Sport

Florin Răducioiu îl avertizează pe Gică Hagi cu privire la postul de selecționer al României: „O să aibă mult de muncă!”. Video

Florin Răducioiu a analizat situația în care se află echipa națională a României după ratarea calificării la Cupa Mondială. Fostul mare atacant a vorbit și despre posibila numire a lui Gică Hagi în rolul de selecționer.
02.04.2026 | 07:05
Florin Raducioiu il avertizeaza pe Gica Hagi cu privire la postul de selectioner al Romaniei O sa aiba mult de munca Video
Florin Răducioiu (56 de ani) a comentat situația echipei naționale. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Florin Răducioiu (56 de ani) a comentat situația primei reprezentative a României, oferind un verdict dur după ratarea calificării la Cupa Mondială. Acesta a comentat și posibilitatea ca fostul său coechipier de la echipa națională, Gică Hagi, să devină noul selecționer, înlocuindu-l pe Mircea Lucescu în rolul de antrenor al „tricolorilor”.

Florin Răducioiu, verdict dur după ce România a ratat calificarea la Cupa Mondială

Florin Răducioiu e de părere că nivelul campionatului intern este unul foarte scăzut, acesta fiind unul dintre motivele pentru ratarea calificării la Cupa Mondială din acest an. „Vorbim tot timpul de trecut și pe mine mă deranjează enorm asta. Am avut căpitani extraordinari, adevărați lideri, eu nu pot să știu ce este în interiorul echipei.

ADVERTISEMENT

Au dovedit-o la Campionatul European, am avut un căpitan foarte bun, care a fost Stanciu. Visul american s-a terminat, din păcate. A fost o campanie proastă, pentru că rezultatul o spune de la sine. Motivele sunt foarte multe, nu cred că e momentul să le spun eu. Cred că jucătorii de valoare ies în evidență în aceste meciuri. Din păcate, cei patru jucători, atacanții, nu au schimbat soarta jocului, au dezamăgit, e clar asta.

E clar că s-a pierdut calificarea în grupă, dar uitați că Bosnia s-a calificat. Cred că în grupă s-a pierdut, puteam face mai mult. Avem o mare problemă, campionatul României este foarte slab. Vorbeam cu Gică Hagi și-mi spunea că 7 sau 8 jucători ai Turciei din primul 11 erau din campionatul Turciei. Trebuie să ne dea de gândit și de nivelul campionatului României”, a afirmat fostul atacant al lui AC Milan, care a fost prezent la evenimentul de lansare al jocului „Căpitanul”, bazat pe cariera lui Gică Popescu.

ADVERTISEMENT

Cum a comentat Florin Răducioiu posibilitatea ca Gică Hagi să devină noul selecționer

Gică Hagi este văzut drept principalul favorit la rolul de selecționer al României, „Regele” urmând să pregătească echipa începând cu meciurile amicale din iunie. Florin Răducioiu a comentat acest aspect. „Am înțeles că va fi Gică Hagi selecționer, un mare cunoscător al fotbalului românesc.

ADVERTISEMENT

Cred că o să aibă mult de muncă. A vorbit de mentalitate și îmi place cum vorbește despre asta. Hai să-l numim salvator, pentru că uite că nu ne calificăm, este un blestem acest Campionat Mondial. Îmi doresc să fie foarte inspirat, cred că va întineri echipa națională, vor veni jucători noi”, a spus acesta.

ADVERTISEMENT

Florin Răducioiu, comparație între România și Italia

Apoi, Florin Răducioiu a comparat situația României cu cea a Italiei, care a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, de această dată în urma unui eșec contra Bosniei, la loviturile de departajare. „Este clar că trebuie schimbat ceva. Uitați-vă și la Italia, care nu s-a calificat, și ei își pun aceleași întrebări, în ciuda nivelului ridicat al campionatului lor. Bosnia a produs surpriza, nu am văzut meciul, dar o echipă tehnică, motivată, care a reușit. Hagi are un curaj extraordinar și a demonstrat că, în momente dificile, poate salva fotbalul românesc”, a fost concluzia fostului mare internațional.

  • 4 goluri a reușit Florin Răducioiu pentru România la Cupa Mondială, fiind lider din acest punct de vedere
  • 1996 este anul în care fostul mare atacant s-a retras de la națională

Florin Răducioiu a analizat situația echipei naționale