Sport

Florin Prunea, încântat de „tricolori” după victoria cu Finlanda: „Totul pleacă de la atitudine! Așa arată un căpitan al României”

Florin Prunea a fost încântat de felul în care jucătorii României au evoluat împotriva Finlandei, scor 1-0, fiind de părere că totul a plecat de la atitudinea pozitivă a fotbaliștilor.
12.06.2022 | 01:04
Florin Prunea incantat de tricolori dupa victoria cu Finlanda Totul pleaca de la atitudine Asa arata un capitan al Romaniei
Florin Prunea, încântat de „tricolori” după victoria cu Finlanda Sursă foto: digisport.ro
ADVERTISEMENT

Fostul internațional a remarcat toți jucătorii care au fost pe teren împotriva nordicilor și apreciază în mod special efortul depus de jucători, pentru care îi felicită.

Florin Prunea, încântat de „tricolori” după victoria cu Finlanda

Florin Prunea a vorbit despre victoria României cu Finlanda, scor 1-0, iar fostul internațional a rămas plăcut încântat de atitudinea arătată de fotbaliștii lui Edi Iordănescu pe teren încă din primul minut al confruntării:

ADVERTISEMENT

„În primul rând, totul pleacă de la atitudine. Cred că a fost cea mai bună repriză pe care am văzut-o în ultima perioadă la națională. Atitudinea a fost bună, am făcut presing agresiv, au făcut un efort fantastic și merită felicitări.

Remarc pe toată lumea pornind cu portarul și terminând cu Pușcaș, care s-a luptat și a alergat enorm, chiar dacă a ratat acel penalty”.

ADVERTISEMENT

„Octavian Popescu a făcut un efort mare, a făcut și faza defensivă. E tânăr, trebuie susținut în continuare, nu trebuie să fim prea răi cu el, trebuie să-l ajutăm în continuare.

În doi ani, cred că va ajuta foarte mult Tavi Popescu. E un copil care nu supără pe nimeni, e un băiat cuminte, eu cred că va reuși în carieră la cum l-am văzut”, a mai spus Florin Prunea, la TV DigiSport.

ADVERTISEMENT

„Jos pălăria pentru Chiricheș! Așa arată un căpitan al României!”

Florin Prunea a continuat și l-a lăudat pe Vlad Chiricheș, despre care spune că a arătat într-adevăr ca un veritabil căpitan: „Nu ai prea multe de făcut, timpul e extrem de scăzut, a fost un efort mare și pentru fundașii de bandă, care au alergat enorm. Chiricheș, jos pălăria, așa arată un căpitan la echipa națională.

Ne-a ajutat și rezultatul din Muntenegru în seara asta. E un rezultat care pe noi ne ajută să ne păstrăm șansele pentru obiectivul propus”.

ADVERTISEMENT

„Depinde și de noi, jucăm în fața suporterilor care au fost împinși de la spate de suporteri. Eu n-am văzut de mult timp să începem un joc atât de bine și e normal să vină alăturid e tine fanii”, a mai spus Florin Prunea.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 3,20 este cota pentru „X” la meciul România – Muntenegru. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT