Florin Ristei face un mare anunț după 25 de ani de carieră muzicală! Va marca un sfert de secol de prezență pe scenă cu un spectacol la care îi invită pe toți cei care i-au fost aproape, pentru a fredona împreună cele mai cunoscute hituri ale sale.
„25 Back(to)Stage” se intitulează evenimentul pregătit de Florin Ristei! Acesta va avea loc pe 1 iunie 2025 la Arenele Romane. Show-ul este inspirat de atmosfera din spatele scenei, despre bucuria de a cânta, prietenie și libertate.
Spectacolul este susținut de Kimaro Entertainment și Kiss FM, iar Ristei a început deja promovarea super-concertului său în mediul online. Matinalul de la Neatza, cunoscut și pentru podcastul „Fiertzi pe insulă”, pe care îl realizează cu prietenul său, Speak, nu a ales întâmplător numele „25 Back(to)Stage”, căci are mare legătură cu începutul lui în muzică.
Practic, totul a început în urmă cu 25 de ani, într-un garaj din spatele blocului, loc devenit un spațiul al creativității pentru interpretului celebrului hit „Dana”.
„Câteva instrumente, ușile deschise la garaj și mare chef de cântat”, își amintește Florin. „Nu mă gândeam la scene mari, la producții elaborate sau la ce va urma. Mă interesa doar să mă distrez. Voiam doar să descopăr”, continuă artistul, la 25 de ani după joaca din garaj.
Conceptul este exact acesta: backstage-ul este locul în care artiștii sunt ei înșiși, fără presiunea camerelor de filmat și uralele fanilor aducătoare de emoții, de fiecare dată.
Cât despre locul în care a început să viseze, un banal garaj din spatele blocului, Ristei spune că nu a fost fundamental în aripile pe care și le-a înălțat, ci oamenii cu care a început să construiască totul.
„Muzica a început într-un garaj, dar nu locul a contat vreodată, ci oamenii. Pe 1 iunie, vreau să fim toți acolo, exact cu energia aceea de început”, spune Florin Ristei înaintea concertului de pe Arenele Romane.
Ristei e unul din artiștii care a trecut prin absolut toate etapele prin care poate trece un cântăreț adevărat: de la succesul adolescenței până la maturizarea artistică alături de FreeStay. De-a lungul celor 25 de ani dedicați muzicii, Florin a reinventat sound-uri. S-a consolidat prin stilul său unic într-o industrie în care concurența a devenit din ce în ce mai mare.
În primul sfert de secol în care s-a focusat pe muzică, Florin Ristei a venit în întâmpinarea melomanilor cu o serie de hit-uri precum „În derivă”, „Las-o”, „Timpul vindecă totul” sau „Trebuia să fii tu”.
Cântărețul nu a stat degeaba nici anul ăsta. A revenit în atenția tuturor cu o colaborare inedită. Florin a scos duminică, 23 februarie, o melodie împreună cu Elena Gheorghe intitulată „De neuitat”.
Florin Ristei a devenit o prezență carismatică și în show-urile de televiziune de la noi. Cântărețul s-a remarcat, printre altele, la Te cunosc de undeva. A câștigat în finala sezonului transmis în 2024, alături de colega lui, actuala jurată Ilona Brezoianu.
Biletele pentru evenimentul aniversar „25 Back(to)Stage” sunt deja disponibile pe platformele de ticketing. Ristei promite o seară lipsită de bariere și prejudecăți. Vor fi zeci de minute de muzică bună pe care promite să o trăiască din plin cu fanii care vor fi prezenți pe Arenele Romane.