Florin Răducioiu este sceptic în privința cedării pachetului majoritar de acțiuni al clubului Dinamo, pentru care patronul Ionuț Negoiță poartă negocieri cu un fond de investiții spaniol, condus de Herminio Menendez.
Florin Răducioiu este unul dintre marii jucători dați fotbalului românesc de Dinamo, club la care a crescut și cu care a câștigat un titlu de campion și o Cupă a României.
La aproape 30 de ani de la momentul în care pleca din „Ștefan cel Mare” în Italia, la Bari, clubul la care Florin Răducioiu se află într-o situație financiară delicată.
Ionuț Negoiță a anunțat că poartă negocieri pentru cedarea pachetului majoritar de acțiuni cu un grup de investiții din Spania, însă Florin Răducioiu este reticent în privința tranzacției, oferind ca principal argument tratativele eșuate pentru vânzarea lui Dinamo din ultimii ani.
„S-a vorbit foarte mult în aceste săptămâni de Dinamo. Se vorbeşte de vânzarea clubului, dar eu, sincer, nu cred până nu se concretizează asemenea vânzare. Până nu văd acest contract, eu nu cred.
Vreau să văd faptele. Până nu auzim în mod oficial că şi-au strâns mâna respectivele persoane, patronul lui Dinamo şi acest fond spaniol, eu nu cred, nu mai cred şi vreau să văd fapte, nu vorbe”, a declarat Florin Răducioiu la TV Telekomsport.
Florin Răducioiu evidențiază situația delicată prin care trece clubul Dinamo atât din punct de vedere sportiv, echipa fiind în play-out pentru al treilea an consecutiv, cât și financiar, obținerea licenței fiind, la un moment dat, sub semnul întrebării.
„Situaţia este deja dramatică de trei ani de zile, suporterii sunt dezamăgiţi, nemulţumiţi, echipa e în play-out. Dinamo a ajuns o echipă care se luptă la retrogradare. E clar că e nevoie de o schimbare totală.
Dinamo are nevoie de persoane care să investească în mod echilibrat, cu un proiect pe lungă durată şi să garanteze economic, să finanţeze clubul.
Dacă nu se va realiza, dacă nu se va concretiza această cumpărare a clubului, Dinamo este foarte aproape de un faliment”, consideră Florin Răducioiu.