducători erau slăbuți când au venit la FRF, acum sunt rotofei, au mașini, s-au îmbogățit. Karatistul, vulcanizatorul (n.r. Prunea se referă la Radu Vișan, secretar general, și Gabriel Bodescu, secretar general adjunct) și Burleanu sa plece! Au nenorocit fotbalul românesc!, a declarat Prunea pentru gsp.ro.

________________________________________________________________________________

  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,82 este cota pentru ”X2” la meciul Norvegia-România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT