Sport

Florin Răducioiu surprinde după ce și-a ales favorita la titlu în SuperLiga: „O am în sânge”. Video

Florin Răducioiu a dezvăluit pe cine susține în lupta pentru titlu dintre Universitatea Craiova și U Cluj. Fostul mare atacant a vorbit și despre situația de la Dinamo.
15.05.2026 | 08:24
Florin Raducioiu surprinde dupa ce sia ales favorita la titlu in SuperLiga O am in sange Video
Florin Răducioiu (56 de ani) a dezvăluit pe cine susține în lupta pentru titlu dintre Universitatea Craiova și U Cluj. Fostul mare atacant a vorbit și despre situația de la Dinamo. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Prezent la evenimentul Super Chess Classic, Florin Răducioiu (56 de ani) a analizat lupta pentru titlu din Superliga și a dezvăluit că susține Universitatea Craiova în disputa cu „U” Cluj. Fostul mare atacant al echipei naționale a analizat și situația de la fosta sa echipă, Dinamo, care luptă în acest final de play-off pentru un loc de cupă europeană.

Florin Răducioiu susține Universitatea Craiova în lupta la titlu

Răducioiu a realizat o comparație între șah și fotbal și a dezvăluit că o susține pe Universitatea Craiova în lupta la titlu, deoarece părinții săi sunt din Oltenia. „Cred că șahul are multe lucruri în comun cu fotbalul. Trebuie să fii atent la orice mișcare, pentru că orice faci are o consecință. Cine face cele mai puține greșeli, câștigă. Lucru valabil și în fotbal. Campionatul nostru este unul foarte frumos, interesant, poate mai echilibrat ca niciodată.

ADVERTISEMENT

Eu am o favorită, o conexiune parentală dacă pot să spun așa, pentru că am sânge de oltean. Așa că țin cu Craiova. Sigur că poate câștiga ambele trofee, dar și Universitatea Cluj este o echipă în foarte mare formă. Însă chiar dacă au fost perioade în care nu a fost într-o formă foarte bună, aș spune că Universitatea Craiova este cea mai bună echipă.

Însă în fotbal rezultatele contează, dacă vor câștiga titlul înseamnă că sunt cei mai buni”, a declarat fostul mare internațional. Universitatea Craiova a făcut un prim pas spre event, cucerind Cupa României după un succes la loviturile de departajare contra lui „U” Cluj, iar cele două echipe se vor întâlni duminică pe „Ion Oblemenco” într-un duel care ar putea fi decisiv în lupta pentru titlu.

ADVERTISEMENT

Verdictul lui Florin Răducioiu despre situația de la Dinamo

Florin Răducioiu a analizat și situația în care se află fosta sa echipă, Dinamo, grupare pe care a reprezentat-o în două rânduri ca fotbalist, activând mai apoi și ca oficial în cadrul clubului. „Probabil că în momentele decisive cei de la Dinamo nu au fost la înălțime. Sincer, nu am văzut toate meciurile în ultimul timp, dar evident că dacă nu este acolo sus nu merita să se bată pentru titlu. Însă Dinamo a demonstrat de atâtea ori sezonul ăsta că este o echipă greu de învins.

ADVERTISEMENT

Va trebui să aștepte câțiva ani pentru a câștiga din nou titlul. Cred că și noul stadion când se va construi va fi un element important în a câștiga campionatul. Dinamo are un antrenor bun, eu cred în el, e un proiect bun, dar în fotbal trebuie răbdare. S-a văzut, PSG a așteptat zeci de ani ca să câștige Liga Campionilor. Așa și Dinamo trebuie să aibă răbdare”, a spus acesta. La evenimentul Super Chess Classic este prezent și legendarul Garry Kasparov, care a vorbit despre războiul Rusia-Ucraina.

ADVERTISEMENT

Florin Răducioiu despre lupta la titlu, performanța lui Chivu și Dinamo