Sport

Florin Prunea, replică acidă pentru Elias Charalambous după scandalul de la Dinamo – FCSB 0-4: ”Zici că-i Popeye Marinarul!”

03.11.2024 | 06:30
Florin Prunea replica acida pentru Elias Charalambous dupa scandalul de la Dinamo  FCSB 04 Zici cai Popeye Marinarul
Florin Prunea nu a avut milă de Elias Charalambous, după ce acesta a avut o reacție virulentă la adresa crainicului de la derby-ul Dinamo - FCSB 0-4. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Florin Prunea nu a avut milă de Elias Charalambous, după ce acesta a avut o reacție virulentă la adresa crainicului de la derby-ul Dinamo - FCSB 0-4.
ADVERTISEMENT

În meciul câștigat extrem de clar de ”roș-albaștri” în Cupa României Betano, crainicul ”câinilor”, Ștefan Știucă, a prezentat la pauză o schimbare în tabăra FCSB și l-a ironizat pe patronul Gigi Becali.

Elias Charalambous, făcut praf de Florin Prunea pentru ieșirea de la Dinamo – FCSB 0-4

La finalul jocului Dinamo – FCSB 0-4, antrenorul Elias Charalambous a reacționat dur în urma acestui scandal și a afirmat că astfel de oameni nu au ce căuta în fotbal. Însă, replica sa l-a nemulțumit pe Florin Prunea care i-a răspuns în termeni duri.

ADVERTISEMENT

”S-au umflat mușchii pe el. Zici că-i Popeye Marinarul! Domnule Charalambous, asta e meseria lui, nici eu nu sunt de acord cu ce a spus băiatul ăla, nu era momentul. Dar nu ai cum să spui că nu are ce să caute un astfel de om în fotbal sau să-l dea afară.

Ce, faci tu fișa postului la Dinamo? Cine e angajat și cine e dat afară? Nu știm cine face schimbările? Ce înseamnă asta? Vine și ne vinde nouă ouă fără gălbenuș, pe bune? (…) Elias Charalambous, antrenorul numărul 1 în România, pe bune?”, a declarat Prunea, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Crainicul lui Dinamo, păstrat în funcție

La finalul jocului de pe Arena Națională, președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, s-a arătat extrem de iritat de modul cum s-a comportat crainicul stadionului și a anunțat măsuri după acest incident.

ADVERTISEMENT

”E inadmisibil ce a făcut crainicul. Vom avea o ședință si trebuie sa luăm măsuri! Înțeleg că el vine dintr-o zonă artistică, dar astfel de glume sau ce a vrut sa zică nu-și au rostul aici.

ADVERTISEMENT

Dinamo nu acceptă astfel de momente. Dacă cerem respect, atunci primul care nu ne-a respectat pe noi a fost chiar crainicul nostru”, a spus oficialul dinamovist după derby-ul Dinamo – FCSB 0-4.

În ciuda faptului că s-a vorbit despre sancțiuni, crainicul lui Dinamo a fost prezent la datorie pe stadionul Arcul de Triumf la partida cu UTA Arad, scor 1-0, din etapa a 15-a a SuperLigii, dar s-a abținut de la a mai face glume.

ADVERTISEMENT

După acest succes, formația pregătită de Zeljko Kopic și Florentin Petre a urcat pe locul 2 în clasament, la 5 puncte în urma liderului Universitatea Cluj și se află într-o poziție excelentă pentru a prinde play-off-ul.

3.65 este cota BETANO pentru "X solist" la Universitatea Craiova - FCSB