Sport

Florin Prunea, scandal cu președintele lui Csikszereda: ”Creșteți fotbaliști pentru Ungaria! Primiți bani de la Viktor Orban pentru asta”

Scandalul dintre Florin Prunea și Zoltan Szondy, președintele clubului Csikszereda, și-a consumat un nou episod. Cei doi au avut un dialog aprins în direct la TV.
30.03.2026 | 19:14
Florin Prunea scandal cu presedintele lui Csikszereda Cresteti fotbalisti pentru Ungaria Primiti bani de la Viktor Orban pentru asta
Scandal uriaș în direct la TV între Florin Prunea și președintele de la Csikszereda. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Florin Prunea (57 de ani) a făcut acuzații dure la adresa grupării din Miercurea Ciuc, iar președintele nou promovatei Csikszereda, Zoltan Szondy (57 de ani), i-a răspuns acid. Cei doi și-au continuat scandalul în cadrul unei emisiuni televizate.

Scandal uriaș între președintele de la Csikszereda și Florin Prunea

Președintele grupării ciucane a vorbit despre banii pe care clubul său îi primește din partea Guvernului Ungariei și a precizat că întreaga sumă este pentru academie, însă a primit o replică dură din partea lui Florin Prunea.

ADVERTISEMENT

”Noi primim în fiecare an bani de la Guvernul Ungariei pentru academie. Anul acesta am primit 1. 200 de milioane de forinți. Dintre care, am dat 200 de milioane de forinți pentru un centru din Târgu Mureș. Academia a primit exact ca anul trecut, 1 miliard de forinți.

Banii ăștia i-am primit pentru academie. Pentru echipa de seniori nu am primit bani. Pentru echipa de seniori avem un buget serios. E foarte simplu de verificat. Guvernul maghiar, exact ca guvernul României are Monitorul Oficial, care este pe site. Se poate verifica”, a declarat Zoltan Szondy, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Replica a venit imediat din partea fostului internațional Florin Prunea, care a acuzat clubul din Miercurea Ciuc că, deși activează în România, se ocupă cu creșterea de jucători pentru Ungaria.

ADVERTISEMENT

”Creșteți fotbaliști pentru Ungaria. Asta este și mai grav. Spune-mi și mie un jucător care a ajuns la naționala României? Niciunul! Primiți bani de la Viktor Orban să creșteți fotbaliști pentru Ungaria”, a spus Prunea.

ADVERTISEMENT

Dialog tensionat între Prunea și președintele de la Csikszereda

După ce fostul portar al echipei naționale a României a dezvăluit faptul că Csikszereda l-ar plăti ”la negru” pe Mihai Stoichiță, oficialul grupării din Miercurea Ciuc i-a răspuns dur. Acum, la TV, cei doi au avut un dialog încins.

  • Zoltan Szondy: ”Eu cu dânsul nu am ce discuta. Eu în viața mea nu l-am văzut”.
  • Florin Prunea: ”Nici eu pe ‘dânșii’ (n.r. – ironie despre cum Zoltan Szondy a stâlcit cuvântul)”.
  • Zoltan Szondy: ”Nu vreau să intru în ridicol. Eu în viața mea nu i-am dat cuiva bani negri. Nici domnului Stoichiță, nici altcuiva din club”.
  • Florin Prunea: ”Negri? Dumneata nu știi bine românește. Radu (n.r. – Radu Naum, moderatorul emisiunii Fotbal Club), îi permiți să mă jignească și strigi doar la mine. Lui nu îi zici nimic? Când am spus eu bani negri?”.
  • Zoltan Szondy: ”Ai spus bani la negoro. Este o minciună! Cum să fi fost domnul Stoichiță la toate meciurile noastre?”.
  • Florin Prunea: ”Toată lumea se plânge de arbitraje. Vine Stoichiță și pune presiune pe arbitraje. Ce caută Stoichiță la meciurile lui Csikszereda tot timpul”.
  • Zoltan Szondy: ”Noi am bătut Farul și acolo nu a fost domnul Stoichiță. Unde se leagă lucrurile astea? Nu a zis nimeni niciodată nimic în afară de domnul Prunea. Haide să nu fim penibili”, a fost dialogul dintre cei doi.

