Sport

Florin Răducioiu a aflat cât vrea Gigi Becali pe Daniel Bîrligea și a reacționat: „Realitatea e diferită”

Florin Răducioiu a auzit cât cere Gigi Becali în schimbul lui Daniel Bîrligea. Fostul atacant al Generației de Aur a reacționat ferm: „Mi se pare exagerat”
09.12.2024 | 21:06
Florin Raducioiu a aflat cat vrea Gigi Becali pe Daniel Birligea si a reactionat Realitatea e diferita
Florin Răducioiu a aflat cât vrea Gigi Becali pe Daniel Bîrligea și a reacționat: „Realitatea e diferită”. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Daniel Bîrligea este omul momentului la FCSB, iar Gigi Becali n-are de gând să se despartă prea ușor de el. Deși „Bîrli-Gol” e golgheterul la zi al SuperLigii, Florin Răducioiu nu e de acord cu planul patronului de la FCSB, care vrea să își cedeze atacantul doar dacă i se plătește clauza de reziliere.

Florin Răducioiu a reacționat când a aflat suma pe care o vrea Gigi Becali în schimbul lui Daniel Bîrligea

15.000.000 de euro este clauza de reziliere a lui Daniel Bîrligea, care mai are contract cu FCSB până în vara lui 2029. Răducioiu e impresionat de evoluțiile brăileanului în tricoul roș-albastru (16 meciuri, 11 goluri), dar nu este de acord cu suma cerută de Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

„Bîrligea…atacanţii care dau gol sunt cei care au dreptate, din punct de vedere al prezenţei lor în echipa de club şi echipa naţională. Cei care dau goluri trebuie să joace, e ca aerul pe care-l respiră.

Am fost criticat de multe ori că nu dădeam goluri, pe bună dreptate. Îmi place, e un jucător interesant, trebuie pus în valoare. Mulţi spuneau…dar realitatea e diferită, şi patronul, şi antrenorii, fac un pariu…şi eu am fost un jucător-pariu, se ‘paria’ pe mine, că nu voi juca bine acolo sau dincolo.
 
Realitatea e diferită, mă bucur că l-au luat, e un jucător eficient, este extrem de important. Mă bucur pentru el, avem nevoie de jucători de valoare, se dovedeşte a fi cel mai bun jucător din Liga 1, bravo lui! Să continue, mai sunt multe meciuri, vine şi echipa naţională.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Poate fi vândut pe 15 milioane de euro?) Să vedem ce face, câte goluri dă, ce face la echipa naţională. Mi se pare exagerat de mult, momentan nu cred”, a declarat Florin Răducioiu.

ADVERTISEMENT

Ce a declarat Becali despre plecarea lui Bîrligea

Daniel Bîrligea joacă la FCSB din septembrie 2024, atunci când Gigi Becali a plătit 2.000.000 de euro pentru transferul său de la CFR Cluj. Din nefericire, fotbalistul în vârstă de 24 de ani nu își va putea ajuta colegii în următorul meci de Europa League. Bîrligea e suspendat pentru Hoffenheim – FCSB, după ce a luat roșu în remiza albă cu Olympiacos.

„Când l-am luat pe Bîrligea mi-a plăcut, dar nu ştiam că e atât de bun. Nu credeam că e atât de bun, adică niciodată nu ratează! Nu am ştiut că o să fie atât de bun! (n.r. – Va fi greu de ţinut Bîrligea?) Nu ştiu. Ce să fie greu? Ce oferte? Să plătească clauza, fără 15 milioane de euro nu îl dau.

ADVERTISEMENT

Are clauză, să plătească clauza. El probabil în 6-7 luni, probabil în primăvară, după ce jucăm noi în cupele europene, după ce se asigură campionatul… că se va asigura mai repede campionatul anul ăsta… atunci probabil va pleca. Va plăti cineva clauza!”, a transmis Gigi Becali, după FCSB – FC Botoșani 2-1.

5,90 este cota Betano pentru „2 solist” la Hoffenheim - FCSB
Tags: