Florin Prunea, unul dintre cei mai importanți portari români din istorie, împlinește astăzi onorabila vârstă de 56 de ani. Ionel Culina (Johnny), fostul general de presă de la Dinamo București, a ținut să-i ureze un sincer „La mulți ani!” și a explicat de unde vine porecla Hanțu.
Florin Prunea a jucat nu mai puțin de 40 de meciuri la echipa națională a României. El a fost prezent la două turnee finale, fiind aproape mereu rival pe post cu Bogdan Stelea. În carieră, el a evoluat pentru echipe precum Dinamo, Universitatea Craiova, U Cluj, Erzurumspor sau Skoda Xanthi.
Încă din primele sale zile la profesioniști, Prunea s-a remarcat. Portarul a fost adus în ”Ștefan cel Mare”, a fost unul dintre preferații lui Mircea Lucescu și a primit rapid o poreclă. Ionel Culina a vorbit despre ”Hanțu”, cu ocazia zilei sale de naștere.
„Hanțu de la Dinamo, un Pitbull pentru club
Unul era Costel al lui Hanțu din Chitila, poate cel mai talentat lăutar din secolul trecut. De origine rromă, mereu cu acordeonul în spinare, cu burduful întins, Costel Hanțu a fost ignorat de casa de discuri ‘Electrecord’, înainte de Revoluție, pentru că era prea capitalist în comunism. Nu prea găseai un loc în cârciumile Bucureștiului când apărea Hanțu, cu acordeonul lui din generația cu Neluță Neagu, cu Gheorghe Lambru. Mădălin Voicu Jr. poate confirma!
Dar nu despre lăutari mi-am propus să scriu acum. Am vrut doar să-l introduc, să-l bag în poartă pe sărbătoritul zilei în familia Dinamo, Prunea Florin, un Pitbull pentru clubul nostru. Mulți șefi de fotbal, mușcați de el, aleargă și-acum suta de metri în 10 secunde pentru a prinde un vaccin antirabic.
1986. Lucescu pe banca lui Dinamo. Actualul selecționer al României transferă inima și sufletul Craiovei Maxima, Cămătaru și Balaci. Cămătaru, 28 de ani. Ilie, vreo 30. Pentru a se adapta mai repede la București, Cămătaru și Balaci l-au luat ghid, din vestiar, pe un puști, un răsfățat al lotului pregătit de Lucescu. Împlinise 18 ani, însă puștiul era trecut prin filtrul de la Victoria, de la Tânărul Dinamovist, știa Capitala.
Cămătaru a întrebat de un lăutar bun în București, puștiul a sărit imediat: ‘Știu eu unde cântă Costel Hanțu!’. Atât de mult i-a plăcut lui Cami lăutarul vechi din Chitila încât a doua zi, în vestiar, l-a botezat pe puștiul nostru. ‘De azi înainte o să-ți spunem Hanțu’. Balaci l-a aprobat imediat.
Puștiul se făcuse mare, avea poreclă. Lucescu a zâmbit, iar de aici încolo știți totul despre el, Prunea Florin, 56 de ani împliniți astăzi. De ziua lui, este observator UEFA, la Budapesta, la un meci de Europa League, Dinamo Minsk vs Lincoln (Gibraltar). Atenție, câine rău pentru toți dușmanii clubului! Feriți-vă de el pentru că mușcă! La fel de rău.
Mulțumim, Hanțule, pentru viziunea ta de a-ți apăra casa, Dinamo, Ștefan cel Mare, 7-9! P.S. Despre cifre, trofee și carieră a scris, la prima oră”, a notat Ionel Culina, fostul general de presă de la Dinamo București, pe contul său personal de Facebook.
Florin Prunea, unul dintre cei mai valoroși portari români, a câștigat titlul de campion cu Dinamo București în 1990 și cu Universitatea Craiova în 1991. A fost parte a echipei naționale a României la Campionatul Mondial din 1994 și la Campionatul European din 1996.