De unde a pornit tot scandalul

Imediat după meciul Csikszereda – Farul 1-1, din etapa a 2-a a play-out-ului din SuperLiga, în care gazdele au egalat în minutul 90+4, Ianis Zicu, antrenorul formației constănțene, a avut o afirmație cel puțin ciudată, dar pe care nu a vrut să o dezvolte.

ADVERTISEMENT

”De arbitraj pot să zic ceva, am voie? E după 12 noaptea? Încă sunt copii, nu am voie, trebuie acordul părinților. Cred că maniera a fost ciudată. Îmi dă galben când îi spun că bate ofsaid de la 20 de metri distanță față de locul de unde trebuia și-mi spune că ‘trebuie să fie cursivitate’.

Eu l-am văzut astăzi, înainte de joc, am fost vizionar, le-am și spus jucătorilor înainte de meci. Noi putem să facem discuții de arbitraj pentru că am dezavantajați clar. Eu vorbesc de ce am văzut pe teren. Cred că pot să-mi spun o părere, am jucat fotbal atâția ani. Fiecare își ține partea lor, cei de la Csikszereda sunt cu echipa lor, noi cu echipa noastră”, a precizat Zicu.

Prunea a venit cu detalii uluitoare

Ca o continuare a celor spuse de Ianis Zicu, fostul internațional Florin Prunea a mărturisit că a aflat de la o sursă că Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, s-ar afla pe ștatul de plată al celor de la Csikszereda și ar încasa 2.000 de euro lunar.

”Auzi, mă, ia să pun și eu o întrebare la FRF și lui Mihai Stoichiță: e adevărat că este plătit lunar de Csikszereda? Pun și eu o întrebare. Ieri am auzit de la cineva de la club. Are, mă, 2.000 de euro pe lună? Știi de ce se leagă? Nu lipsește la un meci: și la juniori, și la seniori, și la fete. La toate.

Și dacă vine ceva la pocket (n.r. – buzunar), cașcaval…Sunt convins că o să spună nu, dar eu sunt sigur că da. 2.000 de euro. (n.r. – Ca ce?) Ca de toate. Poți să iei banii la negoro (n.r. – la negru), la bau-bau. Ieri am auzit”, a explicat Prunea, pentru iamsport.ro.

Csikszereda, replică acidă pentru Prunea

După dezvăluirile lui Florin Prunea, președintele clubului Csikszereda, Zoltan Szondi, a dat un comunicat în care a negat vehement toate acuzațiile și în care a avut un discurs agresiv la adresa fostului portar.

”Această afirmație aparține unei figuri tragicomice a fotbalului românesc. Florin Prunea, fostul portar al echipei naționale, este cunoscut de toată lumea: de 20 de ani încearcă cu disperare să devină, la un anumit nivel, conducător de fotbal. Până acum a acumulat eșec după eșec și atrage atenția asupra sa prin astfel de declarații. Trebuie luată în serios, deoarece acuzația este că noi l-am plăti, practic, pe al doilea om din Federație, și pe deasupra ‘la negru’, ceea ce presupune și spălare de bani.

Acestea sunt acuzații grave, deși cel care o spune este, din păcate, un personaj nesemnificativ care și-a pătat cariera sportivă respectabilă, calomniind pe toată lumea în ultimii 20 de ani. Dacă eu aș da bani cuiva ‘la negru’, clubul nu ar avea cum să știe, pentru că ori îi dau prin club, ori îi dau ‘la negru’. De aici se vede ce fel de conducător sportiv ar fi putut fi acest Prunea, pentru care este absolut natural ca la cluburi să existe bani ‘negri’.

Nu lăsăm lucrurile așa. Avocatul clubului îi va trimite o scrisoare acestui domn pe nume Prunea, prin care îl somăm să își prezinte scuze pentru minciuna lansată, pentru că este o minciună clară. În cazul în care nu va face asta, îl vom da în judecată”, se arată în comunicatul semnat de șeful ciucanilor.