Fotbal intern

Florin Prunea, șocat de ceea ce a trăit! “Eugen era pe jos şi din tribună îl înjurau! Animale! Ăsta nu mai e Dinamo!”. VIDEO

22.07.2019 | 00:11
Florin Prunea socat de ceea ce a trait Eugen era pe jos si din tribuna il injurau Animale Asta nu mai e Dinamo VIDEO

Dinamo a pierdut și al doilea meci din noul sezon al ligii întâi. După 5-0 la Ovidiu, cu Viitorul, Dinamo a fost învinsă și pe Arena Națională de Universitatea Craiova, scor 0-2. Dincolo de fotbal, antrenorul bucureștenilor, Eugen Neagoe, a fost foarte aproape de o mare tragedie, în momentul în care a suferit un infarct minor, pe banca de rezerve. Florin Prunea, managerul general al alb-roșiilor, a vorbit despre probleme de sănătate pe care le-a avut tehnicianul şi despre atitudinea suporterilor “câinilor”.

Florin Prunea, șocat de ceea ce a trăit!

Am fost la un pas de o mare tragedie. Acum voi merge la spital. Nu ar mai trebui să vorbim despre fotbal în acest moment. Atâta ură n-am văzut, toată lumea atacă pe toată lumea, cum să îl critici pe Dinu? Am vazut oameni desfigurați la față de atâta ură. Mă bucur pentru Eugen că nu s-a întâmplat nenorocirea. A fost afectat din prima zi când a venit la Dinamo, dar n-am crezut că se va ajunge aici, că dacă știam… lăsam fotbalul! Dar e incredibil ce s-a întâmplat. Eugen era pe jos şi din tribună oamenii îl înjurau! Incredibil! Ăştia sunt animale, nu oameni! Animale! Bravo celor de la Craiova, sunt suporteri advevăraţi!”

Astăzi am stat cu el toată ziua, a pregatit meciul normal, el e un om puternic, s-a întâmplat și pe fondul unui stres. Dar tot nu pot înțelege de unde atâta ură. Am cunoscut șefi de galerie, dinamoviști adevărați, ăsta nu e Dinamo. Îl sfătuiesc pe Eugen să se odihnească, el n-are nicio vină, el a venit să muncească. În momentul de față suntem in stare de șoc. Doctorul a zis ca a fost foarte apropae de o mare nenorocire. Bine că a pornit aparatul ăla.

Mă gândesc serios dacă să mai continui, ăsta nu e Dinamo la care am crescut și care m-a crescut, dar vreau să  fiu alături de băieți, pentru că sunt momente grele, toata lumea e îngrijorată. Dinamo e ca o bombă care stă să explodeze, doamne ferește să se întâmple ceva”, a declarat Florin Prunea după meci.

În acest moment, Eugen Neagoe, dus de urgență la spitalul Floreasca, după ce a suferit un infarct minor chiar pe banca de rezerve, se află într-o situație stabilă. Tehnicianul urmează să fie scos de la Reanimare şi dus la Terapie Intensivă. Încă nu şi-a revenit 100%, dar pare că este în afara oricărui pericol.