Florin Răducioiu (56 de ani) s-a însurat cu Andreea Albăstroiu. Fostul mare atacant al echipei naționale a repostat pe rețelele sociale imagini de la cununia civilă, care a avut loc sâmbătă, 3 octombrie. Cei doi s-au logodit în ianuarie 2024, însă s-au despărțit în toamna anului trecut, înainte de a redeveni un cuplu în preajma sărbătorilor.
Florin Răducioiu a repostat pe contul său de Instagram imagini de la cununia civilă cu partenera sa, Andreea Albăstroiu. Cei doi erau logodiți de peste doi ani și jumătate, iar nunta era programată inițial în urmă cu un an, însă evenimentul nu a mai avut loc. Fostul mare fotbalist și partenera sa s-au separat în toamna anului trecut, însă doar pentru câteva luni.
Răducioiu dezvăluia în 2024 în ce context a început relația sa cu Andreea Albăstroiu. „Pe Andreea am cunoscut-o în Italia. La Milano. Eu mergeam tot timpul la Milano și mai ales la Brescia atunci. Printr-un prieten comun am cunoscut-o. Tot fotbalul ne-a unit”, declara fostul jucător al lui AC Milan pentru gsp.ro.
Florin Răducioiu s-a căsătorit în 1994, după Cupa Mondială din SUA, cu italianca Astrid, iar mariajul a durat 24 de ani, cei doi divorțând în 2018. Fostul atacant are doi copii cu prima soție, Andrea și Alessandro. „Nu mai țin legătura cu prima soție decât foarte rar, dacă, Doamne ferește!, se întâmplă ceva, dar nu.
Nu mai țin, ea s-a recăsătorit, are propria viață, eu am propria viață. Nu e vorba de răutate sau de orgolii, pur și simplu nu avem ce să ne mai spunem. Țin legătura cu băieții mei, sunt foarte mândru de ei”, afirma Florin Răducioiu. Atacantul a marcat 21 de goluri în cele 40 de partide jucate la naționala României în perioada 1990-1996. În 2001, acesta a devenit primul fotbalist cu meciuri jucate în toate campionatele din Top 5, fiind urmat mai apoi de alți trei jucători, Christian Poulsen, Stevan Jovetic și Justin Kluivert.